Cum, Unde, De ce, Catre custodia copilului in cazul parintilor necasatoriti.Va ajuta tatal.ro
Autoritatea parinteasca asupra copilului rezultat din concubinaj:
Cand vorbim despre custodia copiilor minori rezultati dintr-o relatie de concubinaj, este important de stiut ca participarea la viata copiilor nu este un drept al parintilor, ci o obligatie pe care acestia o au incepand de la nasterea copilului/ copiilor, respectiv recunoasterea copilului, sau, in cazuri speciale, stabilirea pe cale judecatoreasca a paternitatii. Din punct de vedere juridic, parintii necasatoriti care hotarasc sa renunte la relatia de concubinaj se supun acelorasi prevederi legale ca si in cazul divortului, mai putin procedura de desfacere a casatoriei, respectiv a stabilirii numelui dupa divort.
Astfel, stabilirea domiciliului minorului nascut dintr-o relatie de concubinaj, stabilirea programului de intretinere a relatiilor parintesti pentru minorul nascut in afara casatoriei precum si stabilirea contributiei pentru cresterea, educarea si intretinerea minorului cu parinti necasatoriti, sunt actiuni prevazute de NCC si se pot efectua atat pe cale amiabila, la mediator, cat si pe cale judecatoreasca, in instanta.
Atat stabilirea autoritatii parintesti prin mediere, cat si stabilirea autoritatii parintesti pe cale judecatoreasca prezinta unele avantaje in functie de optiunile si fiecaruia.
Dumneavostra puteti decide procedura care va este favorabila dupa ce studiati fiecare dintre modalitati.
Articol scris de Tatal.ro – un proiect care sustine drepturile tatilor din Romania
Cine nu a auzit de custodie comuna ? Cine nu a auzit faptul ca daca copilul e mic se duce sigur la mama ? si multe alte exemple
Chiar dacă, pe hârtie, legea îi vede egali pe părinți, sentințele din sălile de judecată îi discriminează uneori pe tații care vor să aibă drepturi egale cu mamele în viața copiilor.
Bărbații sunt îndepărtați, astfel, de rolul angajat al unui părinte.
Tatal.ro a analizat peste 1000 de hotarari de pe portal.just.ro , a discutat cu peste 100 de fosti soti si multi cercetatori
Vezi si
Cum este divortul la romani de la revolutie pana la pandemia Covid-19 sursa https://insse.ro/
În primul an de după Revoluție aveam un divorț la fiecare 6 căsătorii încheiate. Anul trecut am avut un divorț la 4 căsătorii, potrivit datelor publicate în aceste zile de Statistică. Anul trecut, peste 30.000 de cupluri de români n-au mai rezistat și au solicitat în mod oficial separarea în acte. HotNews.ro a stat de vorbă despre divorțurile la români cu Constanța Vintilă-Ghițulescu, doctor în istorie și civilizație la École des Hautes études en Sciences Sociales din Paris și cu Ioan Bolovan, istoric, profesor universitar și fost prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și membru corespondent al Academiei.
Datele INS arată că anul trecut, față de ultimii 5-6 ani, a crescut destul d emult ponderea divorțurilor la grupa de vârstă (a soțului) de 40–44 de ani, 45-49 ani, 50-54 de ani și a urcat în ritm mai lent divorțurile din grupele de vârstă mai avansate (54-59 ani și 60+). Vezi mai jos.
Printre motivele invocate la divorț găsim păcate atât ale Ei cât și ale Lui, depinde de cine depune plângerea. Ea îi reproșează Lui infidelitatea conjugală, alcoolismul, violența și „alte motive”. Acestea din urmă ascund de cele mai multe ori aceleași acuzații dar fără să fie exprimate direct, din discreție.
Ce îi reproșează El, Ei:
Ce îi reproșează Ea, Lui:
Înainte vreme, divorțul se numea „carte de despărțire”. Motivele pentru care un cuplu divorța nu erau foarte diferite acum câteva sute de ani față de cele invocate azi, doar că se numeau altfel. Violența fizică se numea „traiul rău”. Adulterul era și el pricină de jalbă, adică de introducere a cererii de divorț. La fel și alcoolismul bărbatului. Barbu pescarul, de câte ori se întoarce de la cârciumă, îşi bate nevasta asta după ce i-a risipit toată zestrea. Iată ce povesteşte Safta despre ultima bătaie: „viind el iarăşi beat acasă-şi, la patru ceasuri din noapte, după ce ar fi bătut-o foarte rău, ar fi dat şi cu cuţitul în spate să o junghe şi putea să i se întâmple şi primejdie de moarte”. În România, anul trecut s-au pronunțat circa 30.000 de divorțuri. Puțin peste, ca să fim mai exacți.
Dar lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, cum spuneam mai sus, față de acum 100 și ceva de ani. Chiar dacă o comparație cu prezentul cu greu poate fi făcută. „Pentru sec. 18 nu exista studii in afara de cele făcute de mine, din pacate. Există însă mii de documente pastrate in condicile de la Mitropoliecare ar putea fi parcurse si inventariate astfel incat sa ofere o imagine mai clara asupra separarii. Acestea s-au pastrat doar pentrut Valahia. Cele din Moldova au pierit. Eu lucrez pe acest subiect si incerc, de fiecare data, sa scot la lumina cazuri noi, dar n-am purces la o asezare a lor in date statistice. Interesati de subiectul meu sunt cercetatorii francezi care au deschis un proiect mare pe divortialitate privita mai ales din perspectiva demografica”, spune Constanța Ghițulescu- Vintilă , autoarea cărții „În șalvari și cu ișlic”, unde descrie divorțialitatea vremii.
„În secolul XVIII, în fruntea motivelor de divorţ se află separarea pentru „traiul rău”. 209 jalbe invocă acest motiv, din care 168 aparţin soţiilor şi 41 soţilor. „Traiul rău“ îmbracă diferite forme, de la violenţa verbală şi până la cea fizică, de la amestecul părinţilor şi până la tirania soacrei. Violenţa verbală însoţeşte violenţa fizică, ambele fiind mai totdeauna provocate de alcoolism. Băutura devine o patimă de care cu greu se poate scăpa”, scrie cercetătoarea în cartea amintită.
A risipi zestrea sau a vinde lucrurile din casă constituia și pe atunci o conduită dezonorantă din partea partenerului
„Uneori, în cererile adresate puterii, femeile nu vor neapărat separarea, ci mai degrabă intervenţia, sub orice formă, pentru a-l convinge pe soţ să renunţe la alcool, să nu mai risipească agoniseala şi, mai ales, să-şi hrănească familia. O femeie, Ana din Bucureşti, se plânge mitropolitului de soţul ei, Niţul condoragiul, dedat cu totul la patima beţiei. Trei ani de căsătorie au fost de fapt trei ani de coşmar, căci „dă atunci şi până acum, povesteşte soţia, să află în patima beţiei şi totdeauna cându să culcă beat să pişă în pat, în aşternut cu mine“. Aceste acuzaţii sunt completate cu cele de natură economică, deoarece soţul „ce câştigă cheltuieşte la beţie”. Ea nu cere separarea, ci numai un mijloc de înţelepţire prin care să fie obligat „ca ce va câştiga să aducă în casă””, scrie Constanța Ghițulescu- Vintilă.
A risipi zestrea sau a vinde lucrurile din casă constituia și pe atunci o conduită dezonorantă din partea partenerului. „Economia şi aşa precară, a multor cupluri nu supravieţuieşte în atare condiţii. Din acest motiv, soţia cere ajutorul celor din jur pentru a-şi salva zestrea sau a prezerva patrimoniul familiei. Altă femeie, Neaga din Vlăiculeşti, judeţul Ialomiţa, îşi acuză soţul că nu o chiverniseşte şi că nu-i aduce de cheltuială, ba mai mult, că în vremea răzmeriţei a lăsat-o singură fără mâncare şi fără protecţia necesară. în această situaţie, s-a văzut obligată să părăsească satul şi să-şi caute o slujbă în oraş pentru a se hrăni singură. Timp de alţi cinci ani îl aşteaptă răbdătoare că „doar va arăta el vreo milostivire asupra ei“, dar cum declară chiar soţul „scârbindu-se unul de altul“ soluţie de împăcare nu mai există.1 Femeia notează aici cum situaţia economică a cuplului s-a deteriorat cu fiecare zi, iar bărbatul, care avea obligaţia de a chivernisi casa, s-a sustras acestei îndatoriri, acceptând ca ea să părăsească căminul pentru a se întreţine singură. Deci un bărbat care nu e capabil să se chivernisească pe el, nu va avea grijă de familia sa”, scrie cercetătoarea.
Revenind la zilele noastre, grupa de vârstă a bărbaților care au preferat să divorțeze în 2019 este 40-44 de ani, urmată de 35-39 de ani și cea de 30-34 de ani.
Desi, divortul este un subiect cat se poate de serios, el n-a fost cercetat de istoricii si sociologii romani. Este inca privit drept un subiect frivol
Aici e momentul să mai spunem un lucru: înainte vreme, divorțul era acordat (sau nu) de Biserică. „Pravilele sunt abandonate dupa intocmirea legislatiei moderne de la 1864 si iesirea casatoriei din sfera Bisericii. De fapt, acest lucru se intampla deja de pe la sfarșitul secolului al 18-lea, cand spetele incep sa se divida – nunta ramane pe seama Bisericii, adica desfacerea cununiei, in timp ce patrimoniul, zestrea, darurile, averea comuna – revin unui tribunal civil”, spune Constanța Vintilă-Ghițulescu.
„Desi, divortul este un subiect cat se poate de serios, el n-a fost cercetat de istoricii si sociologii romani. Este inca privit drept un subiect frivol. Dar, cine stie, poate se va ridica un proiect mare interdisciplinar care sa ne ofere date concrete si nu doar speculatii”, conchide cercetătorul român.
Și încă ceva: înainte de Codul Civil, dacă o femeie trăia în „concubinaj” (parteneriatul civil de azi), ea nu avea niciun drept atunci când bărbatul cu care stătea se hotăra să o dea afară. Devenea o „paria” a societății.
În încercarea de a compara divorțurile de acum cu cele din urmă cu 100 de ani, am stat de vorbă și cu dl. Ioan Bolovan , istoric, profesor universitar și prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca între 2012-2020, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și, din noiembrie 2018, membru corespondent al Academiei Române. „Nu exista date statistice pentru secolul XVIII privind divortialitatea, in fapt abia in ultimele decenii ale sec. al XIX-lea apar consemnari ale celor divortati, un procent destul de scazut din cadrul populatiei. Aceste surse statistice sunt in limba maghiara pana la 1918 si exista carti la Biblioteca Centrala universitara din Cluj cu aceste date anuale”, ne-a spus acesta. Potrivit d-lui Bolovan, nu exista studii facute privind divortialitatea in ultima suta de ani si nici analize pe categorii de varsta. Regimul comunist a fost tolerant cu divortialitatea pana in 1966 insa atunci s-a schimbat optica, odata cu decreetul anti-avort fiind restrans si dreptul de divort, ceea ce a facut ca in 1967 numarul divorturilor sa se prabuseasca pana la aproape cateva sute in toate tara. Din anii 70 s-am mai inchis ochii si au fost mai permisive divorturile”, explică dl. Bolovan
În cazurile în care sunt implicați copii, în aproape toate situațiile, cei mici sunt încredințați mamelor după despărțire, deși legislația Uniunii Europene le garantează de câteva decenii părinților de ambele genuri drepturi egale în relația cu copiii. În România, sunt aproape zece ani de când Codul Civil prevede, pe hârtie, același lucru
Au fost cazuri în care tatăl a primit mai puțin timp de petrecut cu copilul, chiar și atunci când s-a dovedit că e un părinte mai responsabil decât mama. Sentințele perpetuează ideea că femeia este, în primul rând, cea care trebuie să aibă grijă de copii, și că, prin urmare, este în mod natural un părinte mai bun și mai important în creșterea și educația lor.
Bărbații sunt îndepărtați, astfel, de rolul angajat al unui părinte..
Tribunalul Familiei și Parchetul de pe lângă Tribunal sunt singurele instituții din România specializate în soluționarea cazurilor de familie sau în care sunt implicați minori. Dosarele care ajung în mâinile celor șase judecători de aici sunt din tot județul Brașov: divorțuri aflate în faza de apel, furturi sau infracțiuni sexuale cu minori. În restul țării, cazurile de familie revin judecătoriilor din orașele cele mai apropiate Sursa portal.just.ro si csm.ro
„Mama nu poate fi înlocuită șase luni, un an, cât alăptează. În rest, nu există niciun motiv legal să nu poți să stabilești domiciliul unui copil mic la tată” explica un magistrat care doreste sa isi pastreze anonimatul.
„La fel de bine se poate ocupa și un tată să-i schimbe scutecele, să-i prepare lapte praf. Ca mentalitate, încă este aceasta: dacă-i copilul mic, trebuie să rămână neapărat la mamă.” Precizeaza domna judecator
Din 2018, rata divorțului a început să scadă constant în România, unde s-au înregistrat cele mai puține despărțiri în fața statului de după Revoluție. Două dintre explicații sunt plecarea unuia dintre parteneri la muncă într-o țară străină și amânarea deciziei până când se fac mai mari copiii.
CINE ARE DREPTATE?
Daca aveti comentarii cu privire la acest subiect va invitam sa comentati pe site !