Astăzi povestea este despre 3 milioane de copii. Unii sunt mici, la grădiniță, alții sunt la școală, iar alții sunt deja mari, pe la liceu, și se gândesc cum le va fi viața în anii ce vor urma. Se gândesc ce meserie să își aleagă, dacă să plece sau să rămână în țară, visează la succes, la fericire, la cum să își transforme visurile în realitate. Sau nu visează la nimic.
Copiii ăștia trăiesc o altfel de viață decât copiii din generația trecută. Nu mai au voie să se apropie unii de ceilalți, să facă trenulețul pe tobogan, să iasă la film în oraș sau să bucure de o petrecere cu prietenii. La școală au voie să meargă la toaletă la ore diferite de colegii lor, pauzele și le petrec stând în bancă înconjurați de un semiperete de plexiglas, iar sport fac acasă, pe o salteluță în sufragerie
Unii mai ies afară la joacă, dar dintre prietenii lor mulți nu prea mai ies în fața blocului pentru că nu îi lasă părinții. Din când în când copiii ăștia mulți stau doar în casă, în fața ecranului calculatorului – dacă au – sau în fața ecranului telefonului – dacă au – sau în fața tabletei – dacă au – și ascultă lecția care odinioară era predată în clasă. Alții, care nu au nici calculator, nici telefon, nici tabletă, nu știu ce fac. Probabil treabă prin grădină sau pe la câmp cu părinții lor.
Dintre cei care au un dispozitiv electronic, unii stau nemișcați pe scaun privind ecranul și scriu ce zice doamna profesoară, alții se fâțâie sau se uită pe pereți, alții dorm pe ei, alții sunt cu gândurile haihui. Unii sunt triști în fiecare zi iar alții sunt chiar în depresie. Alții, mai ingenioși, și-au făcut o poză cu ei stând frumos pe scaun și o pun la profil, așa că profesorii cred că ei sunt prezenți, când de fapt dorm. Ați putea spune că așa făceau oricum, fie că stau acasă, fie că se duc la școală. Dar nu despre asta este vorba.
Ăia mai mici, de grădiniță, privesc și ei ecranele împreună cu părinții și fac fișe. Asta se întâmplă dacă au timp părinții. Dacă părinții sunt la serviciu, nu știu ce fac copiii. Poate stau cu bunica – dacă au una – și cu ocazia asta învață și bunica să folosească tehnologia. Unii copii au avut mai mult „noroc” și, dacă erau la o grădiniță particulară care a fost inspirată să își schimbe numele din „Grădiniță” în „Centru educațional”, atunci încă se pot duce să participe la ore fizic, alături de colegii lor, chiar dacă nu au voie să se apropie prea mult unii de alții.
După ore, copiii se joacă singuri sau stau tot pe dispozitivele pe care le au și se joacă, dacă îi lasă părinții. Alții și-au făcut prieteni online și stau de vorbă cu ei până în miez de noapte, făcându-și planuri când și cum să se vadă și „în viața reală”.
– Haide, trezește-te, în jumătate de oră începe online-ul, îi zice o mămică copilului ei.
– Da, da, mă trezesc. Dar prima oră avem materia X, zice copilul întorcându-se pe partea cealaltă. Și doamna doar ne dă un link și atât. O să intru la ora următoare. Îmi dai și mie laptopul azi? Că e greu să urmăresc ce zice doamna la mate pe telefon.
– Nu pot azi, că am mult de lucru, zice mămica oarecum neputincioasă. Și ea lucrează pe laptop și există un singur laptop în casă.
Dar ăsta e un caz fericit. În casa lor există și un laptop, și un telefon. Alții nu au nici, nici.
Povestea spune că într-o bună zi au apărut niște oameni cu superputeri, oameni cărora le pasă și care împreună au luat deciziile cele mai bune care se pot lua într-o lume nouă, diferită de cea pe care o cunoaștem cu toții până acum.
Astfel că în școli au rămas profesorii care iubesc cu adevărat copiii și au început să se educe despre cum pot face mai mult decât doar să trimită un link. Părinții au primit și ei educația necesară despre cum să-și ajute copiii în această lume nouă iar copiilor le-a revenit pe buze zâmbetul și în suflete curiozitatea și bucuria. Ei și-au trăit din plin copilăria și în timp ce au crescut mari au contribuit la crearea unei lumi mai bune, chiar dacă este diferită de cea pe care o știam și ei și noi din alte povești. Cum exact s-a întâmplat asta?! Nu știu să va spun acum. Știu doar că fiecare dintre noi am contribuit la crearea lumii noi. Și-am încălecat pe-o șa…
Nu exista vreun tata divortat sau despartit care sa nu auda aceasta fraza „Un weekend la mama,unul la tata” Este bine sau rau? Vom vedea in cele ce urmeaza
Conform expertei britanice în îngrijirea copiilor, autoarea cărții „Family Breakdown” („Destrămarea familiei”) – Penelope Leach, aranjamentul atât de popular în rândul cuplurilor divorțate de a lua fiecare copiii, unul într-un weekend iar celălalt în alt weekend, se dovedește a fi mai dăunător copiilor decât actul divorțului în sine.
Leach a argumentat că mutarea copiilor de la un părinte la altul sau simplul fapt că trebuie să doarmă peste noapte la părintele cu care nu locuiesc de obicei, dăunează dezvoltării creierului copiilor.
Ea a spus că aceștia, în special copiii cu vârsta mai mică de cinci ani, care au trebuit să petreacă noaptea cu unul dintre părinții cu care nu locuiesc de obicei, dezvoltă „probleme de atașament”.
„Când oamenii spun că este drept ca un tată și o mamă să își împartă fiica de cinci ani, luând-o fiecare în câte un weekend, ei se referă la faptul că este drept pentru adulți – care o privesc ca pe o posesie, și care văd prezența ei ca pe un drept al lor – și nu că este drept pentru copil,” a scris Leach în cartea sa.
„Împărțirea aceasta a timpului între cei doi părinți poate fi dăunătoare pentru copil”, a observat aceasta.
„Când eram la el acasă, tata vorbea despre el și mama și despre cât de mult îi duce dorul dar și despre cum ea l-a trădat. Asta nu mi-a trezit sentimente de compasiune ci m-a pus într-o situație ciudată, stânjenitoare, mai ales când mai avea puțin și părea că vrea să înceapă să plângă. Odată, băuse whisky și a început să vorbească despre cum se simte singur fără ea în pat. Mi s-a părut scârbos. Asta m-a îndepărtat de amândoi”, a povestit fata.
Conform scriitoarei, creșterea copiilor împreună chiar și după divorț este cel mai bun cadou pe care părinții îl pot face copiilor lor.
Un tată al unei fetițe de 2 ani i-a împărtășit lui Leach aranjamentul de a crește copilul împreună pe care l-au stabilit el și fosta lui soție după ce au divorțat.
„Dacă Diane ar fi fost mai mare, poate am fi încercat să locuim în apartamente separate, aproape unul de altul ca să poate merge la amândoi. Dar fiind atât de mică, nu am vrut să o rupem în două, astfel că am împărțit casa. Fiecare avem câte jumătate iar fetița, pe toată. Mulți oameni, cum ar fi vecini de-ai noștri cu care nu suntem apropiați, nici măcar nu știu că suntem divorțați. Diane știe, desigur, însă nu o deranjează prea tare. De ce ar deranja-o? Mereu unul dintre părinți este acasă, cina o așteaptă întotdeauna într-una din cele două bucătării iar patul ei prețios o așteaptă în camera ei”, a spus tatăl.
În Australia, un număr din ce în ce mai mare de cupluri amână divorțul până când copiii lor ajung la vârsta de 18 ani, arată o statistică a Institutului Australian al Studiului Familiei (IASF).
UN COPIL TREBUIE SA AIBA PARTE DE AMBII PARINTI, CHIAR DACA ACESTIA LOCUIESC LA DOMICILII DIFERITE
„Si au trait fericiti pana la adanci batraneti…” In vremurile moderne, cuplul fericit pentru o viata este tot mai rar si tot mai greu de mentinut. Divorturile sunt la ordinea zilei, dureroase, deprimante. Copiii raman, de cele mai multe ori, alaturi de mame – asa prevede legislatia romaneasca. Ce se intampla cu tatii desprinsi de copiii lor? Unii „divorteaza” de mostenitori odata cu despartirea de sotie. Cei mai multi doresc sa ramana insa la fel de mult alaturi de copii, sa ii priveasca crescand, sa ii educe, sa le indrume pasii spre viata
Cum isi poate mentine un tata legatura cu copilul sau, dupa divort
Sunt tati care nu au timp, deci isi vad copilul o data pe saptamana, casatoriti sau nu, pentru ca au, de exemplu, un serviciu solicitant. Si mai sunt acei tati care, in urma divortului, au un program stabilit sau convenit cu fosta partenera la o zi pe saptamana – in care isi pot vizita copilul. Ideal este timpul calitativ petrecut cu copilul, si nu cel cantitativ. Evident, foarte putin timp petrecut cu copilul nu ar fi in beneficiul lui si ar frustra totodata si tatal.
Problema cu adevarat grava intervine atunci cand
mama este cea care incearca sa desparta tatal de copilul sau. In acceptiunea maternitatii, acest lucru nu este de dorit. Indepartarea tatalui de copil spre sanctionarea fostului partener este in detrimentul dezvoltarii copilului si ideal este ca parintii sa isi lase deoparte ambitiile, egoismul, orgoliile si sa puna pe primul loc interesul celui mic. Un copil trebuie sa aiba parte de ambii parinti, atat timp cat ei sunt in viata si cat timp nu sunt decazuti din drepturile parintesti.
Ar trebui ca tatal sa isi ajute fosta partenera sa inteleaga ca doreste sa se implice ca parinte, sa continue sa fie un tata bun. Este frustrant pentru orice parinte sa fie sanctionat in a-si vedea copilul pentru ca relatia de cuplu nu a functionat, explica dr. Mihaela Sahlean. Daca nu mai exista rolurile de sot, sotie, rolul de parinte trebuie conservat la ambii. Daca exista dorinta, putem vorbi de o buna implicare a ambilor parinti in educatia copilului, chiar daca acestia au decis ca nu mai pot continua impreuna.
Despre „tatii de duminica” Vezi si #tatadeduminica
Sunt tati care vor sa fie doar tati de duminica , precum si mame care fac tot posibilul ca tatal sa se transforme in tata de duminica. In ambele cazuri pierde copilul.
Insa daca in cazul mamelor care se opun relatiei tata-copil este doar o problema de alegere personala la care poate renunta oricand , in cazul tatilor care doresc sa fie tati cu adevarat si nu doar ocazional, este o problema de sistem foarte grava. Tatal este obligat sa duca un razboi cumplit cu un sistem nepasator care vede scurt si precis interesul copilului: mama. Iar programul de vizitare este cat mai scurt, asa incat copilul sa ramana atasat afectiv intr-o proportie mult mai mare de mama.
Sunt cazuri in care, datorita comportamentului tatalui inainte de divort, distrugerea sentimentelor copilului nu este posibila. In aceste cazuri, sistemul sacrifica fara mila copilul. Sacrifica unul, dar se asigura ca pentru restul a facut bine.
Singurul care sufera cu adevarat este copilul. O mama care nu intelege aceasta suferinta si actioneaza egoist transforma copilul intr-un ostatic. El devine astfel doar o arma impotriva fostului sot, iar intreaga sa viata se naruieste in acest fel.
CE FACI CAND SOTIA(fosta) ITI CERE DIVORTUL SI TE ANUNTA CA AI VOIE SA-TI VEZI COPILUL DOAR IN WEEKEND?
Ce se intampla in sufletul unui tata care se trezeste ca viata i-a fost furata?
Pentru tot restul vietii ai ramas doar un tata de duminica. Altii iti vor creste copilul, altii ii vor spune „noapte buna”, altii ii vor prepara micul dejun, altii vor trai alaturi de el in vreme ce tu poti doar sa il vezi „la program”
DACA ATI TRECUT PRIN ASA CEVA CA SI TATA LASATI UN COMENTARIU SI DATI DISTRIBUIE
Femeilor: Barbatii divorteaza de sotii, nu de copii
“Barbatii divorteaza de sotii, nu de copii” – este mesajul scris de judecatorul Cristi Danilet pe site-ul sau. Tatal.ro este 100% de acord cu asta!
Haideti sa nu mai consideram ca toate femeile pot fi mame bune! Asta este o mentalitate cat se poate de falsa! Precizeaza www.tatal.ro
Din pacate, multe femei se folosesc de copii si ii transforma in adevarate scuturi in razboiul cu fostii! Chestiunea asta trebuie sa inceteze! Copiii nu au nicio vina, deci nu trebuie sa fie implicati in scandalurile adultilor.
Nu vreau sa fiu dur, dar o femeie care nu ii da voie fostului sot sa-si vada copiii este o tampita!
Iar aici nu vorbesc despre barbatii abuzivi sau betivi sau drogati etc… Aici vorbesc despre mofturi prostesti si despre incordari penibile de muschi, incordari care ajung pana la urma in instanta si care, uneori, se soldeaza chiar cu amenzi.
Atat femeile, cat si barbatii trebuie sa inteleaga ca dupa divort au drepturi egale in privinta copiilor! Punct!
CE FACI CAND SOTIA ITI CERE DIVORTUL SI TE ANUNTA CA AI VOIE SA-TI VEZI COPILUL DOAR IN WEEKEND? DESPRE DRAMA „TATILOR DE DUMINICA”
Ce se intampla in sufletul unui tata care se trezeste ca viata i-a fost furata?
Altii iti vor creste copilul, altii ii vor spune „noapte buna”, altii ii vor prepara micul dejun, altii vor trai alaturi de el in vreme ce tu poti doar sa il vezi „la program”
Articol scris de Tatal.ro – un proiect care sustine drepturile tatilor din Romania
Cine nu a auzit de custodie comuna ? Cine nu a auzit faptul ca daca copilul e mic se duce sigur la mama ? si multe alte exemple
TATAL.RO
Chiar dacă, pe hârtie, legea îi vede egali pe părinți, sentințele din sălile de judecată îi discriminează uneori pe tații care vor să aibă drepturi egale cu mamele în viața copiilor.
Bărbații sunt îndepărtați, astfel, de rolul angajat al unui părinte.
Tatal.ro a analizat peste 1000 de hotarari de pe portal.just.ro , a discutat cu peste 100 de fosti soti si multi cercetatori
Vezi si
Cum este divortul la romani de la revolutie pana la pandemia Covid-19 sursa https://insse.ro/
În primul an de după Revoluție aveam un divorț la fiecare 6 căsătorii încheiate. Anul trecut am avut un divorț la 4 căsătorii, potrivit datelor publicate în aceste zile de Statistică. Anul trecut, peste 30.000 de cupluri de români n-au mai rezistat și au solicitat în mod oficial separarea în acte. HotNews.ro a stat de vorbă despre divorțurile la români cu Constanța Vintilă-Ghițulescu, doctor în istorie și civilizație la École des Hautes études en Sciences Sociales din Paris și cu Ioan Bolovan, istoric, profesor universitar și fost prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și membru corespondent al Academiei.
Datele INS arată că anul trecut, față de ultimii 5-6 ani, a crescut destul d emult ponderea divorțurilor la grupa de vârstă (a soțului) de 40–44 de ani, 45-49 ani, 50-54 de ani și a urcat în ritm mai lent divorțurile din grupele de vârstă mai avansate (54-59 ani și 60+). Vezi mai jos.
Printre motivele invocate la divorț găsim păcate atât ale Ei cât și ale Lui, depinde de cine depune plângerea. Ea îi reproșează Lui infidelitatea conjugală, alcoolismul, violența și „alte motive”. Acestea din urmă ascund de cele mai multe ori aceleași acuzații dar fără să fie exprimate direct, din discreție.
Ce îi reproșează El, Ei:
Ce îi reproșează Ea, Lui:
Înainte vreme, divorțul se numea „carte de despărțire”. Motivele pentru care un cuplu divorța nu erau foarte diferite acum câteva sute de ani față de cele invocate azi, doar că se numeau altfel. Violența fizică se numea „traiul rău”. Adulterul era și el pricină de jalbă, adică de introducere a cererii de divorț. La fel și alcoolismul bărbatului. Barbu pescarul, de câte ori se întoarce de la cârciumă, îşi bate nevasta asta după ce i-a risipit toată zestrea. Iată ce povesteşte Safta despre ultima bătaie: „viind el iarăşi beat acasă-şi, la patru ceasuri din noapte, după ce ar fi bătut-o foarte rău, ar fi dat şi cu cuţitul în spate să o junghe şi putea să i se întâmple şi primejdie de moarte”. În România, anul trecut s-au pronunțat circa 30.000 de divorțuri. Puțin peste, ca să fim mai exacți.
Dar lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, cum spuneam mai sus, față de acum 100 și ceva de ani. Chiar dacă o comparație cu prezentul cu greu poate fi făcută. „Pentru sec. 18 nu exista studii in afara de cele făcute de mine, din pacate. Există însă mii de documente pastrate in condicile de la Mitropoliecare ar putea fi parcurse si inventariate astfel incat sa ofere o imagine mai clara asupra separarii. Acestea s-au pastrat doar pentrut Valahia. Cele din Moldova au pierit. Eu lucrez pe acest subiect si incerc, de fiecare data, sa scot la lumina cazuri noi, dar n-am purces la o asezare a lor in date statistice. Interesati de subiectul meu sunt cercetatorii francezi care au deschis un proiect mare pe divortialitate privita mai ales din perspectiva demografica”, spune Constanța Ghițulescu- Vintilă , autoarea cărții „În șalvari și cu ișlic”, unde descrie divorțialitatea vremii.
„În secolul XVIII, în fruntea motivelor de divorţ se află separarea pentru „traiul rău”. 209 jalbe invocă acest motiv, din care 168 aparţin soţiilor şi 41 soţilor. „Traiul rău“ îmbracă diferite forme, de la violenţa verbală şi până la cea fizică, de la amestecul părinţilor şi până la tirania soacrei. Violenţa verbală însoţeşte violenţa fizică, ambele fiind mai totdeauna provocate de alcoolism. Băutura devine o patimă de care cu greu se poate scăpa”, scrie cercetătoarea în cartea amintită.
A risipi zestrea sau a vinde lucrurile din casă constituia și pe atunci o conduită dezonorantă din partea partenerului
„Uneori, în cererile adresate puterii, femeile nu vor neapărat separarea, ci mai degrabă intervenţia, sub orice formă, pentru a-l convinge pe soţ să renunţe la alcool, să nu mai risipească agoniseala şi, mai ales, să-şi hrănească familia. O femeie, Ana din Bucureşti, se plânge mitropolitului de soţul ei, Niţul condoragiul, dedat cu totul la patima beţiei. Trei ani de căsătorie au fost de fapt trei ani de coşmar, căci „dă atunci şi până acum, povesteşte soţia, să află în patima beţiei şi totdeauna cându să culcă beat să pişă în pat, în aşternut cu mine“. Aceste acuzaţii sunt completate cu cele de natură economică, deoarece soţul „ce câştigă cheltuieşte la beţie”. Ea nu cere separarea, ci numai un mijloc de înţelepţire prin care să fie obligat „ca ce va câştiga să aducă în casă””, scrie Constanța Ghițulescu- Vintilă.
A risipi zestrea sau a vinde lucrurile din casă constituia și pe atunci o conduită dezonorantă din partea partenerului. „Economia şi aşa precară, a multor cupluri nu supravieţuieşte în atare condiţii. Din acest motiv, soţia cere ajutorul celor din jur pentru a-şi salva zestrea sau a prezerva patrimoniul familiei. Altă femeie, Neaga din Vlăiculeşti, judeţul Ialomiţa, îşi acuză soţul că nu o chiverniseşte şi că nu-i aduce de cheltuială, ba mai mult, că în vremea răzmeriţei a lăsat-o singură fără mâncare şi fără protecţia necesară. în această situaţie, s-a văzut obligată să părăsească satul şi să-şi caute o slujbă în oraş pentru a se hrăni singură. Timp de alţi cinci ani îl aşteaptă răbdătoare că „doar va arăta el vreo milostivire asupra ei“, dar cum declară chiar soţul „scârbindu-se unul de altul“ soluţie de împăcare nu mai există.1 Femeia notează aici cum situaţia economică a cuplului s-a deteriorat cu fiecare zi, iar bărbatul, care avea obligaţia de a chivernisi casa, s-a sustras acestei îndatoriri, acceptând ca ea să părăsească căminul pentru a se întreţine singură. Deci un bărbat care nu e capabil să se chivernisească pe el, nu va avea grijă de familia sa”, scrie cercetătoarea.
Revenind la zilele noastre, grupa de vârstă a bărbaților care au preferat să divorțeze în 2019 este 40-44 de ani, urmată de 35-39 de ani și cea de 30-34 de ani.
Desi, divortul este un subiect cat se poate de serios, el n-a fost cercetat de istoricii si sociologii romani. Este inca privit drept un subiect frivol
Aici e momentul să mai spunem un lucru: înainte vreme, divorțul era acordat (sau nu) de Biserică. „Pravilele sunt abandonate dupa intocmirea legislatiei moderne de la 1864 si iesirea casatoriei din sfera Bisericii. De fapt, acest lucru se intampla deja de pe la sfarșitul secolului al 18-lea, cand spetele incep sa se divida – nunta ramane pe seama Bisericii, adica desfacerea cununiei, in timp ce patrimoniul, zestrea, darurile, averea comuna – revin unui tribunal civil”, spune Constanța Vintilă-Ghițulescu.
„Desi, divortul este un subiect cat se poate de serios, el n-a fost cercetat de istoricii si sociologii romani. Este inca privit drept un subiect frivol. Dar, cine stie, poate se va ridica un proiect mare interdisciplinar care sa ne ofere date concrete si nu doar speculatii”, conchide cercetătorul român.
Și încă ceva: înainte de Codul Civil, dacă o femeie trăia în „concubinaj” (parteneriatul civil de azi), ea nu avea niciun drept atunci când bărbatul cu care stătea se hotăra să o dea afară. Devenea o „paria” a societății.
În încercarea de a compara divorțurile de acum cu cele din urmă cu 100 de ani, am stat de vorbă și cu dl. Ioan Bolovan , istoric, profesor universitar și prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca între 2012-2020, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și, din noiembrie 2018, membru corespondent al Academiei Române. „Nu exista date statistice pentru secolul XVIII privind divortialitatea, in fapt abia in ultimele decenii ale sec. al XIX-lea apar consemnari ale celor divortati, un procent destul de scazut din cadrul populatiei. Aceste surse statistice sunt in limba maghiara pana la 1918 si exista carti la Biblioteca Centrala universitara din Cluj cu aceste date anuale”, ne-a spus acesta. Potrivit d-lui Bolovan, nu exista studii facute privind divortialitatea in ultima suta de ani si nici analize pe categorii de varsta. Regimul comunist a fost tolerant cu divortialitatea pana in 1966 insa atunci s-a schimbat optica, odata cu decreetul anti-avort fiind restrans si dreptul de divort, ceea ce a facut ca in 1967 numarul divorturilor sa se prabuseasca pana la aproape cateva sute in toate tara. Din anii 70 s-am mai inchis ochii si au fost mai permisive divorturile”, explică dl. Bolovan
În cazurile în care sunt implicați copii, în aproape toate situațiile, cei mici sunt încredințați mamelor după despărțire, deși legislația Uniunii Europene le garantează de câteva decenii părinților de ambele genuri drepturi egale în relația cu copiii. În România, sunt aproape zece ani de când Codul Civil prevede, pe hârtie, același lucru
Au fost cazuri în care tatăl a primit mai puțin timp de petrecut cu copilul, chiar și atunci când s-a dovedit că e un părinte mai responsabil decât mama. Sentințele perpetuează ideea că femeia este, în primul rând, cea care trebuie să aibă grijă de copii, și că, prin urmare, este în mod natural un părinte mai bun și mai important în creșterea și educația lor.
Bărbații sunt îndepărtați, astfel, de rolul angajat al unui părinte..
Tribunalul Familiei și Parchetul de pe lângă Tribunal sunt singurele instituții din România specializate în soluționarea cazurilor de familie sau în care sunt implicați minori. Dosarele care ajung în mâinile celor șase judecători de aici sunt din tot județul Brașov: divorțuri aflate în faza de apel, furturi sau infracțiuni sexuale cu minori. În restul țării, cazurile de familie revin judecătoriilor din orașele cele mai apropiate Sursa portal.just.ro si csm.ro
„Mama nu poate fi înlocuită șase luni, un an, cât alăptează. În rest, nu există niciun motiv legal să nu poți să stabilești domiciliul unui copil mic la tată” explica un magistrat care doreste sa isi pastreze anonimatul.
„La fel de bine se poate ocupa și un tată să-i schimbe scutecele, să-i prepare lapte praf. Ca mentalitate, încă este aceasta: dacă-i copilul mic, trebuie să rămână neapărat la mamă.” Precizeaza domna judecator
Din 2018, rata divorțului a început să scadă constant în România, unde s-au înregistrat cele mai puține despărțiri în fața statului de după Revoluție. Două dintre explicații sunt plecarea unuia dintre parteneri la muncă într-o țară străină și amânarea deciziei până când se fac mai mari copiii.
CINE ARE DREPTATE?
Daca aveti comentarii cu privire la acest subiect va invitam sa comentati pe site !
