Cat dureaza un proces pt custodia copilului.Depinde.In general dureaza 6-8 luni in Romania
Citațiile nu prea bucură oamenii. Însă înțelegerea a ceea ce urmează citației va fi, cu siguranta, de mare ajutor; astfel, povestim aici despre procesul civil – ce este, termene, reguli și procedura.
Ce este, în fapt, procesul civil?
Este balaurul acela de care toată lumea se teme și nimeni nu îl înțelege, despre care se crede că durează nejustificat de mult, că nu prea are noimă și în urma căruia, în orice caz, cineva afirmă cu năduf că nu există dreptate pe pământ.
Cu riscul de a nu mai fi chiar așa simpatică și amuzantă, o să vă contrazic!
Procesul civil este o procedură ca oricare alta.
Și, ca orice procedură, prevede pași de urmat, termene de respectat și sancțiuni în caz contrar.
Gândiți-vă la el, dacă vreți, ca la un joc. Cu reguli. Clare.
Și acum, mai jos, povestim cum se desfășoară un proces la fond (Judecătorie).
În mare măsură, apelul și recursul parcurg cam aceeași pași.
I. Faza judecății.
1. Etapa scrisă
în care toate procedurile se derulează prin adrese expediate părților prin poștă.
1.1. reclamantul înregistrează cererea de chemare în judecată; 1.2. cererea primește dată certă și un număr de dosar, este repartizată aleatoriu, de către un sistem informatic, unui complet (judecător) specializat în acel tip de cauze; 1.3. judecătorul verifică dacă cererea: 1.3.1. îndeplinește condițiile cerute de lege – dacă nu sunt îndeplinite, trimite o listă de solicitări reclamantului, care va depune completări în 10 zile; 1.3.2. este timbrată – dacă nu este, judecătorul calculează cuantumul taxei și solicită reclamantului să o plătească în termen de 10 zile.
Când toate cerințele de la 1.3. sunt îndeplinite:
1.4. cererea de chemare în judecată este comunicată pârâtului; 1.5. pârâtul depune întâmpinare/reconvențională, în 25 de zile de la primirea cererii; 1.6. întâmpinarea se comunică reclamantului; 1.7. reclamantul formulează răspuns la întâmpinare (pe care pârâtul o va citi la dosar, nemaifiindu-i comunicată); 1.8. judecătorul fixează primul termen de judecată; 1.9. sunt citate părțile pentru data mai sus stabilită.
notă: chiar dacă părțile nu înțeleg să depună întâmpinare, de ex, termenul acela va fi lăsat să curgă și să se împlinească.
2. Etapa cercetării procesului – în sala de judecată
2.1. se discută excepțiile și alte cereri, dacă este cazul; 2.2. se discută probele; 2.3. se administrează probele – se audiază martorii, se răspunde la interogatorii, se efectuează expertize, etc.
notă: toate acestea se fac de-a lungul termenelor de judecată; astfel pot fi câteva sau foarte multe termene de judecată și nimeni nu vă poate da un număr minim sau maxim.
3. Etapa dezbaterilor – verbal și/sau scris în sala de judecată
părțile își susțin cauza verbal, fiecare apărându-și poziția, se pun concluzii pe fond.
4. Etapa deliberării si pronunțării hotărârii – judecătorul, fără public
4.1. odată lămurit asupra cauzei, judecătorul declară închise dezbaterile și urmează să ia o hotărâre; 4.2. deliberarea (luarea hotărârii/pronunțarea) are loc în secret, adică nu în ședință publică, la ea participând doar membrii completului de judecată. 4.3. pronunțarea poate fi amânată, dacă judecătorul nu a avut timp să delibereze – se poate face în aceeași zi sau poate dura săptămâni/luni; Hotărârea, pe scurt, se notează -și poate fi consultată- într-o condică aflată la sediul Judecătoriei; se publică, de asemenea, și pe portalul instanțelor de judecată. 4.4. este redactată efectiv hotărârea, ce va fi comunicată părților prin poștă – poate dura de la câteva săptămâni, până la câteva luni; De la momentul comunicării curge termenul pentru calea de atac.
II. Faza executării silite.
Se realizează de către executorul judecătoresc, la cererea celui care a obținut o hotărâre favorabilă dar care nu a fost respectată de bună-voie.
În concluzie, o minimă documentare și o bună consiliere, vor face ca demersul juridic în care sunteți implicat să fie mai coerent, mai previzibil și mai puțin de speriat! Pentru că informația chiar înseamnă putere!
Care sunt ? Cum Castiga Tata? Unde ? Cat ? Drepturile tatilor la custodia copiilor
Custodia copiilor in caz de divort este poate una din cele mai importante decizii pe care un cuplu trebuie sa o decida. Factori precum stilul de viata, de munca si capacitatea fiecarui parinte de a avea grija de un copil si in acelasi timp sa mentina un mediu propice dezvoltarii reprezinta factori importanti care sunt luati in considerare atunci cand se determina custodia copilului/copiilor.
Atunci cand ambii parinti par o alegere potrivita pentru copil, se acorda custodia comuna. Astfel, acestia isi pastreaza drepturile importante intr-un aranjament denumit exercitarea autoritatii parintesti in comun.
Dacă instanta de judecata acorda exercitarea autoritatii parintesti in comun, ambii parinți vor avea un cuvant de spus cu privire la necesitatile importante ale copilului, cum ar fi statutul juridic al acestuia, asistenta medicala, educatia, instruirea religioasa sau activitatile extracurriculare. Cu toate acestea, copilul va locui cu unul dintre parinti.
Custodia comuna se refera la orice aranjament care da ambilor parinti responsabilitatea legala de a lua decizii asupra lucrurilor care afecteaza copilul.
Pe scurt, custodia comună fizică permite unui copil sa-si petreaca o parte din timp in fiecare casa, ceea ce inseamna ca un copil minor va avea doua resedinte principale. Atunci cand se acorda custodia comuna fizica, nu exista un program „de vizitare”, deoarece copiii traiesc in ambele case iar toate responsabilitatile de ingrijire a copiilor sunt impartite. Aceast tip de custodie este potrivit doar pentru familiile in care parintii divorteaza in conditii amiabile, si in care acestia sunt de acord sa gestioneze situatia fara conflicte. Custodia legala comuna asigura ca fiecare parinte are un drept egal in luarea deciziilor cu privire la probleme ce privesc copilul. In acest caz copiii locuiesc cu un singur parinte, dar celuilalt parinte i se acorda posibilitatea de vizitare si trebuie sa fie consultat cu privire la toate deciziile legale referitoare la copil. Custodia comuna se decide atunci cand un cuplu trece printr-un divort, iar scopul acesteia este de a crea cel mai bun mediu posibil pentru copil, in timp ce parintii isi mentin drepturile legale.
Exista mai multe tipuri de custodie iar acestea sunt:
Custodia fizica – unul dintre parinti are dreptul de a locui cu copilul. In unele tari se acorda custodia comuna fizica pentru ambii parinti in cazul in care copilul petrece cantitati semnificative de timp cu ambii parinti. Custodia fizica comuna functionează cel mai bine in cazul in care parintii locuiesc relativ aproape unul de altul.
Custodia legala – custodia legala a unui copil inseamna ca parintele are anumite drepturi si obligatii cu privire la cresterea copilului. Un parinte ce detine custodia legala poate lua decizii in privinta factorilor care il privesc in mod direct pe copil. Daca parintele impartaseste custodia legala cu celalalt parinte – deci custodie comuna legala – si il exclude pe acesta din procesul de laure a deciziior referitoare la copil, parintele exclus poate apela la justitie pentru a obliga parintele sa puna in aplicare planul de exercitare a autoritatii parintesti in comun.
O alta clasificare a custodiilor:
Custodia unica – Un parinte poate avea fie custodia juridica unica sau custodia fizica exclusiva a unui copil. Instantele nu ezita sa stablileasca custodia unica in cazul in care unul dintre parinti este considerat un exemplu nepotrivit pentru copil. De exemplu, din cauza dependentei de droguri sau alcool sau a acuzatiilor de abuz sau de neglijare a copilului.
Exercitarea autoritatii parintesti in comun poate exista in cazul in care parintii sunt divortati, separati, sau nu mai convietuiesc impreuna. Cand parintii impart custodia comuna, de obicei, lucreaza la un program parental in conformitate cu cerintele serviciului lor si in functie de aranjamente locative si de nevoile copiilor. Dacă parintii nu pot conveni asupra unui program, instanta va impune un aranjament. De asemenea, parintii pot utiliza medierea pentru a ajunge la cele mai bune aranjamente pentru copil.
Numeroase studii au analizat modul in care custodia comuna fizica si juridica, si cea unica se rasfrang asupra copilului, pe termen lung. Datele au indicat faptul ca majoritatea copiilor aflati in custodia fizica sau juridica comuna s-au adaptat mai bine decat copii aflati in custodie unica atunci cand vine vorba de relatiile de familie, respectul de sine, reglarea emotionala sau comportamentala. Pe de alta parte exista si autori care considera ca exista unele dezavantaje atunci cand vine vorba de exercitarea autoritatii parintesti in comun. Dianne Post, afirma intr-un articol ca, din pacate , custodia comuna este cel mai adesea un dispozitiv proiectat pentru a proteja drepturile tatalui. Acesta afirma ca tendinta, in acordurile de custodie comuna este de a lasa copiii cu mama lor, in timpul in care acestia trebuie sa se afle in grija tatalui, ceea ce inseamna costuri suplimentare pentru mame. Potrivit acesteia, in astfel de cazuri, tatii pastreaza controlul asupra copiilor si obtin drepturi fara a-si asuma prea multa responsabilitate.
Surse:
Dianne Post „Arguments against Joint Custody”.Berkeley Journal of Gender, Law & Justice Volume 4, Issue 2 [Electronic Version].
Custodia copilului in cazul parintilor necasatoriti
Cum, Unde, De ce, Catre custodia copilului in cazul parintilor necasatoriti.Va ajuta tatal.ro
Autoritatea parinteasca asupra copilului rezultat din concubinaj:
Cand vorbim despre custodia copiilor minori rezultati dintr-o relatie de concubinaj, este important de stiut ca participarea la viata copiilor nu este un drept al parintilor, ci o obligatie pe care acestia o au incepand de la nasterea copilului/ copiilor, respectiv recunoasterea copilului, sau, in cazuri speciale, stabilirea pe cale judecatoreasca a paternitatii. Din punct de vedere juridic, parintii necasatoriti care hotarasc sa renunte la relatia de concubinaj se supun acelorasi prevederi legale ca si in cazul divortului, mai putin procedura de desfacere a casatoriei, respectiv a stabilirii numelui dupa divort.
Astfel, stabilirea domiciliului minorului nascut dintr-o relatie de concubinaj, stabilirea programului de intretinere a relatiilor parintesti pentru minorul nascut in afara casatoriei precum si stabilirea contributiei pentru cresterea, educarea si intretinerea minorului cu parinti necasatoriti, sunt actiuni prevazute de NCC si se pot efectua atat pe cale amiabila, la mediator, cat si pe cale judecatoreasca, in instanta.
Atat stabilirea autoritatii parintesti prin mediere, cat si stabilirea autoritatii parintesti pe cale judecatoreasca prezinta unele avantaje in functie de optiunile si fiecaruia.
Dumneavostra puteti decide procedura care va este favorabila dupa ce studiati fiecare dintre modalitati.
Mama fuge cu copilul.Ce trebuie sa faca un tata in situatia aceasta? Vezi cum!
Părinții răspund de creșterea și educarea copiilor și de administrarea eventualelor lor bunuri. De asemenea, au dreptul de a reprezenta interesele copiilor în justiție.
În toate țările din UE, autoritatea părintească îi revine automat mamei și, în cazul cuplurilor căsătorite, și tatălui. În majoritatea cazurilor, părinții exercită în comun autoritatea părintească.
În schimb, în cazul taților necăsătoriți, drepturile și îndatoririle diferă de la o țară la alta.
Încredințarea copilului și dreptul de vizită
Reglementările privind încredințarea copiilor și dreptul de a-i vizita sunt stabilite de fiecare țară în parte. Legislația națională stabilește:
cui i se încredințează copilul;
dacă autoritatea părintească se exercită de către ambii părinți sau de către unul singur;
cine ia decizii cu privire la educația copilului;
cine administrează bunurile copilului și alte chestiuni similare.
Totuși, dreptul copiilor de a avea o relație personală și contact direct cu ambii părinți, chiar și când aceștia locuiesc în țări diferite, este recunoscut peste tot în UE.
În cazul procedurilor de divorț sau separare, este important să se stabilească dacă minorul va rămâne cu unul dintre părinți sau va locui alternativ la fiecare dintre ei. Părțile pot ajunge la un acord cu privire la acest aspect.
Înfățișarea în instanță pentru încredințarea copilului și obținerea dreptului de a-l vizita
Dacă nu puteți ajunge la un acord în ceea ce privește custodia sau drepturile de vizită, va trebui probabil să vă adresați unei instanțe.
Dacă părinții nu locuiesc în aceeași țară, deciziile privind autoritatea părintească îi vor aparține instanței judecătorești din țara în care locuiește copilul de obicei.
Dacă cei doi soți sunt de acord, instanța care judecă procesul de divorț poate lua și deciziile legate de autoritatea părintească.
Ținând cont de interesul superior al copilului, instanța va hotărî în ceea ce privește drepturile de custodie, programul de vizite și locul de reședință al copilului.
Recunoașterea și executarea hotărârilor
Hotărârile judecătorești cu privire la autoritatea părintească emise într-o țară din UE sunt recunoscute în toate celelalte state membre, fără să fie nevoie de vreo procedură specială.
Răpirea copiilor
Partenerul dumneavoastră a plecat cu copilul în altă țară din UE fără consimțământul dumneavoastră sau încălcând o hotărâre judecătorească?
Puteți înainta o acțiune în justiție pentru a vă recupera copilul. Autoritățile centrale vă pot ajuta să întreprindeți acțiunile necesare.
Dacă îndeplinește cerințele legale, cazul dumneavoastră va fi preluat de instanțele judecătorești din statul membru în care a fost dus copilul, iar acestea vor decide dacă se impune returnarea copilului.
Fac excepție situațiile în care:
copilul este în pericol în țara în care a locuit înainte de răpire;
copilul are vârsta necesară pentru a declara că nu dorește să se întoarcă.
Teoretic, atât dumneavoastră, cât și copilul aveți dreptul de a fi audiați de instanță pe parcursul procedurilor judiciare.
Anularea unei hotărâri judecătorești
Dacă doriți anularea deciziei de încredințare a copilului, trebuie să vă adresați instanțelor din țara în care s-a luat decizia în cauză.
Nu puteți obține anularea unei decizii de încredințare dacă răpiți copilul și îi cereți unei instanțe judecătorești din altă țară din UE să emită o decizie diferită.
Aceste norme nu se aplică în Danemarca, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.Totuși, Danemarca, Islanda, Norvegia și Elveția respectă Convenția de la Haga privind răpirea copiilor (1980).
Caz real
Respectarea dreptului de exercitare a autorității părintești:
Irena și Vincenzo au locuit în Italia timp de 14 ani, iar acum se află în procedură de divorț. În 2013, un tribunal italian a încredințat-o pe fiica lor, Alessandra, lui Vincenzo. În același timp, instanța a dispus ca fata să fie plasată temporar într-un cămin de copii, la Pisa. Însă, în aceeași zi, Irena a plecat împreună cu fiica sa în Slovenia.
Un tribunal sloven a recunoscut hotărârea judecătorească pronunțată în Italia și a lansat procedura de returnare a copilului. Irena s-a opus acestei decizii.
Tribunalul sloven a decis ca Alessandra să îi fie încredințată provizoriu Irenei, pentru că plasarea într-o casă de copii în Italia i-ar fi putut provoca fetei daune psihologice ireversibile. Alessandra și-a exprimat de altfel dorința de a rămâne cu mama sa pe durata procedurilor judiciare desfășurate în Slovenia.
Vincenzo a introdus o acțiune de recurs împotriva hotărârii pronunțate de tribunalul sloven și a câștigat. Ca urmare, Alessandra a fost trimisă în Italia.
Puteți afla mai multe informații despre aceste argumente pe site-ul europa.eu, care oferă sprijin şi consiliere pentru cetăţenii UE şi familiile lor.
In ce conditii mama poate pierde custodia copilului
Cum,de ce,cat,unde in ce conditii mama poate pierde custodia copilului.Tatal castiga custodia minorului in 2021
Conform Noului Cod Civil noțiunea de custodie, așa cum era ea cunoscuta nu mai exista, si a fost înlocuită cu sintagma autoritate părinteasca. In baza aceleași legi se spune ca in cazul unui divorț autoritatea părinteasca se exercita in comun de ambii soți. Dar exista si excepții
In ce conditii mama poate pierde custodia copilului
Conform art. 398 Cod Civil, daca exista motive întemeiate, având in vedere interesul superior al copilului, instanta hotăraște ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata numai de către unul dintre părinti. Altfel spus, mamei (sau tatălui) ii va fi restrânsă autoritatea părintească numai de către instanta de judecată si numai daca se constata ca anume acțiuni sau comportamente sunt dăunătoare minorului
Custodia copilului sub 2 ani. Cum se castiga de catre tata? Ce face tatal la divort pentru a obtine copilul mic de pana la 2 ani
Ce sanse am sa castig custodia copilului ?
Pentru a va asigura ca atunci cand deschideti un proces pentru custodia copilului, rezultatul este unul favorabil si minorul va ajunge sa locuiasca cu dvs. trebuie sa aveti in vedere urmatoarele aspecte:
Varsta minorului , respectiv custodia copilului sub 2 ani este de preferat intodeauna sa ramana la mama iar tatal sa isi exercite drepturile de parinte, cu drept de vizita si desigur obligatia de a plati pensia de intretinere.
Prin urmare, incredintarea minorului catre mama este totusi de preferat la o varsta atat de mica insa ATENTIE TOTUSI – Nu este exclus ca instanta de judecata sa stabileasca custodia catre tata pentru copilul sub 2 ani in conditiile in care mama nu se ocupa de aceasta, ii pune viata in pericol sau nu are conditiile necesare ori activitatea pe care o desfasoara este de natura sa ii afecteze cresterea normala pe toate planurile , a minorului.
Drepturile tatalui asupra minorului dupa divort sunt exact aceleasi pe care le are si mama, drepturile sunt absolut egale intre parti de aceea in legislatia din Romania, desi nu exista reglementarea asupra DOMICILIULUI ALTERNATIV, noi am reusit sa obtinem un asemenea domiciliu alternativ pentru minor, in instanta, insemnand ca o perioada de timp minorul locuieste la mama iar o perioada la tata insemnand astfel custodie comuna fizica impartita intre cei doi parinti despartiti, acelasi lucru aplicandu-se si cand discutam despre custodia copilului cu parinti necasatoriti.
Starea financiara a parintelui care solicita custodia minorului in 2021 este foarte importanta. NU poti sa te astepti ca o instanta sa incuviinteze custodia minorului catre un parinte care nu-si permite sa il intretina pe minor iar custodia copilului in noul cod civil are valente moderne in sensul ca trebuie sa tinem cont de absolut toate aspectele vietii sociale pentru a convinge o instanta ca minorul trebuie sa ramana la tine.
Starea de sanatate a minorului este un alt context avut in vedere;
Cat de mult s-a adaptat minorul la vechiul domiciliul de unde unul dintre parinti solicita ca acem minor sa fie mutat si sa ii fie incredintata custodia.
De asemenea cercul sau de prieteni este analizat la decizia de incredintare a minorului fie catre mama sau catre tata, daca alaturi de aceasta mutare se desfac niste relatii de prietenie la care minorul tinea.
In ce conditii mama poate pierde custodia copilului
Pierderea custodiei de catre mama se poate produce atunci cand motivele ce au stat la incredintarea custodiei catre aceasta , s-au modificat. Spre exemplu o mama se intreaba “daca ma port urat cu copilul meu se poate sa pierd custodia copilului ? “. Raspunsul este evident si cumpa intuitiv ca in conditiile in care chiar minorul raporteaza un abuz asupra lui la AVOCATUL COPILULUI, o institutie care se ocupa cu drepturile minorilor, atunci se poate ajunge chiar la decaderea din drepturile parintesti.
De asemenea, mama isi poate pierde custodia asupra minorului, in conditiile in care nu mai respecta obligatiile de intretinere pe care le are, nu se ocupa de minor sau pur si simplu interesul superior al copilului nu mai este interesul acesteia si atunci se poate modifica custodia de la mama la tata sau atentie chiar la bunici.
De mentionat ca si in cazul tatalui se aplica aceleasi prevederi. In doctrina se regasesc situatii in care tatal abuzeaza sexual minorul si atunci acest lucru duce la decaderea lui din drepturile parintesti si situatii in care mama foloseste minorul pentru pornografie infantila, acelasi lucru aplicandu-se si pentru ea, insa acestea sunt cazuri extreme si speram noi sa fi fost si sa fie pe viitor izolate.
La ce varsta decide copilul cu cine sa locuiasca
Minorul poate sa decida cu cine locuieste de la orice varsta, insa aceasta decizie nu are si valoare juridica decat la varsta de 10 ani, atunci cand judecatorul este obligat sa-l audieze pe minor si sa-i ceara parerea. Astfel, minorul sub 10 ani poate fi audiat doar daca considera judecatorul iar peste varsta de 10 ani , este o obligatie, ceea ce aduce cumva in discutie ca aceasta obligatie se traduce in soarta pe care o va avea procesul prin ascultarea minorului cu privire la locuinta pe care vrea sa o aiba si de ce nu, un sfat pentru magistratii pusi in situatia acesta, sa il intrebe pe minor daca nu doreste o locuinta ALTERNATIVA.
Daca sotii au copii minori, instanta va dispune citarea si ascultarea autoritatii tutelare, iar daca minorii au implinit varsta de 10 ani, instanta ii va asculta si pe acestia.
Nu ma lasa sa-imi vad copilul !
... Ce să fac dacă fosta soție nu mă lasă să-mi văd copilul?
… Ce să fac dacă fosta soție nu mă lasă să-mi văd copilul?
Ionel Bursuc (care si-a dat acordul pentru postare)
„Problema mea este urmatoarea , am avut o relatie de 2 ani cu o fata din care a rezultat un copil recunoscut de catre mine . in acest moment noi suntem despartiti ( nu am fost casatoriti ) , ea si.a refacut viata si nu doreste sa ma lase sa imi vad copilul ! am avut o discutie cu ai ei parinti si ma forteaza sa renunt la numele copilului ca altfel nu il mai vad vreodata ! sunt amenintat de ai ei parinti si se pune presiune pe mine sa renunt la el . Ce pot face sa imi pot vedea copilul ?”
Raspuns „cei care stiu legile”
Deschideti proces si obtineti drept de vizita. Sa dovediti in instanta cu martori ca nu va permite sa vedeti copilul. Daca ea recunoaste in instanta ca nu va lasa sa vedeti copilul procesul este mai simplu.
Grigore Cristian(Care si-a dat acordul pentru postare)
Sunt divortat, fosta sotie nu ma lasa sa-mi vad copilul doar in conditiile impuse de ea, absolut anormale, nu am voie s-o duc la parintii mei, desi acolo locuiesc in momentul asta, nu am voie sa ies cu alte persoane si cu copilul, desi copilul se simte bine daca mai e cineva, se bucura, o iau doar cand ea ordona, spune ca o vad doar asa cum ea hotareste…daca nu…nu, bunica ei a avut probleme mentale, stiu ca aasta se mosteneste genetic…va cer o parere care sa a ajute sa inteleg … Ce să fac dacă fosta soție nu mă lasă să-mi văd copilul?
Raspuns pshiholog
Din păcate, e greu de dat sfaturi în astfel de situaţii. Însă un lucru e sigur: un copil trebuie să aibă parte de ambii părinţi, atât timp cât ei sunt în viaţă şi nu sunt decăzuţi, legal, din drepturile părinteşti. Dincolo de neînţelegerile dintre doi adulţi, care au format odată un cuplu, un copil trebuie să ştie că are în permanenţă un tată şi o mamă, care îi doresc binele, chiar dacă nu mai sunt împreună şi locuiesc la domicilii diferite. Îndepărtarea tatălui de copil este în detrimentul dezvoltării acestuia. O mamă care nu înţelege asta şi acţionează în mod egoist transformă copilul într-un ostatic, folosindu-l ca armă împotriva fostului soţ. Ideal este ca ambii părinţi să-şi lase deoparte ambiţiile, egoismul şi orgoliile şi să pună pe primul loc interesul celui mic. Deoarece copilul suferă cel mai mult.
TOATE AU O REZOLVARE! COMPLETATI FORMULARUL DE PE SITE SI VA AJUTAM GRATUIT!
În Codul civil român se folosește noțiunea de autoritatea părintească. Prin autoritate părintească se înțelege ansamblul de drepturi şi obligații care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului. Drepturile şi obligațiile aparţin, în mod egal, ambilor părinţi și se exercită în interesul superior al copilului. Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.
Printre drepturile și obligațiile părintești (prevăzute la art. 487-499 din Codul civil și Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului) cu privire la persoana copilului pot fi amintite:
dreptul și obligația de a stabili și păstra identitatea copilului. Copilul este înregistrat imediat după naștere și are dreptul la nume, dreptul de a dobândi o cetățenie. Părinţii aleg prenumele şi numele de familie al copilului.
dreptul și obligația de a crește copilul. Părinţii au dreptul și obligația de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului.
dreptul și obligația de a asigura supravegherea copilului.
dreptul și obligația de a asigura întreținerea copilului. Părinții sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor. Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
dreptul de a lua anumite măsuri disciplinare față de copil. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum şi aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului.
dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl deţine fără drept.
dreptul părinților la reunire cu copilul lor. Acest drept este corelativ dreptului copilului de a nu fi separat de părinții săi, decât pentru motive excepționale și temporare (de exemplu, măsurile de plasament).
dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul.Modalităţile de a avea legături personale cu copilul sunt, e.g.: vizitarea copilului la locuinţa lui, vizitarea copilului în timpul în care el se găseşte la şcoală, petrecerea vacanţei de către copil cu fiecare dintre părinţii lui.
dreptul de a stabili locuința copilului. Copilul minor locuieşte la părinţii săi. Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte.
dreptul de a consimți la logodna și căsătoria copilului în cazul minorilor care au împlinit 16 ani; dreptul de a consimți la adopția copilului.
dreptul de a contesta măsurile dispuse de autorități cu privire la copil și a formula cereri și acțiuni în nume propriu și în numele copilului
Printre drepturile și obligațiile părintești (prevăzute la art. 500-502 din Codul civil) cu privire la bunurile copilului pot fi amintite:
administrarea bunurilor copilului. Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. Părinţii au dreptul şi obligația de a administra bunurile copilului lor minor, precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţa aceste acte. După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îşi exercită drepturile şi îşi execută obligaţiile singur, dar cu încuviinţarea părinţilor şi, după caz, a instanţei de tutelă.
dreptul şi obligația de a reprezenta pe minor în actele civile ori de a-i încuviinţa aceste acte. Până la vârsta de 14 ani, copilul, fiind lipsit în întregime de capacitatea de exerciţiu, este reprezentat de părinţi în actele civile. Între 14-18 ani, copilul, având capacitate restrânsă de exerciţiu, îşi exercită singur drepturile şi îşi execută obligaţiile, dar cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor.
2 Ca regulă generală, cine are răspundere părintească asupra unui copil?
Drepturile şi obligațiile aparţin, în mod egal, ambilor părinţi (art. 503 alin. 1 din Codul civil): în cazul în care părinții sunt căsătoriți; după divorț (art. 397 din Codul civil); în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită faţă de ambii părinţi și dacă părinții convieţuiesc (art. 505 alin. 1 din Codul civil).
Autoritatea părintească se exercită în mod inegal de către părinți (scindat): în cazul desfacerii căsătoriei prin divorț dacă instanța apreciază ca fiind în interesul copilului exercitarea autorității părintești doar de către un singur părinte (art. 398 din Codul civil); în cazul desființării căsătoriei (art. 305 alin. 2 din Codul civil); în cazul copilului din afara căsătoriei, dacă părinții nu convieţuiesc (art. 505 alin. 2 din Codul civil).
Autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, conform art. 507 din Codul civil, atunci când celălalt părinte este decedat, decăzut din drepturile părintești, pus sub interdicție etc.
Autoritatea părintească se exercită, în parte, prin părinți, atunci când drepturile şi obligațiile revin unei terţe persoane sau unei instituții de ocrotire (art. 399 din Codul civil).
3 Dacă părinţii nu sunt capabili sau nu vor să-şi exercite răspunderea părintească asupra copiilor lor, poate fi numită o altă persoană în locul lor ?
Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului. Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau altei persoane.
Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, și în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele.
În cazul în care, după decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, copilul se află în situaţia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, se instituie tutela.
În mod excepțional, instanța de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimțământul acestora, sau într-o instituție de ocrotire.
4 Dacă părinţii divorţează sau se despart, cum se stabileşte chestiunea răspunderii părinteşti pe viitor?
După divorţ, autoritatea părintească revine, în principiu, în comun, ambilor părinţi sau, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, numai unui părinte. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
În mod excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului (art. 399 din Codul civil).
În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, autoritatea părintească se exercită doar de unul dintre părinți.
Divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, notarul public emite o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată.
5 Dacă părinţii încheie un acord privind răspunderea părintească, ce formalităţi trebuie respectate pentru a face ca acordul să fie executoriu?
Cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia.(art. 506 din Codul civil)
Părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească tranzacţia lor, pronunţând o hotărâre de expedient. Hotărârea de expedient este definitivă şi constituie titlu executoriu.
6 Dacă părinţii nu pot ajunge la un acord privind chestiunea răspunderii părinteşti, care sunt căile alternative de rezolvare a conflictului fără prezentarea în instanţă?
Medierea este facultativă înainte de sesizarea instanței de judecată. În timpul soluționării procesului autoritățile judiciare au obligația de a informa părțile cu privire la posibilitatea și avantajele folosirii medierii. Dacă medierea nu conduce la o înţelegere, problemele litigioase se soluţionează în faţa instanţei.
7 Dacă părinţii se prezintă în instanţă, asupra căror chestiuni legate de copil poate judecătorul să decidă?
A se vedea răspunsul de la întrebarea 1.
8 Dacă instanţa hotărăşte că un părinte va avea custodia exclusivă a unui copil, aceasta înseamnă că el sau ea poate decide asupra tuturor chestiunilor legate de copil fără îl consulte pe celălalt părinte în prealabil?
Dacă instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, acesta va decide singur asupra tuturor chestiunilor legate de copil. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum şi dreptul de a consimți la adopția acestuia.
9 Dacă instanţa hotărăşte că părinţii vor avea custodia comună a unui copil, ce înseamnă aceasta în practică?
Părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. Faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi, care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte.
10 Cărei instanţe sau autorităţi ar trebui să mă adresez dacă vreau să depun o cerere privind răspunderea părintească? Ce formalităţi trebuie respectate şi ce acte trebuie să ataşez la cererea mea?
Cererile privind ocrotirea persoanei fizice în competenţa instanţei de tutelă şi de familie (judecătoria sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie) se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită (art. 94 din Codul de procedură civilă).
Este competentă instanţa de la domiciliul reclamantului pentru cererile privind stabilirea filiaţiei, instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant pentru cererile referitoare la obligaţia de întreţinere (inclusiv alocaţiile de stat pentru copii).
Actele necesare care trebuie anexate cererii de chemare în judecată sunt copia certificatului de naștere al copilului minor, copia cărții de identitate, copia hotărârii de divorț, acord de mediere (dacă există), precum şi orice alte înscrisuri considerate utile în soluţionarea cazului. Cererea este scutită de taxa de timbru.
11 Ce procedură se aplică în aceste cazuri? Este disponibilă o procedură de urgenţă?
Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanţă preşedinţială (procedură specială, cu termene de soluționare mai scurte), măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, obligaţia de întreţinere, încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi folosirea locuinţei familiei (art. 919 din Codul de procedură civilă).
12 Pot obţine asistenţă juridică pentru a acoperi costurile procedurii?
Asistenţa judiciară se poate obţine în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările ulterioare.
Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, sub forma asistenţei prin avocat; plăţii expertului, traducătorului sau interpretului; plăţii onorariului executorului judecătoresc; scutirilor, reducerilor, eşalonărilor sau amânărilor de la plata taxelor judiciare.
Beneficiază în întregime de ajutor public judiciar persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. Dacă venitul se situează sub nivelul de 600 lei, ajutor public judiciar se suportă în proporţie de 50%. Cu toate acestea, condiţiile stabilite nu împiedică solicitanţii ale căror resurse depăşesc cotele să beneficieze de asistenţă juridică dacă dovedesc că nu pot face faţă cheltuielilor de judecată, din cauza diferenţei între nivelul de trai al statului de domiciliu sau de reşedinţă obişnuită şi statul forului.
13 Este posibilă atacarea unei hotărâri privind răspunderea părintească?
Hotărârea pronunțată în cauzele referitoare la exercitarea autorității părintești (accesorie divorțului sau pe cale principală) este supusă numai apelului, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sau numai recursului în cazul hotărârii de expedient care consfințește înțelegerea părților.
14 În anumite cazuri, poate fi necesară adresarea către o instanţă sau către o altă autoritate pentru a face executorie o hotărâre privind răspunderea părintească. Care procedură se aplică în asemenea cazuri?
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, creditorul trebuie să sesizeze executorul judecătoresc. Executorul judecătoresc va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării. Aceasta se soluţionează prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Dacă cererea de executare a fost încuviinţată, executorul judecătoresc trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea și o somaţie în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul.
Dacă debitorul nu execută obligaţia sa, executorul judecătoresc va proceda la executarea silită, în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi, dacă e necesar, a unui psiholog și agenţilor forţei publice. Nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.
Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, penalitatea stabilită de instanţă curge până la momentul executării, iar executorul judecătoresc va sesiza parchetul în vederea începerii urmăririi penale.
Dacă minorul refuză, executorul va comunica reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului procesul verbal, iar, instanţa competentă va dispune ca minorul să urmeze un program de consiliere psihologică, finalizat printr-un raport al unui psiholog. Dacă, după reluarea executării silite, minorul refuză creditorul poate sesiza instanţa pentru aplicarea unei penalităţi.
15 Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre în materia răspunderii părintești pronunțată de o instanță dintr-un alt stat membru să fie recunoscută și executatăîn acest stat membru?
Pentru recunoaşterea unei hotărâri privind autoritatea părintească sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003. Cererea se adresează tribunalului de la domiciliul pârâtului sau de la reşedinţa acestuia din România. Recunoaşterea poate fi atacată cu apel la curtea de apel competentă teritorial, respectiv recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
16 Ce instanță din acest stat membru trebuie să sesizez pentru a mă opune recunoașterii unei hotărâri în materia răspunderii părintești pronunțate de o instanță dintr-un alt stat membru? Ce procedură se aplicăîn acest caz?
Pentru a se opune recunoaşterii unei hotărâri privind autoritatea părintească persoana interesată se poate adresa tribunalului de la domiciliul pârâtului sau de la reşedinţa acestuia din România.
17 Ce legislație se aplicăîn acțiunile privind răspunderea părintești în cazul în care copilul sau părțile nu locuiesc în acest stat membru sau au cetățenii diferite?
Art. 2611 din Codul civil stabilește că legea aplicabilă autorității părintești și protecției copiilor se determină potrivit Convenției privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecția copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007.
Semne ca relatia de cuplu este in pericol de divort
Semne ca relatia de cuplu este in pericol de divort.Va explica tatal.ro singurul site care ajuta tatii din Romania.Cand,De Ce,Unde,Cat divort
Nu este nimic anormal faptul ca fiecare dintre cuplurile care sunt casatorite pot ajunge la un moment dat sa aiba neintelegeri sau sa se contrazica in anumita situatii. Cu toate acestea, daca certurile si discutiile sunt din ce in ce mai aprinse si au devenit un obicei zilnic, atunci acest lucru reprezinta un adevarat pericol pentru casnicie.
Chiar daca fiecare casnicie este diferita pentru ca si oamenii in general sunt diferiti, exista o anumita tipologie in ceea ce priveste neintelegerile in cuplu si motivele care ulterior ar duce la o separare.
Insa pana atunci, daca inca relatia nu s-a incheiat, afla care sunt semnele care te pot duce cu gandul la faptul ca relatia pe care o ai si casnicia sunt in pericol:
Comunicati din ce in ce mai putin
Toti psihologii si psihoterapeutii vorbesc despre comunicarea in cuplu ca fiind cea mai importanta resursa care poate tine o relatie consolidata indiferent de anii de casnice sau de relatie. Daca insa nu mai comunicati destul de mult, nu va intelegeti unul pe celalalt si nu va spuneti ce va supara sau ce va doriti, acest lucru va duce la un moment dat inevitabil la divort.
Vietile voastre au inceput sa fie traite separat
Atunci cand nu mai petreceti timpul impreuna sau nu mai faceti activitatile obisnuite amandoi, acest lucru poate duce la o separare si mai mare in cuplu. Desi este normal sa faceti lucruri si separat, daca acest lucru devine o obisnuita, vietile voastre vor fi traite separat, nu tocmai sanatos si normal pentru un cuplu casatorit.
Sunteti indiferenti la trairile celuilalt
Daca nu mai sunteti interesati de ce face sotul/sotia si nu mai exista niciun interes fata de ceea ce isi doreste sau cum se simte, acest lucru inseamna ca nu mai exista sentimente si se poate ajunge la un moment dat la divort. Indiferenta este un pas extrem de greu de remediat, daca o persoana deja a inceput sa nu mai simta nimic pentru partenerul sau.
Certurile sunt la ordinea zilei
Desi este normal sa va mai contraziceti din cand in cand, nu este deloc normal pentru o casnicie fericita si de durata sa ajungeti sa va certati zilnic si chiar sa ajungeti la tipete si injurii. Daca ati ajuns sa va certati atat de rau este posibil sa nu mai existe cale de impacare daca nu mergeti sa cereti ajutorul unui psihoterapeut.
Dati vina unul pe celalalt
Invinovatirea reciproca si faptul ca nici unul nu vrea sa ia vina asupra lui indica faptul ca nu vreti sa va mai asumati relatia si ca nu vreti sa lasati de la voi, chiar daca ati gresit. Acest orgoliu nu va face decat sa distruga relatia de casnicie pentru ca pot aparea conflicte pe care singuri nu le mai puteti rezolva.
Semne ca relatia de cuplu este in pericol de divort
Divorț, custodie minor: s-a câștigat pentru tată copilul minor
Divorț, custodie minor: S-a câștigat pentru tată copilul minor. H otarari pe care le puteti folosi. P.S.Hotararile sunt publice pe portal.just.ro. Si tatii pot castiga copii la divort!
Jurisprudența ne arată că în general, mai ales când este vorba de copii mai mici de 5 ani, instanța stabilește domiciliul copilului la mamă, după divorț. Totuși, legea nu instituie șanse preferențiale; și tatăl are drepturi egale.
Un avocat bun poate demonstra că tatăl este acela care poate a fost mai implicat în viața minorului, mai dedicat, mai prezent. De asemenea, contează ce șanse de dezvoltare poate oferi în viitor.
În speța de care vorbim, părțile au divorțat la notar, cu mai mult de un an inainte, stabilind de comun acord domiciliul copilului la mamă. Tatăl avea drept de vizitare în weekend-uri și în vacanțe. Ulterior, tatăl a cerut motivat schimbarea de către instanță a acestei înțelegeri, în sensul stabilirii domiciliului la el. Mama se mutase între timp din Constanța la București.
