Categorii
tatal.ro ajuta tatii din Romania

Principalele drepturi pe care le au tații în raport cu copiii lor

Vă prezentăm câteva informații pe care orice tată ar trebui să le cunoască atunci când este vorba de drepturile sale în raportul cu copiii săi.

Principalele drepturi pe care le au tații în raport cu copiii lor

Atunci când vine vorba despre concedii pentru creșterea copiilor, de zile libere pentru îngrijirea nou-născuților sau pentru a-i duce pe cei mici la controale medicale de rutină, tații au aceleași drepturi și pot beneficia de aceleași avantaje ca mamele. În ceea ce îi privește pe tații divorțați și separați de copiii lor, idealul impus de Uniunea Europeană este ca nici legile, nici judecătorii să nu acorde drepturi preferențiale mamelor, ci să țină cont că mama și tatăl trebuie să fie egali în urma unui divorț. În continuare, aveți principalele drepturi pe care orice tată le are și despre care ar fi bine să știe.

Zile libere pentru îngrijirea nou-născutului
Asemenea mamei, și tatăl copilului nou-născut are dreptul la un concediu, conform Legii concediului paternal nr. 210/1999. Concediul paternal este de cinci zile lucrătoare, iar dacă tatăl este asigurat în sistemul de asigurări sociale de stat, atunci acesta va primi și o indemnizație egală cu salariul pe care l-ar fi primit în perioada în care stă cu copilul.

Pentru a putea beneficia de acest concediu, tatăl trebuie să depună o cerere în primele opt săptămâni de la nașterea copilului. Cererea trebuie să fie însoțită de certificatul de naștere al micuțului, pentru a putea dovedi calitatea de tată a celui care dorește concediul.

Concediul de creștere a copilului
Nu doar că au dreptul la concediu de creștere a copilului (CCC), ci sunt chiar obligați să își ia cel puțin o lună de concediu paternal până când copilul lor împlinește vârsta de doi ani. Pentru a putea, însă, beneficia de acest concediu, tatăl trebuie să fi lucrat cel puțin 12 luni (nu neapărat consecutive) în ultimii doi ani înainte de nașterea copilului.

Potrivit Ordonanței de urgență nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cel puțin o lună din perioada totală a CCC este alocată părintelui care nu a cerut acest drept. Prin urmare, dacă mama este cea care intră în concediu de creștere, atunci tatăl trebuie să stea și el în concediu cel puțin o lună, în locul mamei.

Concediu pentru tații care adoptă
Tații care adoptă un copil au dreptul la maximum un an de concediu de acomodare, conform Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei. De asemenea, pe lângă concediu, tații beneficiază și de o indemnizație lunară, iar în perioada în care stau acasă cu copilul vechimea în muncă o să continue. Perioada de concediu va fi asimilată stagiului de cotizare pentru obținerea indemnizațiilor pentru concediile medicale, pentru obținerea pensiei, a șomajului și a concediului.

Deduceri salariale de la stat pentru tații cu persoane în întreținere
Dacă au în întreținere copiii sau alți membri ai familiei până la gradul al doilea de rudenie inclusiv, tații salariați beneficiază de o deducere salarială personală, conform Codului fiscal. Deducerea se acordă în cazul în care tatăl are salariul brut mai mic de 3.600 de lei, iar cuantumul ei este variabil.

Deducerea salarială se acordă lunar și nu este suportată de angajator, ci reprezintă dări mai mici către stat și, într-un final, în niște bani în plus la salariu.

Liber anual pentru controlul medical de rutină al copilului
Tații au dreptul la o zi liberă pe an pentru a-și duce copilul la controlul medical de rutină, iar angajatorul nu are obligația de a plăti salariul pe ziua respectivă. Ziua liberă se acordă în urma unei cereri depuse cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de vizita la medic, iar controlul medical efectuat trebuie justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie.

De asemenea, pentru a beneficia de această zi liberă, tatăl trebuie să facă o declarație pe propria răspundere că celălalt părinte cu a solicitat și nici nu va solicita, la rândul său, ziua liberă.

Probleme legale ale taților în relația cu copilul
Legislația civilă prevede că în urma divorțului, autoritatea părintească rămâne la ambii părinți. Chiar în cazul în care părinții se separă, iar copilul locuiește doar cu mama sa, tatăl are dreptul să păstreze legătura cu copilul său, poate să călătorească împreună cu el și are dreptul de a participa la deciziile importante din viața celui mic. Dacă îi sunt încălcate drepturile, sau în cazul în care dorește să se implice în viața copilului său născut în afara căsătoriei, tatăl are posibilitatea de a se adresa instanței sau autorității tutelare.

Sursa : Cei care stiu legile

Categorii
#tatadeweekend tata de week end tatal.ro ajuta tatii din Romania

De ce unii barbati isi parasesc copiii dupa divort – opinie TATAL.RO

Indiferent de mediul de trai sau nivelui de pregătire, oricine poate trece printr-un divorț — un eveniment care nu ar trebui să reprezinte sfârșitul lumii, spun psihologii. Cel mai grav este însă faptul că unii bărbați își abandonează copiii imediat ce trec de divort.

Potrivit psihologului, tații care nu au dezvoltat instinctul patern își vor abandona urmașii fără a avea vreo remușcare.

De ce isi paraseste un barbat familia?

Barbatii pleaca din varii motive:
– Pentru ca nu vor sa-si schimbe stilul de viata
– Pentru ca nu vor sa-si asume responsabilitatile
– Pentru ca se simt neglijati.
– Pentru ca iubesc pe altcineva.
– Pentru ca nu si-au dorit cu adevarat un copil.
– Pentru ca s-au plictisit de dormit pe canapeaua din sufragerie sau pentru ca sotiile, care altadata traiau doar ca sa le spuna cat de speciali sunt, acum nu mai au timp sa-i gadile, prea ocupate cu cei mici.

Un barbat adevarat nu isi paraseste familia

Intr-un talk-show difuzat recent pe unul dintre posturile romanesti de televiziune, unul dintre cei mai vizibili barbati ai momentului, tata, asteptand venirea pe lume a celui de-al doilea copil al sau, i-a spus moderatorului, fara sa clipeasca: “Sunt multi barbati care se rup de familia lor dupa aparitia primului copil. Aceia nu sunt barbati adevarati.”

Nu putem decat sa aplaudam un astfel de truism, exprimat la ore de mare audienta. Dar ce ne facem atunci cand ne trezim in fata faptului implinit? Cand barbatul ales de noi, cel pe care l-am crezut cand a spus ca ne va fi alaturi, o ia la sanatoasa?

Barbatii pleaca din varii motive. Pentru ca nu vor sa-si schimbe stilul de viata. Pentru ca nu vor sa-si asume responsabilitatile. Pentru ca se simt neglijati. Pentru ca iubesc pe altcineva. Pentru ca nu si-au dorit cu adevarat un copil.

Pentru ca s-au plictisit de dormit pe canapeaua din sufragerie sau pentru ca sotiile, care altadata traiau doar ca sa le spuna cat de speciali sunt, acum nu mai au timp sa-i gadile, prea ocupate cu cei mici. Si intr-o zi te trezesti ca pleaca.

Ce spun psihologii – cum le comunicam copiilor?

Sfatul psihologilor este clar: “Cea mai buna minciuna este intotdeauna adevarul. Desigur, servit in portii digerabile, in functie de varsta interlocutorului. E bine insa sa nu culpabilizati inutil copilul, sa nu-i spuneti ca tati a plecat pentru ca nu l-a vrut pe el. In multe cazuri, poate nici nu este adevarat. Copiii au oricum tendinta sa ia asupra lor toate vinile din lume, nu are sens sa ii ajutam sa se autoculpabilizeze.

Pentru toate explicatiile din lume exista un moment potrivit. De cele mai multe ori copiii accepta realitatea ca atare, daca le este prezentata in cuvinte simple. Nu transformati un tata absent intr-un cavaler in armura, plecat in cruciade. Dar nici nu-l demonizati. Copiii se multumesc cu explicatii banale: tati e la el acasa. Tati e la serviciu. Tati a plecat pentru ca avea treaba in alta parte. Tati te iubeste atat cat poate el. Dar eu sunt aici pentru tine si nu am sa te parasesc niciodata si chiar daca mai plec si eu la serviciu, intotdeauna am sa ma intorc.” 

Copiii accepta mult mai usor lucrurile decat credem noi.

 “Noi am ramas fara „tati” acu` 4 luni, Giulia avea 3 ani pe atunci. Tatal ei vine foarte rar la ea, in rest, e plecat cu „serviciul”. Nu il aduc in discutii, nu tin mai multe poze decat pana atunci. Cand sunt intrebata raspund. Eu nu deschid subiecte despre tatal ei. In locul tau, nu as tine nicio poza acolo. I-as spune, de fapt asa fac si eu cu fie`mea la fiecare pas, ca o iubesc si o ador si orice ar fi se poate baza pe mine. Atat. Iti dau dreptate, nu are rost sa cladesti povesti, insa adevarul, asa cum e el, nu poate fi spus unui copil. Si va veni timpul intrebarilor, probabil cand va incepe gradinita si va vedea ca nu doar „mami” au copiii. Dar pana atunci mai ai f mult timp. Motivul plecarii la noi este „serviciul”. Fie`mea a acceptat foarte bine ideea, pt ca tatal ei petrecea foarte putin timp cu ea sau deloc. Copiii accepta mult mai usor lucrurile decat credem noi”. (mamagiuliei)

Nu oferi raspunsuri la intrebari care nu exista

 “Nu incerca de pe acum sa dai raspunsuri la intrebari ce nu exista. S-ar putea sa-ti fie mai greu sa schimbi variantele ulterior.” (Adina Iulia)

Nu ii da copilului ocazia sa se intrebe “ce am eu in minus de nu m-a vrut?”
“Trebuie sa fii atenta cum abordezi subiectul si oricit de mult te doare pe tine, nu plasa vina tatalui, mai ales faza cu „nu te-a vrut”…asta pune (pe viitor) vina toata asupra copilului, de fapt. Isi va pune intrebarea: „Cu ce am gresit eu, de nu m-a vrut? Ce am in minus ca nu m-a vrut? Insemn prea putin ca cineva sa ma vrea?”” (Anamaria)

 Cand tu vei accepta situatia si te vei relaxa, va fi mai bine si pentru cel mic

“Nu cred ca e bine sa ii pui tot timpul la cap poza tatalui. Ii vei crea o dependenta falsa fata de el, ceea ce o va impiedica sa se adapteze la situatia reala si sa accepte un nou tata daca acela o sa apara. In primul rand nu rasfrange asupra ei frustrarile tale legate de tata. Fetitei mele i-am aratat cateva poze cu el cand era mai mica si i-am spus cum il cheama. Asta pe la un an si ceva, doi ani cand a inceput sa intrebe.

Deci nu iti fa iluzii, va intreba destul de curand. Apoi i-am spus ca e departe, la serviciu si ca nu se va intoarce (pentru ca o perioada l-a tot asteptat – nu i-am spus-o foarte clar, atat cat sa faca o obsesie din asteptarea lui). Ce are nevoie sa stie la varsta asta e ca e iubita, si de mami si de tati, si ca are dreptul sa ii iubeasca si pe mami si pe tati. Asta daca aduce vorba, nu sa ii repeti tu ce mult te iubeste tati. Va avea timp mai tarziu sa inteleaga ca exista tot felul de tipuri de dragoste.

Fetita mea se joaca uneori ca si cum ar vorbi cu tati la telefon, iar cand au invatat la gradinita despre familie, m-am hotarat sa ii dau si o poza de a lui, ca sa nu se simta diferita. Si a fost ok. Apoi mi-a insirat toti membri familiei (bunici, veri, printre care si pe tati) si mi-a spus ca ii iubeste pe toti. Si am inteles ca ea are nevoie sa il iubeasca, chiar daca eu consider ca el nu merita.

Atunci cand eu am incetat sa ma mai crispez cand aducea vorba despre el, chiar daca incercam sa nu o arat, cand eu am invatat sa ma relaxez, a fost mult mai ok si pentru ea. Daca vrea sa vorbim despre el, vorbim, daca vrea sa inventeze jocuri cu el, e ok. A devenit ceva obisnuit, care apare din cand in cand, nu e ceva de care se agata. De fapt, a gasit singura solutia care i se potriveste momentan (are 3 ani). Intr-o seara mi-a insirat membri familiei si a spus ca tatal ei e bunicul (tatal meu) si mai are un tata de departe, X. Daca tu vei reusi sa tratazi situatia cu naturalete, asa o va face si ea.

Deci parerea mea e sa nu incerci tu sa creezi un tata fals printr-o fotografie, dar nici sa nu ii negi existenta atunci cand va intreba de el. Lucrul de care va avea insa nevoie destul de repede e o prezenta masculina cu care sa vina in contact, chit ca e tatal tau, fratele tau, un prieten mai apropiat…” (Sanziana72)

 Nu crea false asteptari

“Lasa fetita sa-si puna singura intrebarea unde e tata si ce-i cu el, ca altfel eu zic ca fotografia si povestirile ii vor crea ca o asteptare si va fi dezamagita ca nu vine” (Laura jr)

Cea mai buna razbunare este sa-ti lasi copilul sa descopere singur motivul adevarat pentru care tata a plecat.

„Un tată care nu se implică emoțional va pleca mai ușor din familie, din cuplu și își va abandona copilul fără remușcări”, adaugă psihologul.

„Uneori, bărbații nu au suficientă maturitate. Dincolo de latura emoțională și de atașamentul față de copil, unii bărbați nu reușesc să se maturizeze. Bărbatul care nu are dezvoltate acele trăsături care îl fac bărbat are tendința de a abandona partenera de viață cât și copilul. Ca să ajuți material copilul, trebuie să ai un anumit nivel de dezvoltare emoțională. De aici și pornesc toate problemele”

Ce facem cand barbatul ales de noi, cel pe care l-am crezut cand a spus ca ne va fi alaturi, o ia la sanatoasa? De ce isi parasesc barbatii familia? Barbatii pleaca din varii motive. Pentru ca nu vor sa-si schimbe stilul de viata. Pentru ca nu vor sa-si asume responsabilitatile. Pentru ca se simt neglijati. Pentru ca iubesc pe altcineva. Pentru ca nu si-au dorit cu adevarat un copil. Pentru ca s-au plictisit de dormit pe canapeaua din sufragerie sau pentru ca sotiile, care altadata traiau doar ca sa le spuna cat de speciali sunt, acum nu mai au timp sa-i gadile, prea ocupate cu cei mici.

Si intr-o zi te trezesti ca pleaca…

TATAL.RO este total impotriva abandonarii copiilor de catre tati!

Categorii
Fără categorie tatal.ro ajuta tatii din Romania

Despartiti Dar Nu Divortati, Sotia nu ma lasa sa-mi vad copilul

NU MA LASA FOSTA SOTIE SA IMI VAD COPILUL

PROBLEMA

„Buna.
Am 25 de ani si sotia 22 de ani suntem casatoriti,avem o fetita de un an jumate, pana acum am locuit impreuna cu sotia si fetita la parinti mei.Pe parcurs au aparut divergente intre mine si sotia mea deoarece nu-i mai

convenea situatia de acasa si s-a hotarat sa se mute la mama ei impreuna cu fetita.Intrebarea mea este cum as putea sa iau si eu fetita macar 2-3 ore pe zi sa-mi petrec timpul cu ea, sotia neacceptand sa mi-o dea considerand

fetita prorietate personala negandinduse si la sentimentele mele fata de copil.ea accepta doar in prezenta ei si cateva minute in casa scari sau pe strada cateva minute.


vreau si eu drepturile mele de tata daca le am,nu vreau sa iau copilu noapte de langa mama ei doar 2-3 ore pe zi.
Deci aceasta imi este situatia si intrebarea.
Va rog respectos sa-mi dati un sfat.
Va Multumesc”

Rautate sau boala?

CE SPUN TATII IN SITUATII SIMILARE

Comentati fiecare aici

CE SPUN PSIHOLOGII SI CEI CARE STIU LEGILE

Psiholog- Va puteti adresa instantei pentru a stabili foarte clar programul clar prin care aveti dreptul sa va consolidati relatia cu copilul. Normal este ca puiul d-vs sa beneficieze de o relatie buna si constanta cu ambii parinti,

indiferent de relatia lor de cuplu. V-as p***ara sa analizati atmosfera si termenii in care ati divortat, participarea familiei dvs. la aceasta actiune cat si modul in care interactionati de atunci cu fosta sotie cand mergeti sa va vedeti copilul. O hotarare judecatoreasca impune niste obligatii in

conformitate cu legea dar nu poate impune o stare de normalitate in relatia dintre doi oameni. Faceti primul pas pentru a schimba tipul de relatie (poate cu ajutorul celor care va cunosc pe amandoi sau al unor specialisti). Daca nu obtineti niciun rezultat veti obtine singur raspunsul la intrebare

desi, pornind de la modul cum ganditi si cum ati formulat intrebarea cred ca exista o mare incarcatura negativa careia i se raspunde similar.

Si raspunsul celui implicat – Multumesc ca santeti aici…dar am o hotatrare judecatoreasca, care nu o pot pune in practica.din protectie ptr copil..asta ar insemna sa iau copilul cu forta , care ar face mult rau copilului,

intrebarea mea se refera la comportamentul mamei, la conditiile absurde impuse , doream o parere la comportamentul ei, imi vad copilul asa cum e doreste si cand ea hotareste , incondiile ei…altfel nuuuu….

VOI CE SFATURI II DATI?

Avem si Facebook

https://www.facebook.com/tatalro-105323411353155

Categorii
Fără categorie tatal.ro ajuta tatii din Romania

Tata vs. Mama : Cine castiga?

Mama este prima care ține copilul în brațe după ce acesta se naște. Tatăl este primul care postează un selfie cu el ținând copilul în brațe. Tata 1 – Mama 0

În prima noapte, mama nu doarme de la atâtea emoții. În prima noapte, tatăl nu doarme de la atâta băut cu prietenii. Tata 2 – Mama 0

O dată cu nașterea copilului, mama dezvoltă instinctul matern. O dată cu nașterea copilului, tatăl dezvoltă instinctul că n-o să mai primească nimic pentru multă vreme. Tata 2 – Mama 1

Tatăl trebuie să fie un model pentru copilul său. Mama poate s-o ia razna când vrea ea, de vină sunt hormonii. Tata 2 – Mama 2

Mama poartă copilul în pântec 9 luni. Tatăl în poartă în brațe cel puțin 3 ani după. Tata 2 – Mama 3

Copilul se poate bucura de sânii mamei. Tatăl nu se mai poate bucura de sânii mamei. Tata 2 – Mama 4

Mama are grijă zilnic de copil. Tatăl are grijă zilnic să plece la servici. Tata 3 – Mama 4

Mama îl învață pe copil ce înseamnă educația. Tatăl îl învață să tragă pârțuri. Tata 4 – Mama 4

Mamele pot fi foarte sexy. Tata 4 – Mama 5

Tații pot fi foarte grași. Tata 5 – Mama 5

Mama intră într-un magazin să cumpere hăinuțe de copil. Tatăl intră într-o farmacie să cumpere tampoane. Tata 5 – Mama 6

Mama se plimbă mult cu căruțul prin parc. Tata se plimbă mult prin delegații. Tata 6 – Mama 6

Mama poate vorbi despre copilul ei ore în șir. Tatăl poate vorbi despre copilul lui imediat ce își amintește cum îl cheamă. Tata 6 – Mama 7

După o zi departe de copilul ei, mama vrea să știe tot ce s-a întâmplat. După o zi departe de copilul lui, tatăl vrea să știe ce-i de mâncare. Tata 7 – Mama 7

Mama e circumspectă în privința bonei. Tatăl are încredere și în portarul de la blocul vecin, dacă ăla e de acord să stea cu copilul câteva ore. Tata 8 – Mama 7

Tatăl nu are voie să țipe la copil. Mama nu țipă, a avut o noapte mai grea. Tata 8 – Mama 8

Mama împarte fericită patul din dormitor cu copilul. Tatăl se bate cu câinele pe canapeaua din sufragerie. Tata 8 – Mama 9

Mama citește orice carte despre creșterea copilului. Tatăl întreabă dacă nu poate să vadă filmul. Tata 8 – Mama 10

Mama se pricepe la gătit. Tatăl se pricepe la McDonald’s. Tata 9 – Mama 10

Mama îi povestește copilului cât de importantă este igiena. Tatăl îi povestește cât de important este să nu pută. Tata 10 – Mama 10

Mama îl învață pe copil să folosească furculița și cuțitul. Tata îl învață să folosească tableta și telecomanda. Tata 11 – Mama 10

Mama este realmente îngrijorată pentru că odrasla nu mănâncă suficientă quinoa. Tatăl întreabă ce-i aia. Tata 12 – Mama 10

Mama și tata au convenit ca atunci când unul face baie, celălalt să se joace cu copilul. Tata face baie în 3 minute, când o lălăie. Mama face baie în 50 de minute, când se grăbește. Tata 12 – Mama 11

Mama poate sta oricât singură cu copilul. Și tatăl stă singur cu copilul cât durează drumul până la bunica. Tata 13 – Mama 11

Mama l-ar duce pe copil la balet și la germană. Tatăl l-ar duce la meciuri și la Therme. Tata 14 – Mama 11

Tații nu plâng niciodată. Nu mai apucă de mame. Tata 15 – Mama 11

Mama discută zilnic cu prietenele ei. Tata 15 – Mama 12

Tatăl, nu. Tata 16 – Mama 12

Tatăl intră să ia portocale și cumpără și banane, “că erau la ofertă”. Mama intră să cumpere o haină copilului și își ia și pentru ea 3 fustițe, “că erau la ofertă”. Tata 16 – Mama 13

Tatăl scrie ce vrea el pe blog. Mama aprobă orice se publică pe blog. Tata 16 – Mama 14

Tatăl zice că scorul final este 16 – 14 pentru el. Mama zice că scorul final este 15 – 15. Tatăl are dreptate. Așa că scorul final este 15 – 15.

EGALITATE!

Cum va castiga tatal in fata mamei?

Cateva sfaturi DIN PARTEA UNEI MAME

„Ati vazut vreodata cum arata indicatiile unei mame pentru tata cand pleaca cateva ore de acasa?! Circula pe net o scrisorica de prin Kudika (parca) cu o groaza de detalii. Sa stiti ca nu e departe de adevar.

Cum sa va zic eu? Noi, mamele, avem impresia ca daca copilul nu mananca fix 3 morcovi si un broccoli la fix 11:56 si nu se culca la fix 12:11 si nu doarme fix 124 de minute si nu sta in parc fix 52 de minute si are trei pete pe haine si a adormit cu picioarele murdare, lumea se darama, copilul ala e nenorocit pe viata si tatal ala nu e in stare sa respecte niste indicatii precise si simple.

Crudul adevar e ca ne temem atat de tare ca pierdem controlul! Si ca tatii astia fac si ei o treaba buna. Ca doar nu am gasit copilul infometat, inchis in pivnita si cu valatuci de caca sub fund. Din contra, daca va uitati oleaca la ei, chiar par super veseli si incantati de timpul petrecut impreuna.

La rece vorbind, copiilor le face tare bine sa inteleaga si sa vada oameni care se comporta diferit. In viata u vor intalni doar oameni ca mama. Mai sunt si oameni ca tata, ca bunicii, oameni altfel. Si asta se invata din frageda pruncie.

O, da, e tare greu sa facem un pas in spate si sa-i lasam si pe tati sa isi construiasca relatia LOR cu copiii. Dar nu e corect sa controlam totul. Atata vreme cat nu vorbim de ralatii abuzive, sa-i lasam sa fie tati.

Ideal ar fi sa existe un set de principii de baza pe care sa le respecte ambii adulti. Si care sa se respecte cand e toata familia acasa. Lasati si tatii sa stabileasca reguli, nu doar mama le stie pe toate.  Iar cand sunt doar tatii cu copiii, lasati-i sa se descurce. Ca daca incercam sa controlam totul, apoi ajungem sa ne minunam de ce ne suna din 5 in 5 minute sa ne intrebe unde e cana, de ce plange etc.

No, bun! Incep eu cu scuze publice fata de tatal copiilor mei. Pentru ca sunt o scorpie cu dorinta de a controla totul. Ma lupt cu asta, cat imi iese nu stiu. Continuati voi, public sau in privat.

Lasati tatii sa fie tati, ca de aia i-ati ales sa faceti copii cu ei.”

Categorii
Fără categorie

Manualul tatalui abuzat de mama scris de tatal.ro

Manualul tatalui abuzat de mama va invata care sunt drepturile si obligatiile dvs. in calitate de parinte-tata

Capitolul 1

Rolul tatalui in dezoltarea copilului

E dovedit științific! De la mamă, copilul învață că el este centrul universului; de la tată învață că există și alte universuri. Semn că tatăl are un rol bine definit în dezvoltarea emoțională și fizică a copilului.  

Metaforic vorbind, esența misiunii tatălui este tăierea cordonului ombilical dintre mamă și copil. Iar acest lucru presupune încurajarea și dezvoltarea autonomiei copilului, încă de la vârstă mică. Și copiii au mare nevoie de această libertate pentru a descoperi lumea și, implicit, pentru a se construi și a se descoperi pe sine.

Sunt nenumărate studii despre rolul tatălui în viața copilului și toate arată că, dacă acesta este implicat în creșterea și educarea celui mic, IQ-ul copilului este mult mai mare, adaptarea în colectivitate este mai ușoară, succesul școlar apare mai repede și rezistența la frustrare este mult mai mare.

Chiar dacă tatăl nu reprezintă lumea naturală a nou-născutului, el reprezintă celălalt pol al existenţei umane: lumea gândirii, a lucrurilor făcute de mâna omului, a disciplinei, a călătoriei şi aventurii. Tatăl este cel care îl învaţă pe copil, cel care îi arată calea în lume. Dacă mama are tendința, mai degrabă, de a proteja copilul, atunci tatăl este cel care împinge limitele copilului puțin mai sus, îl învață să se autodepășească constant. Iar aceste momente de triumf pe care tatăl le construiește cu copilul său sunt adevărate lecții despre curaj, ambiție, încredere în sine.

„Beneficiile pe care le are implicarea tatălui în viața bebelușului încă din primele zile sunt uriașe – o mai bună dezvoltare globală a acestuia, calitate superioară a relației de atașament între tată și bebeluș, riscul diminuat ca proaspăta mămică să dezvolte simptome ale depresiei post partum“, subliniază Diana Stănculeanu, psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale, consultant în sănătatea și educația copiilor.

Însă, categoric, beneficiile sunt și pentru tați, de la nivel crescut de satisfacție în viață și anxietate scăzută în relație cu rolul parental, până la o mai bună stare de sănătate, fizică și emoțională, generate de o motivație îmbunătățită de a avea, preventiv, grijă de sine. E o bucurie să vedem că tații din ziua de astăzi sunt din ce în ce mai conștienți de rolul pe care îl au în creșterea și dezvoltarea copilului și, mai mult decât atât, își iau în serios meseria de părinte, ba chiar au curajul să înfrunte prejudecăți, acolo unde este cazul.

O astfel de comunitate de tați – implicați, deschiși și proactivi, s-a conturat și în jurul „Modern Dad’s Challenges“ – un proiect dedicat exclusiv taților, lansat în 2017 la inițiativa Sofiei Frunză.

„A fost o idee îndrăzneață, care venea de la o nevoie reală: niciun eveniment de parenting nu răspundea nevoilor informaționale de bază pentru un tată. Spun asta din propria experiență, întrucât eu și soțul meu devenisem părinți și mergeam la evenimente de parenting în ideea de a ne informa legat de îngrijirea și educarea copilului și observasem că nu se discuta despre tată sau se amintea că „ar trebui să susțină moral mama“. Pornind de la această situație, ne-am gândit să organizăm un eveniment de parenting care va avea în centrul atenției tatăl, cu toate preocupările și nevoile lui“, mărturisește Sofia.

Sofia mai spune că „fiecare întâlnire este pentru tați o modalitate extraordinară de a-și răspunde la întrebările legate de dezvoltarea copilului, de a se familiariza cu concepte, studii, cercetări, opinii ale specialiștilor legate de zona de parenting, dar și o modalitate bună de a interacționa cu alți tătici, de a socializa și de a se bucura de momente practice, pregătite special pentru ei.“

Dar, oare, ce preocupări are un tată modern? „Dacă ar fi să mă raportez la preocupările taților din comunitatea Modern Dad‘s, observ în rândul lor o nevoie majoră de a petrece timp de calitate tată-copil, fie participând la evenimente relaxante împreună cu cei mici, fie acasă – prin pregătirea sau improvizarea unor jocuri și activități menite să-i dezvolte pe cei mici”, răspunde Sofia.

„De asemenea, tații sunt tot mai conștienți de drepturile pe care le au și profită de ele. Există chiar și o deschidere (mai mare) spre ideea de a-și lua concediu de creștere a copilului. Desigur, este nevoie de mult timp până balanța se va înclina spre un echilibru, așa cum este în statele nordice, dar faptul că se fac pași în această direcție, deja este un lucru pozitiv“, adaugă Sofia, inițiatoarea Modern Dad’s Challenges.

Pentru că și noi credem în rolul tatălui, am invitat trei tați – ocupați și, totuși, prezenți și foarte implicați în viețile copiilor lor – să ne inspire și să ne povestească despre timp de calitate în familie.

Cel mai important pentru un tată este să se conecteze cu copilul

Cateva exemple

Secretul relației cu Maria, fiica mea, – „Joia tatălui“

Pentru că avem cu toții un program încărcat, timpul petrecut împreună nu îl așezăm, cu sfințenie, în orarul zilnic, însă avem grijă să fie spontan și de calitate și încerc cât de mult pot să avem acel timp al nostru de conectare. De cele mai multe ori luăm decizii pe moment, lucrul cel mai important este să fim împreună, indiferent de activitate. Maria are două pasiuni – dansul și desenul – și le îmbinăm cât de bine putem.

Momentele tată-fiică, jocul și conectarea sunt extrem de importante în  consolidarea relației părinte-copil. Și am construit relația noastră punând și limite. Mai întâi de toate sunt tatăl ei și apoi prietenul ei bun. În această ordine, și nu invers. Iar ea a învățat această ordine și o respectă.

Încercăm să avem cât mai des momente în care să stăm doar noi doi, așa că am inventat „Joia tatălui“. Și încercăm, chiar dacă nu reușim întotdeauna, să facem lucruri diferite de fiecare dată. Exemple de astfel de zile sunt multe, pot aminti excursii de o zi, joia, la Vulcanii Noroioși, Therme sau drumeții la Piatra Arsă.

Marțea și joia, în timpul școlii, luăm masa împreună. Avem un loc preferat, unde se gătește pe placul Mariei. Nu reușim în fiecare săptămână, însă este un loc doar al nostru, unde ne simțim bine împreună și, ori de câte ori putem, mergem acolo.

Este dificil să îmbinăm cu success responsabilitățile de la serviciu cu provocările de a fi părinte, însă facem tot posibilul. Atât eu, cât și Irina, mama Mariei, încercăm să-i acordăm cât mai multă atenție și să creăm o relație bazată pe valori adevărate: încredere, prietenie, conectare.

„Te iubesc, tati!“

Și a urmat un pupic spontan. Îți mai aduci aminte, Paveluș? Eram amândoi foarte concentrați și puneam cap la cap piesele lego pentru dubița noastră. A fost unul dintre acele momente în care ceea ce am simțit este acum foarte greu de exprimat în cuvinte. La fel și ceea ce am trăit în urmă cu 4 ani, 8 luni, 15 zile și aproape 7 ore, când eram pe holul maternității și așteptam cu sufletul la gură să te văd și să te țin în brațe pentru prima dată. Bunicii tăi te priveau și ei, dar o făceau de acolo, de Sus. Și a început o nouă viață. Noi trei și bunul Dumnezeu.

Astăzi te-am întrebat în mașină, în drum spre grădiniță, ce îți place cel mai mult atunci când suntem împreună. Și mi-ai spus „Tati, îmi place că facem activități!“. Și mi-am dat seama că activitățile noastre au început încă din clipa aceea în care mami te-a adus pe lume. De fapt, nu. Au început încă din clipa în care am știut că vei veni pe lume și erai în burtica lui mami, dând din mâini și din picioare, iar eu îți făceam, indirect, primul masaj.

Și câte am învățat de atunci!… Și câte m-ai învățat de atunci!

Îmi aduc aminte de prima baie pe care ți-am făcut-o împreună cu mami, când nici eu și nici ea nu știam cum să te ținem și ce să facem mai întâi. Apoi masajul după baie, pe care, în timp, am început să-l stăpânesc din ce în ce mai bine. Îmi aduc aminte de primele jocuri împreună și de mușcăturile tale, de multe ori imprevizibile, dar care o distrau copios pe mami. Și cât de mult te-ai bucurat atunci când am inventat cuvântul „pichipoc“. Îmi aduc aminte când adormeam amândoi pe canapea, tu, un „ghemotoc“ proaspăt hrănit și întins pe burta mea, eu, într-o poziție oarecum nefirească. Dar peste măsură de fericit.

Tiger in the tree, prima regurgitare pe umărul meu… și a doua, și mesele la care epuizam jucăriile înaintea borcănașului și la care disperarea a învățat să se transforme în răbdare. Pentru amândoi. Primul cucui și primul drum la urgențe… și al doilea… am făcut multe împreună și am trecut prin multe împreună, dar un lucru e sigur. Am crescut amândoi.

Acum desenăm și pictăm împreună, bricolăm împreună, „cântăm“ amândoi la pian, citim povești și eu redescopăr „actorul“ din mine (ți-am spus că am jucat în liceu în două piese de teatru?… cred că ți-am spus, când repetam noi „primul fulg de nea“ pentru serbare). De fapt, sunt multe activități, cum ar fi desenul și pictura, pe care eu le făceam cu mare drag în copilărie și pe care nu credeam că le voi mai face vreodată. Sau poate îmi doream să le fac și niciodată nu găseam timp. Dar acum, cu tine, am înțeles ce înseamnă să ai timp și să îți faci timp. Și de-abia aștept să vină seara și să stăm toți trei în pat, iar eu să-ți citesc poveștile tale preferate din Biblia pentru copii.

Anii trec și fiecare clipă petrecută împreună a adus și aduce sentimente și emoții noi. Activități noi. Dar și lecții noi de viață, pe care orice tătic trebuie să le învețe încă din prima zi, ca să poată să crească și el „mare“. Sfat pentru tătici: nu chiuliți de la „școală“!

Iar dacă acum sunt un om mai bun, mai echilibrat, cu mai multă răbdare și, sper eu,
mai multă înțelepciune, sunt pentru că în viața mea Dumnezeu a făcut două Minuni.
Mami și tu, Paveluș.

„Te iubesc, Guguleț!“

Capitolul 2

Decaderea mamei din drepturi

Procedura de decădere din drepturile părinteşti
  • Părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sînt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat.
  • Conflictele dintre părinţi privind educaţia şi instruirea copiilor se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa dejudecată.
Care este procedura de stabilire a domiciliului copilului ?

Domiciliul copilului care nu a atins vîrsta de 14 ani se stabileşte prin acordul părinţilor. Dacă un asemenea acord lipseşte, iar copilul a atins vîrsta de 10 ani, domiciliul acestuia se stabileşte de instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de interesele şi părerea copilului. În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi şi surori, vîrsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile dintre fiecare părinte în parte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.).

La stabilirea domiciliului copilului minor, instanţa judecătorească va cere şi avizul autorităţii tutelare (Direcţia Protecţiei Drepturilor Copilului) în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi.
Părintele care locuieşte împreună cu copilul nu are dreptul să împiedice contactul dintre copil şi celălalt părinte care locuieşte separat, doar dacă comportamentul părintelui nu este în interesul copilului sau prezintă pericol pentru starea lui fizică şi psihică.

Părinţii au dreptul să încheie un acord privind exercitarea drepturilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat de copil.
Conflictele apărute se soluţionează de autoritatea tutelară (Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului), iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa judecătorească, care va emite hotărîrea respectivă.

Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti ?

Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:

  • nu-şi exercită obligaţiile lor părinteşti, nu achită plata pensiei de întreţinere;
  • refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă (de exemplu, de la grădiniţă, de la şcoală), dintr-o instituţie de asistenţă socială;
  • fac abuz de drepturile părinteşti;
  • se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;
  • prin comportare imorală, influenţează negativ asupra copilului;
  • suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
  • au săvîrşit infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului;
  • în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.

Decăderea din drepturile părinteşti are loc numai pe cale judecătorească şi poate fi cerută de celălalt părinte, tutorele copilului, autoritatea tutelară sau procurorul.

E important
  • copilul ai cărui părinţi (unul dintre ei) sînt decăzuţi din drepturile părinteşti are dreptul să locuiască în locuinţa părinţilor săi şi să-i moştenească pe aceştia;
  • părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti pot avea întîlniri cu copilul lor numai cu permisiunea autorităţii tutelare. Aceste întîlniri nu se permit dacă ele pot cauza daune dezvoltării lui fizice sau intelectuale, este evident că părinţii nu sînt capabili de aceste întîlniri, contravin intereselor copilului sau dacă copilul, în timpul şedinţelor de judecată, a avut obiecţii serioase privind contactul cu părinţii decăzuţi din drepturi;
Părinţii pot recăpăta drepturile asupra copilului ?

Părinţii pot recăpăta drepturile asupra copilului dacă au dispărut împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi şi dacă acest lucru este în interesul copilului.

Persoana care doreşte restabilirea drepturilor sale părinteşti trebuie să depună o cerere în instanţa judecătorească.

La acest proces participă obligatoriu autoritatea tutelară. Restabilirea în drepturile părinteşti faţă de copilul care a atins vîrsta de 10 ani se acceptă ţinîndu-se cont de părerea copilului.

Capitolul 3

Manual acordare custodie catre tata

Copiii au nevoie în egală măsură atât de prezența mamei cât și a tatălui care să-i protejeze, să-i îngrijească, să-i îndrume și să-i învețe cum să descopere lumea. Dacă nu ar avea nevoie de aceste aspecte fundamentale de dezvoltare, nu s-ar mai fi inventat părinții.
—Camelia Borlean, psihologul Curții de Apel Oradea)

Situația actuală

  • Până în acest moment „lupta” taților s-a limitat la a arăta cu degetul spre instanțe, fără a încerca să înțelegem de ce s-a ajuns în această situație și de ce există acest procent colosal de încredințare către mamă a copiilor (peste 95%). Ca și părinți de sex masculin putem dovedi că suntem uniți chiar dacă fiecare dintre noi vede și percepe situația din prisma cazului propriu. În esență, baza discriminării la care suntem supuși este aceeași.
  • Avocații nu ajută tații pentru ca au văzut zeci și sute de motivări care sunt întotdeauna împotrivă acestora. Ei sunt extrem de conștienți ca în România dacă o mamă cere custodia copiilor și își demonstrează o minimă condiție materială și morală, tatăl nu are nici o șansă să obțină încredințarea minorilor. Nu vă așteptați ca un avocat să vă explice aceste lucruri pentru că ar fi în conflict de interese

Prezumția de încredințare a minorului către mamă față de interesul superior al copilului

Interesul superior al copilului ca și concept a apărut în SUA în momentul în care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prezumția de încredințare către mamă. În perioada imediat următoare declarării ca neconstituționale a prezumției de încredințare către mama, Curtea Suprema de Justiție din SUA a monitorizat toate procesele de încredințare ceea ce a făcut posibila scăderea dramatică și într-un timp relativ scurt a procentului de încredințare către mama, iar de aici pana la introducerea diferitelor forme de custodie comuna sau a conceptului de autoritate părintească nu a fost decât un pas. Acum în marea majoritate a statelor din SUA exista custodia comuna, iar prezumția folosită este cea de custodie comun.

Ce se poate face

  • Interesul superior al copilului este în acest moment în impas fiind blocat de prezumția de încredințare a minorului către mamă. Conform aceste prezumții, dacă părintele de sex feminin oferă minime garanții morale și materiale, foarte puține instanțe mai cercetează posibilitatea teoretică ca tatăl să ofere condiții mai propice dezvoltării copilului.
  • Nu vom putea depăși acest blocaj decât dacă toți cei implicați ne așezăm la masa discuțiilor (magistrați , justițiabili, avocați, societate civilă). Acesta este și sensul acestui manual, acela de a începe să oferim profesioniștilor implicați în procesele de divorț modele care să le arate că se poate face justiție moderna în România fără a se mai discrimina părinții de sex masculin.
  • Suntem conștienți că procesul este un proces de durată, dar nădăjduim să-l accelerăm la maxim prin popularizarea acelor sentințe care considerăm că în parte sau în totalitate, pot deveni un model de bune practici pentru ceilalți judecători.
  • Sperăm astfel să contribuim la înnoirea jurisprudenței din România, spre beneficiul fiilor și fiicelor noastre care astfel vor avea mai multe șanse de a crește alături de părintele cel mai capabil să le ofere dragoste, afecțiune și îngrijire (indiferent de ce sex ar fi acest părinte) și mai ales, cel mai capabil să respecte dreptul copilului de a interacționa cu celălalt părinte.

Unde sperăm să ajungem

  • Sperăm ca în următorii ani să ajungem, sa convingem cât mai mulți din judecătorii implicați în actul de justiție, să fie mai atenți cu deciziile pe care le dau. Sperăm să ajungem să putem constata ca din punct de vedere statistic minim 30% din sentințele de încredințare ale copiilor (în cazul custodiei unice) și respectiv 30% din sentințele de stabilire a domiciliului minorului (în cazul intrării în vigoare a custodiei comune) să fie acordate tatălui atunci când cei doi părinți nu se înțeleg cu privire la custodia copiilor (respectiv cu stabilirea domiciliului copilului în cazul custodiei comune).

Codul civil al României prevede doua tipuri de prezumții : legale și simple. Cele legale sunt prevăzute de către leguitor (deci sunt cuprinse într-un text de lege), cele simple sunt stabilite de către magistrat („lăsate la lumina și înțelepciunea magistratului”). Din punct de vedere tehnic la noi nu se poate declara neconstituțională prezumția de încredințare către mamă este vorba de o prezumție simplă neprevazută expres într-un text legislativ.

  • Noi împrumutăm de la alții pe apucate, dar ne lipsește exact eliminarea piesei de baza și anume „prezumția de încredințare către mama” care funcționează tacit în instantele din România sub forma „un copil are nevoie de afecțiunea mamei” . Magistrații cu mici excepții, în baza acestei prezumții, nu consideră că discriminează în vreun fel părinții de sex masculin, mai ales că așa a fost formați 
  • Blocajul este dat de faptul că puțini dintre judecători sunt tentați să iasă dintr-un tipar impus de jurisprudența anilor 1970-2000. În mentalul corpului judecătoresc „prezumția de încredințare către mama” este foarte bine înrădăcinată. În ciuda unor legi care statuează egalitatea în drepturi și șanse între bărbați și femeie, la nivel uman foarte puțini judecători sunt dispuși să considere cu mâna pe inimă că tatăl poate fi la fel de implicat și bun părinte precum este mama.
  • Cu toate părintele de sex masculin își dovedește garanțiile morale și încearcă să probeze capacitățile sale de bun părinte, modul în care s-a comportat cu minorul atât în timpul căsătoriei cat și după destrămarea acesteia, atașamentul și afecțiunea reciproca dintre minor și tată ori condițiile materiale și moral care le oferă, toate aceste lucruri nu par să conteze în fața instanțelor, în măsura în care tatăl nu se concentrează activ pe răsturnarea prezumției de încredințare către mamă prin oferirea de probe și mărturii care să descalifice pe mamă.
  • Până nu eliminăm acest aspect din mentalul judecătorilor putem să schimbăm zeci de legi și Coduri , vom fi și peste 10 ani în același punct în care am fost și acum 2 ani, și în care suntem și în prezent

Ce putem face?

De aceea încercăm prin prezentul manual să demonstrăm magistraților că „se poate trăi” și cu sentințe de încredințare date în favoarea taților, că nu este anormal sau „împotriva firii” ca un minor să fie încredințat tatălui și că o stare de normalitate ar fi ca procentual din numărul total al încredințării custodiei, în cel puțin 40% din cazuri custodia să revină tatălui. Acest procent ar trebui să se mențină nu doar pentru cazurile în care mama nu e interesată de a creste copiii ci și pentru cazurile în contradictoriu în care ambii părinți cer custodia minorilor. 

Sperăm ca toți magistrații care vor citi aceste rânduri să își facă o autoanaliză cu privire la „paradigmele” în care operează și să verifice dacă nu cumva, în mileniul trei, nu este momentul să își redefinească modul în care judecă atunci când decid încredințarea copiilor către un părinte sau altul.

De asemenea sperăm ca corpul judecătoresc prin organismele de reglementare să ajungă să își auto-impună, în timp, acest procent de încredințări al minorilor către tată (de 40%) ca pe un criteriu de performanță în evaluarea profesionalismului și a imparțialității judecătorilor implicați în actul de justiție privitor la încredințarea minorilor.

 

Categorii
tatal.ro ajuta tatii din Romania

Mama vs.Tatal . La cine ramane copilul in realitate dupa divort?

Articol scris de Tatal.ro – un proiect care sustine drepturile tatilor din Romania

Cine nu a auzit de custodie comuna ? Cine nu a auzit faptul ca daca copilul e mic se duce sigur la mama ? si multe alte exemple

TATAL.RO

Chiar dacă, pe hârtie, legea îi vede egali pe părinți, sentințele din sălile de judecată îi discriminează uneori pe tații care vor să aibă drepturi egale cu mamele în viața copiilor.

Bărbații sunt îndepărtați, astfel, de rolul angajat al unui părinte.

Tatal.ro a analizat peste 1000 de hotarari de pe portal.just.ro , a discutat cu peste 100 de fosti soti si  multi cercetatori

Vezi si

Cum este divortul la romani de la revolutie pana la pandemia Covid-19 sursa https://insse.ro/

​În primul an de după Revoluție aveam un divorț la fiecare 6 căsătorii încheiate. Anul trecut am avut un divorț la 4 căsătorii, potrivit datelor publicate în aceste zile de Statistică. Anul trecut, peste 30.000 de cupluri de români n-au mai rezistat și au solicitat în mod oficial separarea în acte. HotNews.ro a stat de vorbă despre divorțurile la români cu Constanța Vintilă-Ghițulescu, doctor în istorie și civilizație la École des Hautes études en Sciences Sociales din Paris și cu Ioan Bolovan, istoric, profesor universitar și fost prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și membru corespondent al Academiei.

Datele INS arată că anul trecut, față de ultimii 5-6 ani, a crescut destul d emult ponderea divorțurilor la grupa de vârstă (a soțului) de 4044 de ani, 45-49 ani, 50-54 de ani și a urcat în ritm mai lent divorțurile din grupele de vârstă mai avansate (54-59 ani și 60+). Vezi mai jos.

Printre motivele invocate la divorț găsim păcate atât ale Ei cât și ale Lui, depinde de cine depune plângerea. Ea îi reproșează Lui infidelitatea conjugală, alcoolismul, violența și „alte motive”. Acestea din urmă ascund de cele mai multe ori aceleași acuzații dar fără să fie exprimate direct, din discreție.


Ce îi reproșează El, Ei:



Ce îi reproșează Ea, Lui:

Înainte vreme, divorțul se numea „carte de despărțire”. Motivele pentru care un cuplu divorța nu erau foarte diferite acum câteva sute de ani față de cele invocate azi, doar că se numeau altfel. Violența fizică se numea „traiul rău”. Adulterul era și el pricină de jalbă, adică de introducere a cererii de divorț. La fel și alcoolismul bărbatului. Barbu pescarul, de câte ori se întoarce de la cârciumă, îşi bate nevasta asta după ce i-a risipit toată zestrea. Iată ce povesteşte Safta despre ultima bătaie: „viind el iarăşi beat acasă-şi, la patru ceasuri din noapte, după ce ar fi bătut-o foarte rău, ar fi dat şi cu cuţitul în spate să o junghe şi putea să i se întâmple şi primejdie de moarte”. În România, anul trecut s-au pronunțat circa 30.000 de divorțuri. Puțin peste, ca să fim mai exacți.

Dar lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, cum spuneam mai sus, față de acum 100 și ceva de ani. Chiar dacă o comparație cu prezentul cu greu poate fi făcută. „Pentru sec. 18 nu exista studii in afara de cele făcute de mine, din pacate. Există însă mii de documente pastrate in condicile de la Mitropoliecare ar putea fi parcurse si inventariate astfel incat sa ofere o imagine mai clara asupra separarii. Acestea s-au pastrat doar pentrut Valahia. Cele din Moldova au pierit. Eu lucrez pe acest subiect si incerc, de fiecare data, sa scot la lumina cazuri noi, dar n-am purces la o asezare a lor in date statistice. Interesati de subiectul meu sunt cercetatorii francezi care au deschis un proiect mare pe divortialitate privita mai ales din perspectiva demografica”, spune Constanța Ghițulescu- Vintilă , autoarea cărții „În șalvari și cu ișlic”, unde descrie divorțialitatea vremii.

„În secolul XVIII, în fruntea motivelor de divorţ se află separarea pentru „traiul rău”. 209 jalbe invocă acest motiv, din care 168 aparţin soţiilor şi 41 soţilor. „Traiul rău“ îmbracă diferite forme, de la violenţa verbală şi până la cea fizică, de la amestecul părinţilor şi până la tirania soacrei. Violenţa verbală însoţeşte violenţa fizică, ambele fiind mai totdeauna provocate de alcoolism. Băutura devine o patimă de care cu greu se poate scăpa”, scrie cercetătoarea în cartea amintită.

A risipi zestrea sau a vinde lucrurile din casă constituia și pe atunci o conduită dezonorantă din partea partenerului

„Uneori, în cererile adresate puterii, femeile nu vor neapărat separarea, ci mai degrabă intervenţia, sub orice formă, pentru a-l convinge pe soţ să renunţe la alcool, să nu mai risipească agoniseala şi, mai ales, să-şi hrănească familia. O femeie, Ana din Bucureşti, se plânge mitropolitului de soţul ei, Niţul condoragiul, dedat cu totul la patima beţiei. Trei ani de căsătorie au fost de fapt trei ani de coşmar, căci „dă atunci şi până acum, povesteşte soţia, să află în patima beţiei şi totdeauna cându să culcă beat să pişă în pat, în aşternut cu mine“. Aceste acuzaţii sunt completate cu cele de natură economică, deoarece soţul „ce câştigă cheltuieşte la beţie”. Ea nu cere separarea, ci numai un mijloc de înţelepţire prin care să fie obligat „ca ce va câştiga să aducă în casă””, scrie Constanța Ghițulescu- Vintilă.

A risipi zestrea sau a vinde lucrurile din casă constituia și pe atunci o conduită dezonorantă din partea partenerului. „Economia şi aşa precară, a multor cupluri nu supravieţuieşte în atare condiţii. Din acest motiv, soţia cere ajutorul celor din jur pentru a-şi salva zestrea sau a prezerva patrimoniul familiei. Altă femeie, Neaga din Vlăiculeşti, judeţul Ialomiţa, îşi acuză soţul că nu o chiverniseşte şi că nu-i aduce de cheltuială, ba mai mult, că în vremea răzmeriţei a lăsat-o singură fără mâncare şi fără protecţia necesară. în această situaţie, s-a văzut obligată să părăsească satul şi să-şi caute o slujbă în oraş pentru a se hrăni singură. Timp de alţi cinci ani îl aşteaptă răbdătoare că „doar va arăta el vreo milostivire asupra ei“, dar cum declară chiar soţul „scârbindu-se unul de altul“ soluţie de împăcare nu mai există.1 Femeia notează aici cum situaţia economică a cuplului s-a deteriorat cu fiecare zi, iar bărbatul, care avea obligaţia de a chivernisi casa, s-a sustras acestei îndatoriri, acceptând ca ea să părăsească căminul pentru a se întreţine singură. Deci un bărbat care nu e capabil să se chivernisească pe el, nu va avea grijă de familia sa”, scrie cercetătoarea.

Revenind la zilele noastre, grupa de vârstă a bărbaților care au preferat să divorțeze în 2019 este 40-44 de ani, urmată de 35-39 de ani și cea de 30-34 de ani.




Desi, divortul este un subiect cat se poate de serios, el n-a fost cercetat de istoricii si sociologii romani. Este inca privit drept un subiect frivol

Aici e momentul să mai spunem un lucru: înainte vreme, divorțul era acordat (sau nu) de Biserică. „Pravilele sunt abandonate dupa intocmirea legislatiei moderne de la 1864 si iesirea casatoriei din sfera Bisericii. De fapt, acest lucru se intampla deja de pe la sfarșitul secolului al 18-lea, cand spetele incep sa se divida – nunta ramane pe seama Bisericii, adica desfacerea cununiei, in timp ce patrimoniul, zestrea, darurile, averea comuna – revin unui tribunal civil”, spune Constanța Vintilă-Ghițulescu.

„Desi, divortul este un subiect cat se poate de serios, el n-a fost cercetat de istoricii si sociologii romani. Este inca privit drept un subiect frivol. Dar, cine stie, poate se va ridica un proiect mare interdisciplinar care sa ne ofere date concrete si nu doar speculatii”, conchide cercetătorul român.

Și încă ceva: înainte de Codul Civil, dacă o femeie trăia în „concubinaj” (parteneriatul civil de azi), ea nu avea niciun drept atunci când bărbatul cu care stătea se hotăra să o dea afară. Devenea o „paria” a societății.

În încercarea de a compara divorțurile de acum cu cele din urmă cu 100 de ani, am stat de vorbă și cu dl. Ioan Bolovan , istoric, profesor universitar și prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca între 2012-2020, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și, din noiembrie 2018, membru corespondent al Academiei Române. „Nu exista date statistice pentru secolul XVIII privind divortialitatea, in fapt abia in ultimele decenii ale sec. al XIX-lea apar consemnari ale celor divortati, un procent destul de scazut din cadrul populatiei. Aceste surse statistice sunt in limba maghiara pana la 1918 si exista carti la Biblioteca Centrala universitara din Cluj cu aceste date anuale”, ne-a spus acesta. Potrivit d-lui Bolovan, nu exista studii facute privind divortialitatea in ultima suta de ani si nici analize pe categorii de varsta. Regimul comunist a fost tolerant cu divortialitatea pana in 1966 insa atunci s-a schimbat optica, odata cu decreetul anti-avort fiind restrans si dreptul de divort, ceea ce a facut ca in 1967 numarul divorturilor sa se prabuseasca pana la aproape cateva sute in toate tara. Din anii 70 s-am mai inchis ochii si au fost mai permisive divorturile”, explică dl. Bolovan

 În cazurile în care sunt implicați copii, în aproape toate situațiile, cei mici sunt încredințați mamelor după despărțire, deși legislația Uniunii Europene le garantează de câteva decenii părinților de ambele genuri drepturi egale în relația cu copiii. În România, sunt aproape zece ani de când Codul Civil prevede, pe hârtie, același lucru

Au fost cazuri în care tatăl a primit mai puțin timp de petrecut cu copilul, chiar și atunci când s-a dovedit că e un părinte mai responsabil decât mama. Sentințele perpetuează ideea că femeia este, în primul rând, cea care trebuie să aibă grijă de copii, și că, prin urmare, este în mod natural un părinte mai bun și mai important în creșterea și educația lor. 

Bărbații sunt îndepărtați, astfel, de rolul angajat al unui părinte..

Tribunalul Familiei și Parchetul de pe lângă Tribunal sunt singurele instituții din România specializate în soluționarea cazurilor de familie sau în care sunt implicați minori. Dosarele care ajung în mâinile celor șase judecători de aici sunt din tot județul Brașov: divorțuri aflate în faza de apel, furturi sau infracțiuni sexuale cu minori. În restul țării, cazurile de familie revin judecătoriilor din orașele cele mai apropiate Sursa portal.just.ro si csm.ro

Mama nu poate fi înlocuită șase luni, un an, cât alăptează. În rest, nu există niciun motiv legal să nu poți să stabilești domiciliul unui copil mic la tată” explica un magistrat care doreste sa isi pastreze anonimatul.

„La fel de bine se poate ocupa și un tată să-i schimbe scutecele, să-i prepare lapte praf. Ca mentalitate, încă este aceasta: dacă-i copilul mic, trebuie să rămână neapărat la mamă.” Precizeaza domna judecator

Din 2018, rata divorțului a început să scadă constant în România, unde s-au înregistrat cele mai puține despărțiri în fața statului de după Revoluție. Două dintre explicații sunt plecarea unuia dintre parteneri la muncă într-o țară străină și amânarea deciziei până când se fac mai mari copiii.

CINE ARE DREPTATE?

Daca aveti comentarii cu privire la acest subiect va invitam sa comentati pe site !