Categorii
Ce să fac dacă fosta soție nu mă lasă să-mi văd copilul

Ce să fac dacă fosta soție nu mă lasă să-mi văd copilul

Ce să fac dacă fosta soție nu mă lasă să-mi văd copilul. Asociatia Tatal.ro va poate ajuta. Completati formularul de pe www.tatal.ro si va ajutam cu placere

Din păcate, e greu de dat sfaturi în astfel de situaţii. Însă un lucru e sigur: un copil trebuie să aibă parte de ambii părinţi, atât timp cât ei sunt în viaţă şi nu sunt decăzuţi, legal, din drepturile părinteşti.

 Dincolo de neînţelegerile dintre doi adulţi, care au format odată un cuplu, un copil trebuie să ştie că are în permanenţă un tată şi o mamă, care îi doresc binele, chiar dacă nu mai sunt împreună şi locuiesc la domicilii diferite. Îndepărtarea tatălui de copil este în detrimentul dezvoltării acestuia.

O mamă care nu înţelege asta şi acţionează în mod egoist transformă copilul într-un ostatic, folosindu-l ca armă împotriva fostului soţ.

 Ideal este ca ambii părinţi să-şi lase deoparte ambiţiile, egoismul şi orgoliile şi să pună pe primul loc interesul celui mic. Deoarece copilul suferă cel mai mult.

Asociatia Tatal.ro va poate ajuta. Completati formularul de pe www.tatal.ro si va ajutam cu placere

Ce să fac dacă fosta soție nu mă lasă să-mi văd copilul

Categorii
Pârăște aici un judecator procuror

Pârăște aici un judecator/procuror

Va rog sa postati fiecare ce problema ati avut in dosarul dvs.cu judecatorul sau procurorul. Fiti dvs. CSM-ul Romaniei!

Pârăște aici un judecator/procuror

Exemplu de postare la comentarii!

„Ma numesc Popescu I si am un dosar la judecatoria Buftea. Judecatorul X a facut urmatoarele: Mi-a respins toate probele,tipa la parti,e dificil,a intarziat etc.” sau procurorul Y face urmatoarele abuzuri: Tipa la noi,Ma face sa denunt pe altii aiurea,tipa la avocat etc.

Pârăște aici un judecator/procuror

Categorii
Fără categorie

NOUA RETEA SOCIALA IN ROMANIA Urmaresteadevarul.online

NOUA RETEA SOCIALA IN ROMANIA „Urmaresteadevarul.online” https://urmaresteadevarul.online/

 #urmaresteadevarul #urmaresteadevarulonline

Categorii
Vreau sa decad mama din drepturile parintesti

Vreau sa decad mama din drepturile parintesti

Decaderea din drepturile parintesti are nevoie întâi de clarificarea termenilor. Chiar dacă legea utilizează formula „drepturi părinteşti”, în aceasta se cuprind deopotrivă atât drepturile, cât şi îndatoririle părinților faţă de copiii lor minori și toate, împreună, formează autoritatea părintească.Vreau sa decad mama din drepturile parintesti

Ce este decaderea din exerciţiul drepturilor parintesti?

O măsură de protecție a minorului împotriva părintelui care reprezintă un pericol pentru copil.

Este decăderea o măsură definitivă? Este pentru totdeauna?

Nu.

Asupra ei se poate, la cerere, reveni.

Cine poate cere decaderea din drepturile parintesti?

Autoritatea publică cu atribuții în domeniul protecției copilului și procurorul.

Nu celălalt părinte!

Cine dispune decaderea din drepturile parintesti?

Judecătorul.

Ce consecințe concrete are?

Duce la o limitare a drepturilor părintelui în privința minorului, includem aici, exemplificativ: dreptul de a avea legături personale, dreptul de a lua decizii în privința educației, sănătății, locuinței copilului etc.

Copilul va mai purta numele părintelui decăzut?

Da.

Numele vine din paternitate, din contribuția genetică la conceperea copilului și nu din aspecte ulterioare.

Părintele decăzut mai are dreptul sa vadă copilul?

În principiu, nu; dar pot fi și excepții.

Un părinte își poate cere „autodecaderea”, adică renunțarea la drepturile părintești?

Nu.

Se poate da o declarație notarială de renunțare la drepturile părintești?

Nu.

Părintele decăzut mai plătește pensie alimentară?

Da, fără excepții și fără discuții.

Articol scris de Cei care stiu legile

Vreau sa decad mama din drepturile parintesti

Categorii
Adrian Mutu i-ar datora fostei soții o sumă de peste 100.000 de euro

Mutu bun de plata,inclusiv clubul Rapid Bucuresti

Alexandra Dinu cere poprire pe salariul lui Adrian Mutu la Rapid. Adrian Mutu i-ar datora fostei soții o sumă de peste 100.000 de euro

Aici apare dosarul https://portal.just.ro/94/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9400000000322246&id_inst=94

Nr. unic (nr. format vechi) : 9602/94/2022 Data inregistrarii 08.04.2022 Data ultimei modificari: 08.04.2022 Sectie: Secţia Civilă Materie: Civil Obiect: validare poprire 19/2016 Stadiu procesual: Fond

Părţi

Nume Calitate parte BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC IOACHIM FLAVIUS LUCIAN Petent DINU ALEXANDRA MIRELA Creditor MUTU ADRIAN Debitor FOTBAL CLUB RAPID 1923 S.A. Terţ poprit

Fosta soție a lui Mutu poate solicita să încaseze până la 50% din salariul lunar al „Briliantului”, conform Fanatik.ro. Salariul de bază al lui Mutu este de 10.000 de euro, la care se adaugă primele de rezultat și de obiectiv Vezi https://www.fanatik.ro/alexandra-dinu-l-a-lasat-pe-adrian-mutu-fara-banii-din-salariul-de-la-rapid-bucuresti-exclusiv-19955348

Domnule Mutu!

Asociatia Tatal.ro va poate ajuta! Daca doriti,bineinteles

Asa si…veti spune

Problema nu este chiar asa simpla

Asociatia Tatal.ro se lupta pentru modificarea Codului civil in vederea prezentarii unei dari de seama de catre mama ca a folosit banii in interesul copilului

Cateva intrebari?

Domnul Mutu se intelege cu copilul major pentru care mama doreste 100000 de euro in nume personal

De ce in Romania poate solicita mama acesti bani in numele unui copil major?

Cum dovedeste mama ca a folosit banii in interesul copilului sau ca a cheltuit aceasta suma pentru copil?

De ce nu poate renunta copilul major la executarea silita?

Problema este extrem de grava pentru un parinte care niciodata nu poate verifica daca mama a cheltuit banii in interesul propriu sau in interesul copilului

Pensia de intretinere pentru copil are doua criterii:

  • Nevoile copilului
  • Veniturile nete ale celui care plateste pensia
  • De cele mai multe ori se ia in considerare doar Veniturile nete ale celui care plateste pensia ceea ce nu este corect!

Trebuie urgent schimbat Codul civil pe aceste aspecte!

La art.531 Cod civil propunem adaugarea urmatoarelor alineate:

Alin.3

Parintele rezident este obligat să prezinte anual instanţei competente o dare de seamă despre modul cum a folosit pensia de intretinere constand intr-o suma de bani pentru nevoile minorului. Darea de seamă se va prezenta instanţei competente în termen de 30 de zile de la sfârşitul anului calendaristic.In cazul in care parintele rezident nu prezinta instantei darea de seama in conditiile legale sau nu face dovada folosirii pensiei de intretinere in interesul superior al minorului si fata de nevoile acestuia,instanta competenta va putea modifica pensia de întreţinere sau poate hotărî plata in natura acesteia . In cazurile in care parintele rezident foloseste pensia de intretinere in folosul propriu va putea fi decazut din drepturile parintesti in conditiile legale.

Alin.4

Dovada darii de seama se poate face prin inscrisuri doveditoare.Prin instanta competenta de la alineatul 3 intelegem judecatoria de la domiciliul parintelui rezident

Sursa: Cei care stiu legile

Categorii
Totul Despre Ordinul De Protectie

Totul Despre Ordinul De Protectie (Asociatia Tatal.ro)

Totul Despre Ordinul De Protectie (Asociatia Tatal.ro)

Cuprins:
Ce este ordinul de protecție?
De câte feluri este ordinul de protecție?
ORDINUL DE PROTECȚIE PROVIZORIU
Ce este ordinul de protecție provizoriu?
Procedura de emitere a ordinului provizoriu
Pot să renunț sau să opresc emiterea ordinului provizoriu?
Cine emite ordinul de protecție provizoriu?
Ce măsuri se pot lua prin ordinul de protecție provizoriu?
Cât timp durează emiterea ordinul de protecție provizoriu?
Cât timp este valabil ordinul de protecție provizoriu?
ORDINUL DE PROTECTIE PROPRIU-ZIS SAU DEFINITIV
Ce este ordinul de protecție definitiv?
”Nu am martori!”, cum pot să dovedesc?
Pot să renunț la ordinul de protecție?
Cine poate obține ordinul de protecție?
Cine poate formula cererea pentru emiterea ordinului de protecție?
Cine emite ordinul de protecție?
Cât timp durează emiterea ordinului de protecție?
Cât timp este valabil ordinul de protecție?
Ce măsuri se pot lua prin ordinul de protecție?
Care este procedura de judecată?
Am nevoie de un avocat ordin de protectie?
Puterea executorie a ordinului de protecție
Cine trebuie să respecte ordinul de protecție?
Ce se întâmplă dacă nu se respectă ordinul de protecție?
CE ESTE VIOLENȚA DOMESTICĂ?
Felurile violenței domestice
CE CONDIȚII TREBUIE ÎNDEPLINITE PENTRU FORMULAREA CERERII DE EMITERE A ORDINULUI DE PROTECȚIE?
Condiția membrului de familie.
Condiția stării de pericol.
Condiția caracterul urgent al solicitării.
MĂSURI DE PROTECȚIE.
Masuri de protecție și consiliere a victimei
Măsuri de asistare și reintegrare a agresorului
MODEL CERERE / FORMULAR PENTRU EMITEREA UNUI ORDIN DE PROTECTIE
Avocat ordin de protectie

Ce este ordinul de protecție?

procedura prin care se asigură protecția persoanei, victimă efectivă sau potențială a violenței domestice, urmărindu-se, în principal, înlăturarea stării de pericol în privința vieții, sănătății și libertății victimei, iar în subsidiar protejarea raporturilor de familie.

Simplificat, pentru a înțelege de la început caracteristicile acestei proceduri, arăt că:

  • procedura emiterii ordinului de protecție începe ca urmare a sesizării personale a victimei sau în numele acesteia, precum și ca urmare a autosesizării;
  • se poate emite un ordin, în mod provizoriu, de către polițist pe o perioadă de 5 zile, iar în mod definitiv de judecător;
  • se judecă în regim de urgență, cu participarea obligatorie a procurorului, în camera de consiliu (adică fără public), justificat de necesitatea urgentă de protejare a victimei;
  • ordinul are un caracter temporar, prin acesta putându-se lua măsuri pentru o perioadă maximă de 6 luni;
  • prin ordinul de protecție se pot lua măsuri de protecție în privința victimei, iar în sarcina făptuitorului se pot impune obligații și/sau interdicții.

Pentru o definiție completă, trimitem la art. 1 din Legea nr. 217/2003:

„Ocrotirea și sprijinirea familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale, bazată pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes național”, „Prevenirea și combaterea violenței domestice fac parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică”.

Preocuparea legiuitorului a fost aceea de a reglementa o procedură eficientă, specială, pentru combaterea violenței domestice. Procedură care să garanteze atingerea obiectivului național și anume acela de ocrotire a familiei.

După cum vom arăta mai jos, această instituție de drept nu vizează doar protecția victimei ci, prin mecanisme prestabilite, legiuitorul urmărește și asistarea și îndreptarea făptuitorului.

De câte feluri este ordinul de protecție?

Protejarea victimei se poate realiza prin două modalități, fie prin emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fie printr-un ordin de protecție definitiv.

ORDINUL DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Ce este ordinul de protecție provizoriu?

Este un instrument la îndemâna polițistului. În folosirea acestuia polițistul nu beneficiază însă de o putere absolută, el fiind verificat în mod obligatoriu de procuror.

Astfel, polițistul care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată existența unui risc iminent care vizează viața, sănătatea sau libertatea unor persoane. Acestea ar putea fi puse în pericol printr-un act de violența domestică, în urma completării unui formular de evaluare a riscului, emite un ordin de protecție provizoriu.

Înțelegem de mai sus că pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  • să existe o sesizare sau autosesizare cu privire la violența domestică;
  • să existe un risc iminent în privința vieții, sănătății sau libertății victimei;
  • violența să se fi produs între membrii de familie;
  • din formularul de evaluare a riscului să se constate necesitatea măsurii.

Procedura de emitere a ordinului provizoriu

Dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea ordinului provizoriu, polițistul are obligația de a informa persoanele care susțin că sunt victime ale violenței domestice cu privire la posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție la instanța judecătorească și de a pune la dispoziția acestora formularul de cerere.

Dacă sunt îndeplinite condițiile:

  • se emite ordinul provizoriu de către polițist;
  • în maxim 24 de ore, ordinul emis în mod provizoriu de polițist va fi trimis spre confirmare unui procuror;
  • în 48 de ore, dacă procurorul confirmă ordinul, adică decide că au fost îndeplinite condițiile de emitere și se impune menținerea protecției, va sesiza Judecătoria pentru emiterea unui ordin definitiv;
  • judecătoria fixează termen și judecata nu va dura mai mult de 72 de ore.

Pot să renunț sau să opresc emiterea ordinului provizoriu?

Este un instrument la îndemâna polițistului. În folosirea acestuia polițistul nu beneficiază însă de o putere absolută, el fiind verificat în mod obligatoriu de procuror.

Astfel, polițistul care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată existența unui risc iminent care vizează viața, sănătatea sau libertatea unor persoane. Acestea ar putea fi puse în pericol printr-un act de violența domestică, în urma completării unui formular de evaluare a riscului, emite un ordin de protecție provizoriu.

Înțelegem de mai sus că pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  • să existe o sesizare sau autosesizare cu privire la violența domestică;
  • să existe un risc iminent în privința vieții, sănătății sau libertății victimei;
  • violența să se fi produs între membrii de familie;
  • din formularul de evaluare a riscului să se constate necesitatea măsurii.

Procedura de emitere a ordinului provizoriu

Dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea ordinului provizoriu, polițistul are obligația de a informa persoanele care susțin că sunt victime ale violenței domestice cu privire la posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție la instanța judecătorească și de a pune la dispoziția acestora formularul de cerere.

Dacă sunt îndeplinite condițiile:

  • se emite ordinul provizoriu de către polițist;
  • în maxim 24 de ore, ordinul emis în mod provizoriu de polițist va fi trimis spre confirmare unui procuror;
  • în 48 de ore, dacă procurorul confirmă ordinul, adică decide că au fost îndeplinite condițiile de emitere și se impune menținerea protecției, va sesiza Judecătoria pentru emiterea unui ordin definitiv;
  • judecătoria fixează termen și judecata nu va dura mai mult de 72 de ore.

Pot să renunț sau să opresc emiterea ordinului provizoriu?

Da, dacă victima solicită explicit.

Cine emite ordinul de protecție provizoriu?

După cum am arătat și mai sus, conform art. 22^1 din Legea nr. 217/2003, ordinul de protecție provizoriu:

„se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc”.

Astfel, chiar polițistul chemat la fața locului poate emite ordinul de protecție provizoriu, pe baza evaluării situației de fapt precum și a probelor de care dispune, în cazul în care constată existența unei situații de risc sau pericol pentru victima sau potențiala victimă a violenței domestice.

Ce măsuri se pot lua prin ordinul de protecție provizoriu?

În acord cu art. 22^4 din Legea 217/2003:

„Prin ordinul de protecție provizoriu se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecție, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat, dintre următoarele obligații sau interdicții:

  1. evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  2. reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința comună;
  3. obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiți potrivit prevederilor art. 5, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
  4. obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;
  5. obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

Cât timp durează emiterea ordinul de protecție provizoriu?

avocat ordin de protecție: Ordinul se emite de îndată ce polițistul constată existența stării de pericol. Starea de pericol se evaluează în baza unui formular de evaluare a riscului, întocmit la fața locului sau ulterior, dar în același termen „de îndată”.

Deci legea nu prevede un termen fix pentru emiterea ordinului provizoriu. Astfel, interpretăm că nu trebuie să așteptăm una, două sau mai multe zile pentru a primi o hârtie, ci ordinul se va emite de îndată ce sunt îndeplinite condițiile arătate mai sus.

Trebuie însă să menționăm că polițistul nu are un drept de dispoziție în ceea ce privește emiterea sau nu a ordinului de protecție provizoriu, ci de îndată ce sunt îndeplinite condițiile acesta este obligat să îl emită.

În acest sens, art. 22^1 din Legea nr. 217/2003: „Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent”.

Cât timp este valabil ordinul de protecție provizoriu?

Ordinul provizoriu se emite pentru o durată de 5 zile.

Cele 5 zile se calculează pe ore.

Astfel, ordinul de protecție emis de polițist, pentru o durată inițială de 5 zile, urmează a fi confirmat de procuror care, în cazul în care constată îndeplinite condițiile, va sesiza instanța competentă în vederea emiterii ordinului „definitiv”.

Mai clar, ordinul de protecție emis în mod provizoriu va dura fie până la momentul infirmării de către procuror, fie până la momentul definitivării lui de către instanța judecătorească.

ORDINUL DE PROTECTIE PROPRIU-ZIS SAU DEFINITIV

la care, în cele de urmează, ne vom referi simplu ca la ordinul de protecție.

Ce este ordinul de protecție definitiv?

 Este hotărârea emisă de către un judecător, la cererea victimei sau a altor subiecți expres specificați în Legea nr. 217/2003, pentru dispunerea unor măsuri de protecție a victimei, și/sau obligații, interdicții în sarcina făptuitorului, menite să protejeze victima/sau potențiala victimă a violenței domestice și să îndrepte comportamentul făptuitorului.

”Nu am martori!”, cum pot să dovedesc?

Sunt admise orice mijloace de probă: mesaje, înregistrări cu telefonul, declarații ale vecinilor, martori, etc.

Totuși, nu se vor admite probele a căror administrare împiedică soluționarea urgentă a cererii (de exemplu, expertize).

Pot să renunț la ordinul de protecție?

Da, se poate renunța la judecată.

Cine poate obține ordinul de protecție?

Oricine este victima violenței domestice, iar prin actele de violență domestică îi sunt puse în pericol viața, integritatea fizică sau libertatea de către un membru de familie.

Legea nr. 217/2003 stabilește că prin victimă se înțelege persoana fizică ce este supusă uneia sau mai multor forme de violență domestică, inclusiv copiii martori.

Putem observa aici preocuparea legiuitorului pentru protejarea copiilor martori ai violenței domestice, care sunt asimilați victimelor, chiar dacă aceștia nu sunt victime directe, ci unele colaterale.

Astfel, victima directă a violenței, precum și martorii copii sau rude ale victimei violenței domestice pot fi protejați prin emiterea ordinului de protecție.

În acest sens, art. 23 din Legea 217/2003:

Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri – obligații sau interdicții”.

Cine poate formula cererea pentru emiterea ordinului de protecție?

avocat ordin de protecție: Victima sau, în numele victimei, conform art. 25 din legea amintită mai sus:

„Cererea poate fi introdusă în numele victimei și de:

  1. procuror;
  2. reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor violenței domestice;
  3. reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de acreditați conform legii, cu acordul victimei”.

Cine emite ordinul de protecție?

Ordinul este emis de judecător care, în urma analizei solicitării, va putea da o hotărâre, executorie încă de la pronunțare.

Pentru a fi admisibilă, cererea pentru emiterea ordinului de protecție trebuie întocmită conform formularului standardizat prevăzut în Legea nr. 217/2003.

Un avocat ordin de protectie poate da îndrumări utile în completarea formularului și pregătirii dosarului, în general.

Cât timp durează emiterea ordinului de protecție?

72 de ore de la depunerea cererii.

Ordinul de protecție se judecă de urgență și cu precădere și este una dintre foarte puținele acțiuni în justiție care se poate termina în câteva zile.

Există și posibilitate ca instanța să emită ordinul de protecție chiar în ziua în care a fost formulat, dacă urgența o impune, chiar fără citarea părților, numai în baza probelor propuse spre administrare în dovedirea cererii.

Judecătorul, din momentul închiderii dezbaterilor (de la momentul ieșirii în pronunțare) va putea amâna pronunțarea cel mult 24 de ore, iar motivarea hotărârii o va putea face în termen de maxim 48 de ore de la pronunțare.

Durata maximă pentru care se pot lua măsuri prin ordinul de protecție este de 6 luni.

După expirarea termenului de 6 luni victima violenței domestice va putea solicita emiterea unui alt ordin de protecție dacă starea de pericol subzistă.

Pentru o analiză de oportunitate, precum și pentru aprecierea șansei de reușită consultarea unui avocat ordin de protectie poate fi utilă.

Ce măsuri se pot lua prin ordinul de protecție?

avocat ordin de protecție: Răspunsul este în art. 23 din Legea nr. 217/2003:

  1. evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  2. reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
  3. limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
  4. cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, și, după caz, a copiilor, într-un centru de asistență;
  5. obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
  6. interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
  7. obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;
  8. interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
  9. obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
  10. încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

Care este procedura de judecată?

Schematic și simplu lucrurile stau așa:

  • se redactează cererea de emitere a ordinului de protecție conform formularului prestabilit;

Pentru copiii minori, cererea se poate face de către părinte.

  • se atașează dovezile;

Sunt admise orice mijloace de probă, dar nu sunt admisibile probele ale căror durată de administrare împiedică soluționarea urgentă a cererii.

  • cererea se depune la judecătoria de la locuința victimei;
  • judecătorul primește cererea și fixează termenul de judecată;
  • cererea se va soluționa în maxim 72 de ore.

În situații deosebit de grave se poate judeca și în aceeași zi.

  • se citează părțile.

În cazuri de urgență deosebită se poate omite acest pas.

  • ziua termenului de judecată:
  • participarea procurorului la judecata cererii este obligatorie;
  • victima, la cerere, poate fi asistată de un apărător din oficiu dacă nu are unul ales;
  • asistența juridică a persoanei împotriva căreia se solicită emiterea ordinului este obligatorie;
  • judecata va avea loc în cameră de consiliu, adică fără public;
  • se audiază părțile, se administrează probele (adică se depun toate actele, se audiază martorii, etc), se pun concluzii;
  • se iese în pronunțare, adică se termină etapa din sala de judecată;
  • judecătorul, în biroul său, va lua o hotărâre și o va redacta pe hârtie;
  • hotarârea se va comunica părților;
  • hotărârea se comunică și poliției, care se va deplasa la locuința părților și le va înștiința;
  • hotărârea poate fi atacată cu apel în 3 zile de la pronunțare, dacă soluționarea cererii a avut loc cu citarea părților, sau de la comunicare în cazul în care judecata a avut loc fără citare;
  • hotărârea de emitere a ordinului este executorie de la pronunțare.

Am nevoie de un avocat ordin de protectie?

Având în vedere faptul că procedura se desfășoară în instanță și presupune cunoștințe mai ample, atât de legislație cât și de procedură, se va dovedi util sa angajați un avocat ordin de protectie.

De asemenea, cunoștințele unui avocat ordin de protectie vor spori șansele de administrare a unui probatoriu mai eficient în vederea dovedirii stării de pericol și, pe cale de consecință, pentru obținerea ordinului.

Puterea executorie a ordinului de protecție

Ce înseamnă executoriu? Înseamnă că se poate apela la forța de constrângere a statului (prin poliție, executor judecătoresc) pentru punerea lui în executare, dacă partea obligată nu execută benevol.

Ordinul de protecție este executoriu de la pronunțare, iar executarea se face fără somație sau fără trecerea unui termen.

Hotărârea de emitere a ordinului se va remite poliției chiar din ziua pronunțării, acestea având obligația de a lua măsurile dispuse prin hotărâre sau de a sprijini luarea acestora.

În acest caz, apelul nu are efect suspensiv; adică nu are un efect de amânare a caracterului executoriu cât durează apelul.

Există și posibilitatea ca instanța de apel să suspende executarea, la cererea apelantului, dar doar cu plata unei cauțiuni care va fi stabilită de judecător.

Ca o garanție suplimentară pentru asigurarea executorialității, legiuitorul a prevăzut la art. 23 alin. 4 din Legea nr. 217/2003 posibilitatea ca instanța să dispună prin aceeași hotărâre

„luarea unei măsuri de control al respectării ordinului de protecție și pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:

  1. obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanță potrivit împrejurărilor, la secția de poliție competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție;
  2. obligarea agresorului de a da informații organului de poliție cu privire la noua locuință, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuința familiei;
  3. verificări periodice și/sau spontane privind locul în care se află agresorul”.

Cine trebuie să respecte ordinul de protecție?

Respectarea ordinului de protecție este obligatorie pentru toate părțile din proces: atât pentru agresor cât și pentru victimă.

Ce se întâmplă dacă nu se respectă ordinul de protecție?

Agresorul care încalcă ordinul de protecție riscă închisoare de la o lună la un an.

Victima (persoana protejată) care încalcă ordinul de protecție

riscă să fie obligată la acoperirea costurilor de emitere și punere în executare a ordinului de protecție.

CE ESTE VIOLENȚA DOMESTICĂ?

Întreaga teorie expusă până aici este centrată pe ideea de protecție împotriva violenței domestice.

Art. 3 din Legea nr. 217/2003 definește:

„violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima”.

Felurile violenței domestice

Aceeași Lege stabilește că violența domestică se manifestă sub următoarele forme:

  1. violența verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;
  2. violența psihologică – impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințare verbală sau în orice altă modalitate, șantaj, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar;
  3. violența fizică – vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activități cu grad mare de risc pentru viață sau sănătate și integritate corporală, altele decât cele de la lit. e);
  4. violența sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal;
  5. violența economică – interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;
  6. violența socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuința comună, privarea de acces în spațiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;
  7. violența spirituală – subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă și de a învăța copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.

Legea nr. 217/2003 mai arată și că:

„În nicio formă și în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiția și onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violență definite în prezenta lege”.

MODEL CERERE / FORMULAR PENTRU EMITEREA UNUI ORDIN DE PROTECTIE 

Găsiți aici: formular de cerere pentru emiterea ordinului de protecție

sursa: politia romana

Categorii
Asociatia tatal.ro

Asociatia „Tatal.ro” la divortul lui Reghecampf

Asociatia „Tatal.ro” la divortul lui Reghecampf. Divort-Tv.ro la divortul de la Buftea

Anamaria Prodan s-a prezentat, luni, la Judecătoria Buftea, acolo unde are loc al doilea termen în procesul de divorț cu Laurențiu Reghecampf. Sexy-impresara a venit însoțită de Bebeto, fiul ei și al antrenorului, dar și de Sarah Dumitrescu, fiica sa cea mică din prima căsătorie. Vezi https://tatal.ro/ #divort

https://divort-tv.ro/2022/04/11/anamaria-prodan-divort-la-buftea-asociatia-tatal-ro/ #divort #buftea

Asociatia „Tatal.ro” la divortul lui Reghecampf

Categorii
Cum Divortez La Distanta

Cum Divortez La Distanta

Cum Divortez La Distanta.Discuția despre un divort la distanta se poartă de obicei în contextul în care unul sau ambii soți se află în imposibilitatea de se prezenta personal la Judecătorie/Notariat pentru procesul de divorț

Cum Divortez La Distanta

Când este posibil un divort la distanta?

Ne spune Codul de procedură civilă, la art. 921:

În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți:

execută o pedeapsă privativă de libertate;

este împiedicat de o boală gravă;

este pus sub interdicție judecătorească;

are reședința în străinătate;

sau se află într-o altă asemenea situație, care îl împiedică să se prezinte personal;

în astfel de cazuri, cel în cauză se va putea înfățișa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator.

Cel mai des întâlnit caz în care se solicită divort la distanta este cel al soțului/soților cu reședința în străinătate

Articol scris De cei care stiu legile

COMPLETEAZA FORMULARUL SI SCRIE-NE

Categorii
Custodie exclusiva

Custodie exclusiva: cum se obține, cât durează, cât costă?

Custodie exclusivacum se obține, cât durează, cât costă? Custodie exclusiva mama, custodie exclusiva tata. Custodie totala. Custodie unica Asociatia Tatal.ro va ajuta! Custodie exclusiva Asociatia Tatal ro

Completati formularul de pe site! Raspundem gratuit!

Cuprins:
Ce înseamnă custodie exclusiva sau totală?
În ce condiții se poate obține custodie exclusivă?
Dezinteresul este motiv suficient pentru custodie exclusivă?
Cine poate dispune custodie exclusiva?
Felul custodiei se poate schimba?
Alte aspecte de interes
Ce lege vorbește despre custodia exclusiva?
Despre custodie exclusiva în Codul Civil
Despre custodie exclusiva în Legea nr. 272/2004

Custodie exclusiva sau în ce condiții poate un singur părinte să ia singur deciziile cu privire la copil?

Despre autoritatea părintească, așa numita custodie, în general, dar și în particular, în cele două forme: custodie comună și custodie exclusivă

Ce înseamnă custodie exclusiva sau totală?

Înainte de a răspunde, se impune o precizare: noțiunea de custodie a copiilor nu există în legislația română, reglementarea noastră vizând autoritatea părintească.

Astfel, în caz de custodie exclusivă, autoritatea părintească este exercitată de un singur părinte.

Adică părintele care exercită singur autoritatea părintească va lua singur deciziile cu privire la copil (mai puțin pe cea cu privire la adopție).

În ce condiții se poate obține custodie exclusivă?

Regula în materie de autoritate părintească este că aceasta se exercită în comun, de către ambii părinți.

Însă, atunci când sunt motive întemeiate, legea spune că aceasta se poate exercita în mod exclusiv, doar de către un singur părinte.

Motivele întemeiate nu sunt limitativ prevăzute de lege,  dar la art. 36 din Legea nr. 272/2004 găsim o enumerare destul de explicită:

Astfel, se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte:

alcoolismul;

boala psihică;

dependența de droguri a celuilalt părinte;

violența față de copil sau față de celălalt părinte;

condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență;

și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

Dezinteresul este motiv suficient pentru custodie exclusivă?

Probabil cel mai des întâlnită întrebare -și frustrare- în practică.

Nu, simplul dezinteres față de copil, faptul că nu se achită pensia de întreținere și altele asemenea luate individual, cel mai probabil, nu vor convinge judecătorul să dispună custodie exclusivă.

Desigur, fiecare caz este diferit și soluția depinde de circumstanțele proprii fiecăruia și de probele administrate în cauză.

Cine poate dispune custodie exclusiva?

Doar judecătorul, în cadrul unui proces.

Nu, la notar nu se pot lua astfel de decizii și nu se pot da declarații al căror rezultat să ducă la custodie exclusivă.

Felul custodiei se poate schimba?

Da, oricând situația de fapt se schimbă, judecătorul, în proces, poate dispune schimbarea tipului de autoritate părintească, din custodie exclusiva în comună, și invers.

Ce lege vorbește despre custodia exclusiva?

După cum spuneam mai sus, despre custodie exclusiva sau comună nu scrie nicăieri. Despre autoritatea părintească însă găsim, în principal, reglementări în Legea nr. 272/2004 și în Codul Civil, care au prevederi similare.

Precizare: cele de mai jos se aplică atât în cazul divorțului, cât și în cazul părinților necăsătoriți.

Despre custodie exclusiva în Codul Civil 

Art. 397 Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi

După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.

Art. 398 Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte

(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.

(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

 Art. 401 Drepturile părintelui separat de copil

(1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

(2) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.

Art. 403 Modificarea măsurilor luate cu privire la copil

În cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.

Art. 483 Autoritatea părintească

(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

(2) Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

(3) Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.

Art. 484 Durata autorităţii părinteşti

Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.

Art. 486 Neînţelegerile dintre părinţi

Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.

Art. 487 Conţinutul autorităţii părinteşti

Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.

Art. 488 Îndatoririle specifice

(1) Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios.

(2) În acest scop, părinţii sunt obligaţi:

a) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;

b) să prezinte şi să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;

c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului;

d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

Despre custodie exclusiva în Legea nr. 272/2004 

Art. 36 (1) Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.

(2) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

(3) În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți.

(4) În situația în care, din orice motiv, un părinte nu își exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(5) Ambii părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita și de a primi informații despre copil din partea unităților școlare, unităților sanitare sau a oricăror altor instituții ce intră în contact cu copilul.

(6) Un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil.

(7) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

(8) În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.

Articol scris de Cei care stiu legile

Completati formularul de pe site! Raspundem gratuit!

Categorii
Bănel Nicoliță UN TATA puternic dupa divort

Bănel Nicoliță UN TATA puternic dupa divort

Bănel Nicoliță dupa divort: „Sunt fericit, sincer”.Bănel Nicoliță UN TATA puternic dupa divort

NE PUTETI SCRIE PE https://tatal.ro/

https://www.tiktok.com/@tatalro/video/7082658085533158661?is_copy_url=1&is_from_webapp=v1&lang=ro-RO

Bănel Nicoliță UN TATA puternic dupa divort