Etichetă: avocat online vanzare

Custodie exclusiva: cum se obține, cât durează, cât costă? Custodie exclusiva mama, custodie exclusiva tata. Custodie totala. Custodie unica Asociatia Tatal.ro va ajuta! Custodie exclusiva Asociatia Tatal ro

Completati formularul de pe site! Raspundem gratuit!

Cuprins:
Ce înseamnă custodie exclusiva sau totală?
În ce condiții se poate obține custodie exclusivă?
Dezinteresul este motiv suficient pentru custodie exclusivă?
Cine poate dispune custodie exclusiva?
Felul custodiei se poate schimba?
Alte aspecte de interes
Ce lege vorbește despre custodia exclusiva?
Despre custodie exclusiva în Codul Civil
Despre custodie exclusiva în Legea nr. 272/2004

Custodie exclusiva sau în ce condiții poate un singur părinte să ia singur deciziile cu privire la copil?

Despre autoritatea părintească, așa numita custodie, în general, dar și în particular, în cele două forme: custodie comună și custodie exclusivă

Ce înseamnă custodie exclusiva sau totală?

Înainte de a răspunde, se impune o precizare: noțiunea de custodie a copiilor nu există în legislația română, reglementarea noastră vizând autoritatea părintească.

Astfel, în caz de custodie exclusivă, autoritatea părintească este exercitată de un singur părinte.

Adică părintele care exercită singur autoritatea părintească va lua singur deciziile cu privire la copil (mai puțin pe cea cu privire la adopție).

În ce condiții se poate obține custodie exclusivă?

Regula în materie de autoritate părintească este că aceasta se exercită în comun, de către ambii părinți.

Însă, atunci când sunt motive întemeiate, legea spune că aceasta se poate exercita în mod exclusiv, doar de către un singur părinte.

Motivele întemeiate nu sunt limitativ prevăzute de lege,  dar la art. 36 din Legea nr. 272/2004 găsim o enumerare destul de explicită:

Astfel, se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte:

alcoolismul;

boala psihică;

dependența de droguri a celuilalt părinte;

violența față de copil sau față de celălalt părinte;

condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență;

și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

Dezinteresul este motiv suficient pentru custodie exclusivă?

Probabil cel mai des întâlnită întrebare -și frustrare- în practică.

Nu, simplul dezinteres față de copil, faptul că nu se achită pensia de întreținere și altele asemenea luate individual, cel mai probabil, nu vor convinge judecătorul să dispună custodie exclusivă.

Desigur, fiecare caz este diferit și soluția depinde de circumstanțele proprii fiecăruia și de probele administrate în cauză.

Cine poate dispune custodie exclusiva?

Doar judecătorul, în cadrul unui proces.

Nu, la notar nu se pot lua astfel de decizii și nu se pot da declarații al căror rezultat să ducă la custodie exclusivă.

Felul custodiei se poate schimba?

Da, oricând situația de fapt se schimbă, judecătorul, în proces, poate dispune schimbarea tipului de autoritate părintească, din custodie exclusiva în comună, și invers.

Ce lege vorbește despre custodia exclusiva?

După cum spuneam mai sus, despre custodie exclusiva sau comună nu scrie nicăieri. Despre autoritatea părintească însă găsim, în principal, reglementări în Legea nr. 272/2004 și în Codul Civil, care au prevederi similare.

Precizare: cele de mai jos se aplică atât în cazul divorțului, cât și în cazul părinților necăsătoriți.

Despre custodie exclusiva în Codul Civil 

Art. 397 Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi

După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.

Art. 398 Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte

(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.

(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

 Art. 401 Drepturile părintelui separat de copil

(1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

(2) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.

Art. 403 Modificarea măsurilor luate cu privire la copil

În cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.

Art. 483 Autoritatea părintească

(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

(2) Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

(3) Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.

Art. 484 Durata autorităţii părinteşti

Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.

Art. 486 Neînţelegerile dintre părinţi

Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.

Art. 487 Conţinutul autorităţii părinteşti

Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.

Art. 488 Îndatoririle specifice

(1) Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios.

(2) În acest scop, părinţii sunt obligaţi:

a) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;

b) să prezinte şi să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;

c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului;

d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

Despre custodie exclusiva în Legea nr. 272/2004 

Art. 36 (1) Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.

(2) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

(3) În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți.

(4) În situația în care, din orice motiv, un părinte nu își exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(5) Ambii părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita și de a primi informații despre copil din partea unităților școlare, unităților sanitare sau a oricăror altor instituții ce intră în contact cu copilul.

(6) Un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil.

(7) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

(8) În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.

Articol scris de Cei care stiu legile

Completati formularul de pe site! Raspundem gratuit!