Categorii
Fără categorie

Manualul tatalui abuzat de mama scris de tatal.ro

Manualul tatalui abuzat de mama scris de tatal.ro

0 Reviews

Manualul tatalui abuzat de mama va invata care sunt drepturile si obligatiile dvs. in calitate de parinte-tata

Capitolul 1

Rolul tatalui in dezoltarea copilului

E dovedit științific! De la mamă, copilul învață că el este centrul universului; de la tată învață că există și alte universuri. Semn că tatăl are un rol bine definit în dezvoltarea emoțională și fizică a copilului.  

Metaforic vorbind, esența misiunii tatălui este tăierea cordonului ombilical dintre mamă și copil. Iar acest lucru presupune încurajarea și dezvoltarea autonomiei copilului, încă de la vârstă mică. Și copiii au mare nevoie de această libertate pentru a descoperi lumea și, implicit, pentru a se construi și a se descoperi pe sine.

Sunt nenumărate studii despre rolul tatălui în viața copilului și toate arată că, dacă acesta este implicat în creșterea și educarea celui mic, IQ-ul copilului este mult mai mare, adaptarea în colectivitate este mai ușoară, succesul școlar apare mai repede și rezistența la frustrare este mult mai mare.

Chiar dacă tatăl nu reprezintă lumea naturală a nou-născutului, el reprezintă celălalt pol al existenţei umane: lumea gândirii, a lucrurilor făcute de mâna omului, a disciplinei, a călătoriei şi aventurii. Tatăl este cel care îl învaţă pe copil, cel care îi arată calea în lume. Dacă mama are tendința, mai degrabă, de a proteja copilul, atunci tatăl este cel care împinge limitele copilului puțin mai sus, îl învață să se autodepășească constant. Iar aceste momente de triumf pe care tatăl le construiește cu copilul său sunt adevărate lecții despre curaj, ambiție, încredere în sine.

„Beneficiile pe care le are implicarea tatălui în viața bebelușului încă din primele zile sunt uriașe – o mai bună dezvoltare globală a acestuia, calitate superioară a relației de atașament între tată și bebeluș, riscul diminuat ca proaspăta mămică să dezvolte simptome ale depresiei post partum“, subliniază Diana Stănculeanu, psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale, consultant în sănătatea și educația copiilor.

Însă, categoric, beneficiile sunt și pentru tați, de la nivel crescut de satisfacție în viață și anxietate scăzută în relație cu rolul parental, până la o mai bună stare de sănătate, fizică și emoțională, generate de o motivație îmbunătățită de a avea, preventiv, grijă de sine. E o bucurie să vedem că tații din ziua de astăzi sunt din ce în ce mai conștienți de rolul pe care îl au în creșterea și dezvoltarea copilului și, mai mult decât atât, își iau în serios meseria de părinte, ba chiar au curajul să înfrunte prejudecăți, acolo unde este cazul.

O astfel de comunitate de tați – implicați, deschiși și proactivi, s-a conturat și în jurul „Modern Dad’s Challenges“ – un proiect dedicat exclusiv taților, lansat în 2017 la inițiativa Sofiei Frunză.

„A fost o idee îndrăzneață, care venea de la o nevoie reală: niciun eveniment de parenting nu răspundea nevoilor informaționale de bază pentru un tată. Spun asta din propria experiență, întrucât eu și soțul meu devenisem părinți și mergeam la evenimente de parenting în ideea de a ne informa legat de îngrijirea și educarea copilului și observasem că nu se discuta despre tată sau se amintea că „ar trebui să susțină moral mama“. Pornind de la această situație, ne-am gândit să organizăm un eveniment de parenting care va avea în centrul atenției tatăl, cu toate preocupările și nevoile lui“, mărturisește Sofia.

Sofia mai spune că „fiecare întâlnire este pentru tați o modalitate extraordinară de a-și răspunde la întrebările legate de dezvoltarea copilului, de a se familiariza cu concepte, studii, cercetări, opinii ale specialiștilor legate de zona de parenting, dar și o modalitate bună de a interacționa cu alți tătici, de a socializa și de a se bucura de momente practice, pregătite special pentru ei.“

Dar, oare, ce preocupări are un tată modern? „Dacă ar fi să mă raportez la preocupările taților din comunitatea Modern Dad‘s, observ în rândul lor o nevoie majoră de a petrece timp de calitate tată-copil, fie participând la evenimente relaxante împreună cu cei mici, fie acasă – prin pregătirea sau improvizarea unor jocuri și activități menite să-i dezvolte pe cei mici”, răspunde Sofia.

„De asemenea, tații sunt tot mai conștienți de drepturile pe care le au și profită de ele. Există chiar și o deschidere (mai mare) spre ideea de a-și lua concediu de creștere a copilului. Desigur, este nevoie de mult timp până balanța se va înclina spre un echilibru, așa cum este în statele nordice, dar faptul că se fac pași în această direcție, deja este un lucru pozitiv“, adaugă Sofia, inițiatoarea Modern Dad’s Challenges.

Pentru că și noi credem în rolul tatălui, am invitat trei tați – ocupați și, totuși, prezenți și foarte implicați în viețile copiilor lor – să ne inspire și să ne povestească despre timp de calitate în familie.

Cel mai important pentru un tată este să se conecteze cu copilul

Cateva exemple

Secretul relației cu Maria, fiica mea, – „Joia tatălui“

Pentru că avem cu toții un program încărcat, timpul petrecut împreună nu îl așezăm, cu sfințenie, în orarul zilnic, însă avem grijă să fie spontan și de calitate și încerc cât de mult pot să avem acel timp al nostru de conectare. De cele mai multe ori luăm decizii pe moment, lucrul cel mai important este să fim împreună, indiferent de activitate. Maria are două pasiuni – dansul și desenul – și le îmbinăm cât de bine putem.

Momentele tată-fiică, jocul și conectarea sunt extrem de importante în  consolidarea relației părinte-copil. Și am construit relația noastră punând și limite. Mai întâi de toate sunt tatăl ei și apoi prietenul ei bun. În această ordine, și nu invers. Iar ea a învățat această ordine și o respectă.

Încercăm să avem cât mai des momente în care să stăm doar noi doi, așa că am inventat „Joia tatălui“. Și încercăm, chiar dacă nu reușim întotdeauna, să facem lucruri diferite de fiecare dată. Exemple de astfel de zile sunt multe, pot aminti excursii de o zi, joia, la Vulcanii Noroioși, Therme sau drumeții la Piatra Arsă.

Marțea și joia, în timpul școlii, luăm masa împreună. Avem un loc preferat, unde se gătește pe placul Mariei. Nu reușim în fiecare săptămână, însă este un loc doar al nostru, unde ne simțim bine împreună și, ori de câte ori putem, mergem acolo.

Este dificil să îmbinăm cu success responsabilitățile de la serviciu cu provocările de a fi părinte, însă facem tot posibilul. Atât eu, cât și Irina, mama Mariei, încercăm să-i acordăm cât mai multă atenție și să creăm o relație bazată pe valori adevărate: încredere, prietenie, conectare.

„Te iubesc, tati!“

Și a urmat un pupic spontan. Îți mai aduci aminte, Paveluș? Eram amândoi foarte concentrați și puneam cap la cap piesele lego pentru dubița noastră. A fost unul dintre acele momente în care ceea ce am simțit este acum foarte greu de exprimat în cuvinte. La fel și ceea ce am trăit în urmă cu 4 ani, 8 luni, 15 zile și aproape 7 ore, când eram pe holul maternității și așteptam cu sufletul la gură să te văd și să te țin în brațe pentru prima dată. Bunicii tăi te priveau și ei, dar o făceau de acolo, de Sus. Și a început o nouă viață. Noi trei și bunul Dumnezeu.

Astăzi te-am întrebat în mașină, în drum spre grădiniță, ce îți place cel mai mult atunci când suntem împreună. Și mi-ai spus „Tati, îmi place că facem activități!“. Și mi-am dat seama că activitățile noastre au început încă din clipa aceea în care mami te-a adus pe lume. De fapt, nu. Au început încă din clipa în care am știut că vei veni pe lume și erai în burtica lui mami, dând din mâini și din picioare, iar eu îți făceam, indirect, primul masaj.

Și câte am învățat de atunci!… Și câte m-ai învățat de atunci!

Îmi aduc aminte de prima baie pe care ți-am făcut-o împreună cu mami, când nici eu și nici ea nu știam cum să te ținem și ce să facem mai întâi. Apoi masajul după baie, pe care, în timp, am început să-l stăpânesc din ce în ce mai bine. Îmi aduc aminte de primele jocuri împreună și de mușcăturile tale, de multe ori imprevizibile, dar care o distrau copios pe mami. Și cât de mult te-ai bucurat atunci când am inventat cuvântul „pichipoc“. Îmi aduc aminte când adormeam amândoi pe canapea, tu, un „ghemotoc“ proaspăt hrănit și întins pe burta mea, eu, într-o poziție oarecum nefirească. Dar peste măsură de fericit.

Tiger in the tree, prima regurgitare pe umărul meu… și a doua, și mesele la care epuizam jucăriile înaintea borcănașului și la care disperarea a învățat să se transforme în răbdare. Pentru amândoi. Primul cucui și primul drum la urgențe… și al doilea… am făcut multe împreună și am trecut prin multe împreună, dar un lucru e sigur. Am crescut amândoi.

Acum desenăm și pictăm împreună, bricolăm împreună, „cântăm“ amândoi la pian, citim povești și eu redescopăr „actorul“ din mine (ți-am spus că am jucat în liceu în două piese de teatru?… cred că ți-am spus, când repetam noi „primul fulg de nea“ pentru serbare). De fapt, sunt multe activități, cum ar fi desenul și pictura, pe care eu le făceam cu mare drag în copilărie și pe care nu credeam că le voi mai face vreodată. Sau poate îmi doream să le fac și niciodată nu găseam timp. Dar acum, cu tine, am înțeles ce înseamnă să ai timp și să îți faci timp. Și de-abia aștept să vină seara și să stăm toți trei în pat, iar eu să-ți citesc poveștile tale preferate din Biblia pentru copii.

Anii trec și fiecare clipă petrecută împreună a adus și aduce sentimente și emoții noi. Activități noi. Dar și lecții noi de viață, pe care orice tătic trebuie să le învețe încă din prima zi, ca să poată să crească și el „mare“. Sfat pentru tătici: nu chiuliți de la „școală“!

Iar dacă acum sunt un om mai bun, mai echilibrat, cu mai multă răbdare și, sper eu,
mai multă înțelepciune, sunt pentru că în viața mea Dumnezeu a făcut două Minuni.
Mami și tu, Paveluș.

„Te iubesc, Guguleț!“

Capitolul 2

Decaderea mamei din drepturi

Procedura de decădere din drepturile părinteşti
  • Părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sînt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat.
  • Conflictele dintre părinţi privind educaţia şi instruirea copiilor se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa dejudecată.
Care este procedura de stabilire a domiciliului copilului ?

Domiciliul copilului care nu a atins vîrsta de 14 ani se stabileşte prin acordul părinţilor. Dacă un asemenea acord lipseşte, iar copilul a atins vîrsta de 10 ani, domiciliul acestuia se stabileşte de instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de interesele şi părerea copilului. În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi şi surori, vîrsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile dintre fiecare părinte în parte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.).

La stabilirea domiciliului copilului minor, instanţa judecătorească va cere şi avizul autorităţii tutelare (Direcţia Protecţiei Drepturilor Copilului) în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi.
Părintele care locuieşte împreună cu copilul nu are dreptul să împiedice contactul dintre copil şi celălalt părinte care locuieşte separat, doar dacă comportamentul părintelui nu este în interesul copilului sau prezintă pericol pentru starea lui fizică şi psihică.

Părinţii au dreptul să încheie un acord privind exercitarea drepturilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat de copil.
Conflictele apărute se soluţionează de autoritatea tutelară (Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului), iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa judecătorească, care va emite hotărîrea respectivă.

Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti ?

Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:

  • nu-şi exercită obligaţiile lor părinteşti, nu achită plata pensiei de întreţinere;
  • refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă (de exemplu, de la grădiniţă, de la şcoală), dintr-o instituţie de asistenţă socială;
  • fac abuz de drepturile părinteşti;
  • se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;
  • prin comportare imorală, influenţează negativ asupra copilului;
  • suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
  • au săvîrşit infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului;
  • în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.

Decăderea din drepturile părinteşti are loc numai pe cale judecătorească şi poate fi cerută de celălalt părinte, tutorele copilului, autoritatea tutelară sau procurorul.

E important
  • copilul ai cărui părinţi (unul dintre ei) sînt decăzuţi din drepturile părinteşti are dreptul să locuiască în locuinţa părinţilor săi şi să-i moştenească pe aceştia;
  • părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti pot avea întîlniri cu copilul lor numai cu permisiunea autorităţii tutelare. Aceste întîlniri nu se permit dacă ele pot cauza daune dezvoltării lui fizice sau intelectuale, este evident că părinţii nu sînt capabili de aceste întîlniri, contravin intereselor copilului sau dacă copilul, în timpul şedinţelor de judecată, a avut obiecţii serioase privind contactul cu părinţii decăzuţi din drepturi;
Părinţii pot recăpăta drepturile asupra copilului ?

Părinţii pot recăpăta drepturile asupra copilului dacă au dispărut împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi şi dacă acest lucru este în interesul copilului.

Persoana care doreşte restabilirea drepturilor sale părinteşti trebuie să depună o cerere în instanţa judecătorească.

La acest proces participă obligatoriu autoritatea tutelară. Restabilirea în drepturile părinteşti faţă de copilul care a atins vîrsta de 10 ani se acceptă ţinîndu-se cont de părerea copilului.

Capitolul 3

Manual acordare custodie catre tata

Copiii au nevoie în egală măsură atât de prezența mamei cât și a tatălui care să-i protejeze, să-i îngrijească, să-i îndrume și să-i învețe cum să descopere lumea. Dacă nu ar avea nevoie de aceste aspecte fundamentale de dezvoltare, nu s-ar mai fi inventat părinții.
—Camelia Borlean, psihologul Curții de Apel Oradea)

Situația actuală

  • Până în acest moment „lupta” taților s-a limitat la a arăta cu degetul spre instanțe, fără a încerca să înțelegem de ce s-a ajuns în această situație și de ce există acest procent colosal de încredințare către mamă a copiilor (peste 95%). Ca și părinți de sex masculin putem dovedi că suntem uniți chiar dacă fiecare dintre noi vede și percepe situația din prisma cazului propriu. În esență, baza discriminării la care suntem supuși este aceeași.
  • Avocații nu ajută tații pentru ca au văzut zeci și sute de motivări care sunt întotdeauna împotrivă acestora. Ei sunt extrem de conștienți ca în România dacă o mamă cere custodia copiilor și își demonstrează o minimă condiție materială și morală, tatăl nu are nici o șansă să obțină încredințarea minorilor. Nu vă așteptați ca un avocat să vă explice aceste lucruri pentru că ar fi în conflict de interese

Prezumția de încredințare a minorului către mamă față de interesul superior al copilului

Interesul superior al copilului ca și concept a apărut în SUA în momentul în care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prezumția de încredințare către mamă. În perioada imediat următoare declarării ca neconstituționale a prezumției de încredințare către mama, Curtea Suprema de Justiție din SUA a monitorizat toate procesele de încredințare ceea ce a făcut posibila scăderea dramatică și într-un timp relativ scurt a procentului de încredințare către mama, iar de aici pana la introducerea diferitelor forme de custodie comuna sau a conceptului de autoritate părintească nu a fost decât un pas. Acum în marea majoritate a statelor din SUA exista custodia comuna, iar prezumția folosită este cea de custodie comun.

Ce se poate face

  • Interesul superior al copilului este în acest moment în impas fiind blocat de prezumția de încredințare a minorului către mamă. Conform aceste prezumții, dacă părintele de sex feminin oferă minime garanții morale și materiale, foarte puține instanțe mai cercetează posibilitatea teoretică ca tatăl să ofere condiții mai propice dezvoltării copilului.
  • Nu vom putea depăși acest blocaj decât dacă toți cei implicați ne așezăm la masa discuțiilor (magistrați , justițiabili, avocați, societate civilă). Acesta este și sensul acestui manual, acela de a începe să oferim profesioniștilor implicați în procesele de divorț modele care să le arate că se poate face justiție moderna în România fără a se mai discrimina părinții de sex masculin.
  • Suntem conștienți că procesul este un proces de durată, dar nădăjduim să-l accelerăm la maxim prin popularizarea acelor sentințe care considerăm că în parte sau în totalitate, pot deveni un model de bune practici pentru ceilalți judecători.
  • Sperăm astfel să contribuim la înnoirea jurisprudenței din România, spre beneficiul fiilor și fiicelor noastre care astfel vor avea mai multe șanse de a crește alături de părintele cel mai capabil să le ofere dragoste, afecțiune și îngrijire (indiferent de ce sex ar fi acest părinte) și mai ales, cel mai capabil să respecte dreptul copilului de a interacționa cu celălalt părinte.

Unde sperăm să ajungem

  • Sperăm ca în următorii ani să ajungem, sa convingem cât mai mulți din judecătorii implicați în actul de justiție, să fie mai atenți cu deciziile pe care le dau. Sperăm să ajungem să putem constata ca din punct de vedere statistic minim 30% din sentințele de încredințare ale copiilor (în cazul custodiei unice) și respectiv 30% din sentințele de stabilire a domiciliului minorului (în cazul intrării în vigoare a custodiei comune) să fie acordate tatălui atunci când cei doi părinți nu se înțeleg cu privire la custodia copiilor (respectiv cu stabilirea domiciliului copilului în cazul custodiei comune).

Codul civil al României prevede doua tipuri de prezumții : legale și simple. Cele legale sunt prevăzute de către leguitor (deci sunt cuprinse într-un text de lege), cele simple sunt stabilite de către magistrat („lăsate la lumina și înțelepciunea magistratului”). Din punct de vedere tehnic la noi nu se poate declara neconstituțională prezumția de încredințare către mamă este vorba de o prezumție simplă neprevazută expres într-un text legislativ.

  • Noi împrumutăm de la alții pe apucate, dar ne lipsește exact eliminarea piesei de baza și anume „prezumția de încredințare către mama” care funcționează tacit în instantele din România sub forma „un copil are nevoie de afecțiunea mamei” . Magistrații cu mici excepții, în baza acestei prezumții, nu consideră că discriminează în vreun fel părinții de sex masculin, mai ales că așa a fost formați 
  • Blocajul este dat de faptul că puțini dintre judecători sunt tentați să iasă dintr-un tipar impus de jurisprudența anilor 1970-2000. În mentalul corpului judecătoresc „prezumția de încredințare către mama” este foarte bine înrădăcinată. În ciuda unor legi care statuează egalitatea în drepturi și șanse între bărbați și femeie, la nivel uman foarte puțini judecători sunt dispuși să considere cu mâna pe inimă că tatăl poate fi la fel de implicat și bun părinte precum este mama.
  • Cu toate părintele de sex masculin își dovedește garanțiile morale și încearcă să probeze capacitățile sale de bun părinte, modul în care s-a comportat cu minorul atât în timpul căsătoriei cat și după destrămarea acesteia, atașamentul și afecțiunea reciproca dintre minor și tată ori condițiile materiale și moral care le oferă, toate aceste lucruri nu par să conteze în fața instanțelor, în măsura în care tatăl nu se concentrează activ pe răsturnarea prezumției de încredințare către mamă prin oferirea de probe și mărturii care să descalifice pe mamă.
  • Până nu eliminăm acest aspect din mentalul judecătorilor putem să schimbăm zeci de legi și Coduri , vom fi și peste 10 ani în același punct în care am fost și acum 2 ani, și în care suntem și în prezent

Ce putem face?

De aceea încercăm prin prezentul manual să demonstrăm magistraților că „se poate trăi” și cu sentințe de încredințare date în favoarea taților, că nu este anormal sau „împotriva firii” ca un minor să fie încredințat tatălui și că o stare de normalitate ar fi ca procentual din numărul total al încredințării custodiei, în cel puțin 40% din cazuri custodia să revină tatălui. Acest procent ar trebui să se mențină nu doar pentru cazurile în care mama nu e interesată de a creste copiii ci și pentru cazurile în contradictoriu în care ambii părinți cer custodia minorilor. 

Sperăm ca toți magistrații care vor citi aceste rânduri să își facă o autoanaliză cu privire la „paradigmele” în care operează și să verifice dacă nu cumva, în mileniul trei, nu este momentul să își redefinească modul în care judecă atunci când decid încredințarea copiilor către un părinte sau altul.

De asemenea sperăm ca corpul judecătoresc prin organismele de reglementare să ajungă să își auto-impună, în timp, acest procent de încredințări al minorilor către tată (de 40%) ca pe un criteriu de performanță în evaluarea profesionalismului și a imparțialității judecătorilor implicați în actul de justiție privitor la încredințarea minorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *