Cum, de ce ,cat si in ce conditii copilul este incredintat catre tata?
Tatal.ro va expune ,stimati Tati,care sunt drepturile tatilor pentru incredintarea catre voi a copiilor. Cum, de ce ,cat si in ce conditii copilul este incredintat catre tata?
Cum, de ce ,cat si in ce conditii copilul este incredintat catre tata?
Buna ziua! Va rog sa ma indrumati si pe mine in problema mea care consta in: am divortat de sotie cu care am un copil de 6 ani si jumatate,in hotararea de divort ramasa definitiva si irevocabila,copilul mi-a fost incredintat mie,am platit un executor judecatoresc sa fac executare silita,deoarece copilul se afla la rudele sotiei,aceasta fiind plecata de vreo 4 ani prin Italia,insa executarea a fost oprita deoarece in timpul asta s-a intors sotia din Italia si a deschis un proces de reincredintare a copilului,proces pe care l-a si castigat,hotararea fiind motivata pe faptul ca copilul are nevoie de mama lui,dar nu s-a luat in considerare si faptul ca aceasta nu sta sa se ocupe de copil,eu fiind obligat sa platesc pensie de intretinere dar fara sa mi se faca si mie un program de vizita sau sa mi se acorde alte drepturi asupra copilului.Copilul nu sunt lasat sa il vad desi acesta tine foarte mult la mine,nu sunt decazut din drepturi parintesti sau altceva.Intrebarea mea ar fi,pot deschide un nou proces de incredintare a minorului si tot odata sa cer sa fie audiat si copilul in prezenta unui psiholog,pt ca acesta sufera ca nu are nici un parinte aproape de el,mama in Italia,eu nu sunt lasat sa il vad,si cred cu tarie ca daca ar fi intrebat cu cine vrea sa stea m-ar alege pe mine,mama lasandu-l de la 2 ani jumatate.Va rog sa ma ajutati cu un sfat sau o sugestie….aaa si hotararea in care i-a fost incredintat copilul are peste 6 luni de cand a fost pronuntata.Va multumesc anticipat
Un alt tata ne intreaba
Buna seara,va rog mult sa ma ajutati si sa ma lamuriti Sunt surdo.mut si fost mea sotie la fel, suntem impreuna de 4 ani si casatoriti de 1 an jumatate. Acum suntem in proces. Impreuna avem o fetita in varsta de 1 an si 3 luni care in prezent este la mine si o ingrijesc impreuna cu parintii mei, sotia mea a parasit domiciliu conjugal si fetita, plecand la alt barbat,mentionez ca am mai multe poze cu ei doi si o conversatie, ea sa intors de la acest individ dupa aproximativ o saptamana,acasa la mama ei,iar eu in acest timp am inaintat actele de divort ea acum vrea copilul cu orice pret,este a 2.a oara cand pleaca la alt barbat,prima data am iertat.o deoarece mi.a jurat ca nu se va mai intampla. Nu are servici si nici nu a lucrat niciodata, eu lucrez de 5 ani cu contract de munca. In 3 luni de cand este departe de noi nu a veniti niciodata sa isi vada copilul Sa facut ancheta sociala la mine acasa unde sa constatat ca fetita are toate conditiile materiale si morale foarte bune. Va rog mult sa ma lamuriti este posibil ca fetita sa ramana la ea in conditiile in care ea ne-a parasit desi acum numai recunoaste si vrea copilul cu orice pret este posibil ca instanta sa i.l incredinteze ei.? Nu are servici si alte venituri in afara de indemizatie. Aceste probe pe care le am se vor lua in considerare.? Am oare sanse sa castig custodia copilului? Multumesc
O alta persoana ne intreaba
Buna ziua… Va scriu in calitate de matusa adica sora tatalului copilului care are varsta de 3 ani si jumatate. Mama copilului are un handicap Coreea Hulinton. . A abandonat copilul el ramanand impreuna cu tatal si cu mine ca matusa.. Fratele meu urmeaza sa faca divort si custodia copilului….Intrebarea mea ar fi….Mama copilului akum vrea sa ii dam voie sa vina sa vada copilul 4 zile pe luna….e bine ptr copil ? Mentionez ca este fff agitat nu doarme noaptea am ajuns cu el la psihiatru la psiholog dar nu mi s a dat un raspuns daca intrevederea dintre mama care are probleme de sanatate si copil il poate afecta psihic daca ea vine sa il vada celr 4 zile pe luna…..Va rog respectuos a mi se da un raspuns prin email ca aici pe site posibil sa nu mai gasesc unde am intrat si am postat…..O zi buna
In ce conditii poate primi tatal custodia copilului?
Custodia se acorda tatalui in cazul in care mama:
► nu are posibilitati financiare pentru a-si creste si educa copilul;
► in cazul in care se dovedeste ca este un pericol pentru copil, de exemplu: are probleme psihice grave care nu-i permit sa ingrijeasca adecvat copilul sau datorita carora il neglijeaza;
► se dovedeste a fi imorala (infidelitate, betie);
► in caz de renuntare din partea mamei.
Daca tatal poate dovedi toate acestea in instanta (indiferent prin ce mijloace) si daca dovedeste ca el poate sa creasca si sa educe copilul atunci va obtine custodia lui.
Se tine cont si de varsta, sexul copilului si cine s-a ocupat de cresterea si ingrijirea lui pana la data depunerii cererii.
De asemenea, se iau in calcul starea de sanatate a copilului si legaturile de afectiune stabilite intre acesta si parinti. In cazul in care se dovedeste ca interesul copilului este de a fi cu tatal, instanta dispune incredintarea lui catre acest parinte.
Chiar daca minorul va ajunge la tata, mama nu isi va pierde complet drepturile parintesti. Parintele caruia autoritatea judecatoreasca i-a incredintat copilul este obligat sa-i permita celuilalt parinte sa pastreze legatura cu minorul, sa-l viziteze, sa comunice cu el si sa participe la cresterea, educarea si pregatirea sa profesionala.
Instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si, tinand seama de interesele copiilor, pe care de asemenea ii va asculta daca au implinit varsta de 10 ani, va hotari pentru fiecare dintre copii, daca va fi incredintat tatalui sau mamei.
Pentru motive temeinice, copiii pot fi incredintati unor rude ori unor alte persoane, cu consimtamantul acestora, sau unor institutii de ocrotire.
Informatiile va sunt oferite DE CEI CARE STIU LEGILE
Drepturile taților la custodia copiilor. În Romania, divorțul este un fenomen sociala tot mai prezent ajungând practic ca unul din patru cupluri divorteaza
În Romania, divorțul este un fenomen sociala tot mai prezent ajungând practic ca unul din patru cupluri să divorțeze. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, acesta nu reprezintă decât pârghia unui conflict de durată dintre foștii soți asupra custodiei minorilor, acolo unde este cazul.
Rolul unui avocat în astfel de dosare este unul extrem de important întrucât, cel puțin clienților mei, fie ei barbați sau femei, încerc să le explic faptul că ambii părinți au dreptul de a avea legaturi personale cu minorul în cadrul unui program de vizită adecvat vârstei, de a fi înștiințați asupra problemelor pe care acesta le întâmpină, să se implice în creșterea și educarea minorilor prin participarea la deciziile cu privire la copii și asa mai departe.
În țara noastră, legiuitorul român a prevăzut doua tipuri de custodie, respectiv comună si exclusivă. Cele mai relavante texte din punct de vedere al custodiei sunt articolele 396-404 din Codul civil care prevăd anumite obligații ce definesc conceptul de custodie comună.
Art. 401 Cod Civil prevede că: în cazul unui divorț, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta iar în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept.
Trebuie să recunoaștem că, în România, practica instanțelor de judecată este în favoarea mamelor deși, în nenumărate cazuri, tații aveau un comportament mul mai responsabil față de nevoile minorilor considerând astfel că se impunea ca minorul să fie dat spre creștere si educare tatălui.
Dar să nu uităm totuși că art. 401 Cod Civil face referire la ascultarea copilului, care este obligatorie în condițiile prevăzute de art. 264 alin. 1 Cod civil care, din punctul meu de vedere, reprezintă aspectul cel mai important pe care instanța trebuie să-l analizeze.
“În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.”
Pornind de la acest text de lege, tatăl ar putea să formuleze o cerere de chemare în judecată a fostei soţii prin care să solicite modificarea programului de vizită stabilit de instanță, dar chiar și stabilirea locuiței minorului la acesta în cazul în care se demonstrează că mama copilului are o influență negativa asupra acestuia sau nu are un comportament demn de un părinte responsabil.
Totuși, în cazul în care minorul a fost încredințat spre creștere și educare celuilalt părinte, instanța de judecată trebuie să dispună păstrarea drepturilor celuilalt părinte precum:
· de a avea legături personale cu copilul prin stabilirea unui program de vizită; · de a veghea asupra creșterii si educării minorului precum și dreptul de a participa activ la aceasta; · de a părăsi teritoriul țării cu minorul în scop recreativ, turistic, educațional însă cu emiterea unui procuri notariale sau, în caz de neînțelegeri, prin intermediul unei hotărâri judecătorești;
· dreptul de a primi o pensie de întreținere din partea celuilalt părinte; · de a primi informații cu privire la starea de sănătate a copilului, etc.
Divorțul reprezintă actul de desfacere a unei căsătorii în mod legal. În România, aceasta se poate realiza printr-un proces, urmând dispozițiile codului civil al României. Există patru motive de divorț, definite în Art. 373 a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. Divorțul are loc conform dispozițiilor codului de procedură civilă al României (art 914 – 934).
În măsura în care există copii ca urmare a căsătoriei se pune problema acordării custodiei asupra minorilor. În acest caz se formează o familie de tip monoparental în care minorii locuiesc cu unul dintre părinți.
Înafară de divorțul prin instanță (instanța competentă fiind Judecătoria), divorțul poate avea loc, dacă sunt îndeplinite anumite condiții specifice, și pe cale administrativă sau notarială.
Divorțul se judecă la judecătoria în raza căreia se află ultimul domiciliu comun al părților, dacă cel puțin unul dintre soți mai locuiește acolo. Dacă cei doi soți au domiciliile în raza altei sau altor judecătorii, cauza se judecă la cea unde își are domiciliul pârâtul. Dacă domiciliul pârâtului nu este cunoscut, cauza se judecă la judecătoria de care aparține domiciliul reclamantului. Dosarul care se depune la judecătorie trebuie să conțină obligatoriu: cererea de divorț, certificatul de căsătorie în original, dovada plății taxei de timbru (200 lei ) și timbru judiciar. În funcție de fiecare caz, dosarul se completează și cu alte acte.
Dacă sunt minori rezultați în urma căsătoriei instanța stabilește obligatoriu modalitatea custodiei, unică sau comună și obligațiile de întreținere. Dacă pe vremea Codului Familiei instanta decidea în 100% din cazuri un aranjament de tip custodie unică, conform noului Cod Civil ce a intrat în vigoare în România la 1 octombrie 2011 există prezumția de autoritate părintească comună. Instanța stabilește locuința minorului precum și obligațiile fiecărei părți pentru întreținerea minorului. Condiția obligatorie este existența unui consens minim între părinți și verificarea faptului că acest tip de aranjament (autoritatea părintească comună) nu contravine interesului superior al copilului. Contribuția la întreținerea minorului se poate face atât în natură (preferată de legiuitor) cât și în bani (alternativa în cazul în care un părinte nu se achită benevol de obligațiile sale)
Instanța nu stabilește din oficiu un program de relații personale (vizită sau găzduire) între minor și părintele care nu a obținut găzduirea permanentă a acestuia dacă în timpul procesului de divorț sau ulterior nu există o cerere în acest sens.
Divorțul în România
Motivele de divorț
Divorțul poate avea loc:
prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;
atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; instanța stabilește culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei sau culpa ambilor soți – culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorț.
la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani; divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului reclamant (cu caracter de noutate), cu excepția situației în care pârâtul se declară de acord cu divorțul, când acesta se pronunță fără a se face mențiune despre culpa soților.
la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei, caz în care desfacerea căsătoriei se pronunță fără a se face mențiune despre culpa soților.
Divorțul pe cale administrativă
Pe cale administrativă poate fi soluționat divorțul prin acord, indiferent de durata căsătoriei, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
soții își exprimă liber și neviciat consimțământul, în fața ofițerului de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților,
nici unul dintre ei nu este pus sub interdicție
nu au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați
Cererea de divorț se depune de către soți împreună, iar după un termen de reflecție de 30 de zile de la înregistrarea cererii, soții se prezintă personal, și, dacă ambii stăruie să divorțeze, ofițerul de stare civilă, după ce verifică valabilitatea consimțământului, eliberează certificatul de divorț fără vreo mențiune cu privire la culpa soților.
Divorțul pe cale notarială
În România s-au înregistrat 2.790 divorțuri cu minori soluționate notarial în anul 2019 și respectiv 4.800 divorțuri cu minori soluționate notarial în anul 2019. Prin procedura notarială pot fi soluționate:
divorțul prin acord al soților care nu au copii minori,
divorțul soților care au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați (cu caracter de noutate în noul Cod civil), dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la:
numele de familie pe care să îl poarte după divorț,
exercitarea autorității părintești de către ambii părinți,
stabilirea locuinței copiilor după divorț,
modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii,
stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Competent este notarul de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților. Și în acest caz niciunul dintre soți nu trebuie să fie pus sub interdicție, iar consimțământul trebuie să fie liber și neviciat. Cererea de divorț se depune de către soți împreună, dar poate fi depusă și prin mandatar cu procură autentică. După un termen de reflecție de 30 de zile, soții se prezintă personal, și, dacă stăruie să divorțeze, notarul, după ce verifică valabilitatea consimțământului, eliberează certificatul de divorț fără vreo mențiune cu privire la culpa soților.
Pe cale judiciară pot fi soluționate cererile de divorț pentru oricare dintre motivele arătate, dacă soții se adresează direct instanței de judecată sau dacă divorțul administrativ sau notarial a fost respins. Competentă este instanța de tutelă, în condițiile arătate de Codul de procedură civilă;
Despăgubiri, prestații compensatorii, obligații de întreținere între foștii soți
despăgubiri: soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat să îl despăgubească. Instanța de tutelă soluționează cererea prin hotărârea de divorț. Despăgubirile pot fi cerute distinct de dreptul la prestația compensatorie.
obligația de întreținere între soți încetează prin desfacerea căsătoriei. Soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei, dar și atunci când incapacitatea se ivește în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
prestația compensatorie: în cazul în care căsătoria a durat cel puțin 20 de ani, iar divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât, soțul reclamant poate beneficia de o prestație care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale celui care o solicită. Soțul care solicită prestația compensatorie nu poate cere de la fostul său soț și pensie de întreținere. Prestația compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei. Prestația compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparțin debitorului.
Efectele divorțului asupra relațiilor dintre părinți și copii
În România, operează prezumția de autoritate părintească comună. Astfel, custodia unică este excepția de la regulă. (Art. 397[10] și Art. 398[11] codul civil). Ca și pe vechiul Cod al familiei, in cazul custodiei unice, „celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.” (Art 398 (2)).[11] Conform Legii 272/2004, republicată 2014, Art 36 (7) „Se considera motive intemeiate pentru ca instanta sa decida ca autoritatea parinteasca sa se exercite de catre un singur parinte alcoolismul, boala psihica, dependenta de droguri a celuilalt parinte, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti. „[12] Când ambii părinti exercită autoritatea părintească comună, ei trebuie sa ajungă la o înțelegere în ceea ce privește copilul. Dacă nu reușesc aceasta, neînțelegerile dintre ei pot fi soluționate pe cale juridică conform Art. 486 codul civil, care stipulează: „Ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile.”
Avantajele/dezavantajele divorțului din punctul de vedere al copiilor
Este invocată adesea asocierea dintre structura familiei și starea de bine a copilului concluzia fiind aceea că minorii care cresc alături de doi părinți căsătoriți tind să se descurce mai bine decât alții (pentru recenzii vezi Amato, 2005; McLanahan și Sandefur, 1994; Sigle-Rushton și McLanahan, 2004). Dezvoltarea copilului fără ambii părinți este asociată cu o mulțime de efecte nedorite. Copiii, proveniți din familii monoparentale sau reconstituite, prezintă rate mai mari de sărăcie și niveluri mai scăzute de școlarizare și profesionalizare, decât cei care cresc alături de ambii părinți biologici sau adoptivi (Astone și McLanahan, 1991; Biblarz și Raftery, 1993, 1999; DeLeire și Kalil, 2002; Kiernan, 1992; McLanahan și Sandefur, 1994; Wojtkiewicz, 1993). În cazul lor, s-a constatat o utilizare mai frecventă a substanțelor interzise și apariția comportamentelor de risc, cum ar fi fumatul, consumul băuturilor alcoolice și a drogurilor (Carlson, 2006; DeLeire și Kalil, 2002; Hoffmann și Johnson, 1998).
Suplimentar, acești copii probabil că își vor începe viața sexuală la o vârstă mai fragedă (Davis și Friel, 2001; Thorton și Camburn, 1989), vor fi tineri și necăsătoriți atunci când își vor forma propria familie (Cherlin, Kiernan și Chase-Lansdale, 1995; Kiernan, 1992; Kiernan și Hobcraft, 1997; McLanahan și Sandefur, 1994; Thornton, 1991; Wu, 1996) și vor experimenta dizolvarea relațiilor lor romantice (Amato și DeBoer, 2001; Kiernan și Cherlin, 1999; McLanahan și Bumpass, 1988; Wolfinger, 1999) [16]
Există însă și studii noi care arată că nu apar diferențe semnificative între rezultatele copiilor care provin din familii monoparentale și rezultatele acelor copii care trăiesc în familii în care părinții nu au divorțat dar în care există un conflict puternic între părinți [17].
Partaj
În cazul divorțului, regimul matrimonial încetează între soți la data introducerii cererii de divorț.
Oricare dintre soți sau amândoi, împreună, în cazul divorțului prin acordul lor, pot cere instanței de divorț să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separației în fapt.
Actele de înstrăinare sau de grevare, precum și actele din care se nasc obligații în sarcina comunității, încheiate de unul dintre soți după data introducerii cererii de divorț sunt anulabile, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soț.
În Romania, divorțul este un fenomen sociala tot mai prezent ajungând practic ca unul din patru cupluri să divorțeze. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, acesta nu reprezintă decât pârghia unui conflict de durată dintre foștii soți asupra custodiei minorilor, acolo unde este cazul.
În țara noastră, legiuitorul român a prevăzut doua tipuri de custodie, respectiv comună si exclusivă. Cele mai relavante texte din punct de vedere al custodiei sunt articolele 396-404 din Codul civil care prevăd anumite obligații ce definesc conceptul de custodie comună.
Art. 401 Cod Civil prevede că: în cazul unui divorț, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta iar în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept.
Trebuie să recunoaștem că, în România, practica instanțelor de judecată este în favoarea mamelor deși, în nenumărate cazuri, tații aveau un comportament mul mai responsabil față de nevoile minorilor considerând astfel că se impunea ca minorul să fie dat spre creștere si educare tatălui.
Cu toate acestea, vă mărturisesc că un avocat specializat pe astfel de dosare are pârghiile necesare de a înclina balanța în favoarea tatălui în lupta pentru custodia minorului printr-o bună strategie și argumentare precum și printr-un probatoriu bine administrat în fața instanței de judecată.
Dar să nu uităm totuși că art. 401 Cod Civil face referire la ascultarea copilului, care este obligatorie în condițiile prevăzute de art. 264 alin. 1 Cod civil care, din punctul meu de vedere, reprezintă aspectul cel mai important pe care instanța trebuie să-l analizeze.
“În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.”
Pornind de la acest text de lege, tatăl ar putea să formuleze o cerere de chemare în judecată a fostei soţii prin care să solicite modificarea programului de vizită stabilit de instanță, dar chiar și stabilirea locuiței minorului la acesta în cazul în care se demonstrează că mama copilului are o influență negativa asupra acestuia sau nu are un comportament demn de un părinte responsabil.
Totuși, în cazul în care minorul a fost încredințat spre creștere și educare celuilalt părinte, instanța de judecată trebuie să dispună păstrarea drepturilor celuilalt părinte precum:
de a avea legături personale cu copilul prin stabilirea unui program de vizită;
de a veghea asupra creșterii si educării minorului precum și dreptul de a participa activ la aceasta;
de a părăsi teritoriul țării cu minorul în scop recreativ, turistic, educațional însă cu emiterea unui procuri notariale sau, în caz de neînțelegeri, prin intermediul unei hotărâri judecătorești;
dreptul de a primi o pensie de întreținere din partea celuilalt părinte;
de a primi informații cu privire la starea de sănătate a copilului, etc.
Manualul tatalui abuzat de mama va invata care sunt drepturile si obligatiile dvs. in calitate de parinte-tata
Capitolul 1
Rolul tatalui in dezoltarea copilului
E dovedit științific! De la mamă, copilul învață că el este centrul universului; de la tată învață că există și alte universuri. Semn că tatăl are un rol bine definit în dezvoltarea emoțională și fizică a copilului.
Metaforic vorbind, esența misiunii tatălui este tăierea cordonului ombilical dintre mamă și copil. Iar acest lucru presupune încurajarea și dezvoltarea autonomiei copilului, încă de la vârstă mică. Și copiii au mare nevoie de această libertate pentru a descoperi lumea și, implicit, pentru a se construi și a se descoperi pe sine.
Sunt nenumărate studii despre rolul tatălui în viața copilului și toate arată că, dacă acesta este implicat în creșterea și educarea celui mic, IQ-ul copilului este mult mai mare, adaptarea în colectivitate este mai ușoară, succesul școlar apare mai repede și rezistența la frustrare este mult mai mare.
Chiar dacă tatăl nu reprezintă lumea naturală a nou-născutului, el reprezintă celălalt pol al existenţei umane: lumea gândirii, a lucrurilor făcute de mâna omului, a disciplinei, a călătoriei şi aventurii. Tatăl este cel care îl învaţă pe copil, cel care îi arată calea în lume. Dacă mama are tendința, mai degrabă, de a proteja copilul, atunci tatăl este cel care împinge limitele copilului puțin mai sus, îl învață să se autodepășească constant. Iar aceste momente de triumf pe care tatăl le construiește cu copilul său sunt adevărate lecții despre curaj, ambiție, încredere în sine.
„Beneficiile pe care le are implicarea tatălui în viața bebelușului încă din primele zile sunt uriașe – o mai bună dezvoltare globală a acestuia, calitate superioară a relației de atașament între tată și bebeluș, riscul diminuat ca proaspăta mămică să dezvolte simptome ale depresiei post partum“, subliniază Diana Stănculeanu, psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale, consultant în sănătatea și educația copiilor.
Însă, categoric, beneficiile sunt și pentru tați, de la nivel crescut de satisfacție în viață și anxietate scăzută în relație cu rolul parental, până la o mai bună stare de sănătate, fizică și emoțională, generate de o motivație îmbunătățită de a avea, preventiv, grijă de sine. E o bucurie să vedem că tații din ziua de astăzi sunt din ce în ce mai conștienți de rolul pe care îl au în creșterea și dezvoltarea copilului și, mai mult decât atât, își iau în serios meseria de părinte, ba chiar au curajul să înfrunte prejudecăți, acolo unde este cazul.
O astfel de comunitate de tați – implicați, deschiși și proactivi, s-a conturat și în jurul „Modern Dad’s Challenges“ – un proiect dedicat exclusiv taților, lansat în 2017 la inițiativa Sofiei Frunză.
„A fost o idee îndrăzneață, care venea de la o nevoie reală: niciun eveniment de parenting nu răspundea nevoilor informaționale de bază pentru un tată. Spun asta din propria experiență, întrucât eu și soțul meu devenisem părinți și mergeam la evenimente de parenting în ideea de a ne informa legat de îngrijirea și educarea copilului și observasem că nu se discuta despre tată sau se amintea că „ar trebui să susțină moral mama“. Pornind de la această situație, ne-am gândit să organizăm un eveniment de parenting care va avea în centrul atenției tatăl, cu toate preocupările și nevoile lui“, mărturisește Sofia.
Sofia mai spune că „fiecare întâlnire este pentru tați o modalitate extraordinară de a-și răspunde la întrebările legate de dezvoltarea copilului, de a se familiariza cu concepte, studii, cercetări, opinii ale specialiștilor legate de zona de parenting, dar și o modalitate bună de a interacționa cu alți tătici, de a socializa și de a se bucura de momente practice, pregătite special pentru ei.“
Dar, oare, ce preocupări are un tată modern? „Dacă ar fi să mă raportez la preocupările taților din comunitatea Modern Dad‘s, observ în rândul lor o nevoie majoră de a petrece timp de calitate tată-copil, fie participând la evenimente relaxante împreună cu cei mici, fie acasă – prin pregătirea sau improvizarea unor jocuri și activități menite să-i dezvolte pe cei mici”, răspunde Sofia.
„De asemenea, tații sunt tot mai conștienți de drepturile pe care le au și profită de ele. Există chiar și o deschidere (mai mare) spre ideea de a-și lua concediu de creștere a copilului. Desigur, este nevoie de mult timp până balanța se va înclina spre un echilibru, așa cum este în statele nordice, dar faptul că se fac pași în această direcție, deja este un lucru pozitiv“, adaugă Sofia, inițiatoarea Modern Dad’s Challenges.
Pentru că și noi credem în rolul tatălui, am invitat trei tați – ocupați și, totuși, prezenți și foarte implicați în viețile copiilor lor – să ne inspire și să ne povestească despre timp de calitate în familie.
Cel mai important pentru un tată este să se conecteze cu copilul
Cateva exemple
Secretul relației cu Maria, fiica mea, – „Joia tatălui“
Pentru că avem cu toții un program încărcat, timpul petrecut împreună nu îl așezăm, cu sfințenie, în orarul zilnic, însă avem grijă să fie spontan și de calitate și încerc cât de mult pot să avem acel timp al nostru de conectare. De cele mai multe ori luăm decizii pe moment, lucrul cel mai important este să fim împreună, indiferent de activitate. Maria are două pasiuni – dansul și desenul – și le îmbinăm cât de bine putem.
Momentele tată-fiică, jocul și conectarea sunt extrem de importante în consolidarea relației părinte-copil. Și am construit relația noastră punând și limite. Mai întâi de toate sunt tatăl ei și apoi prietenul ei bun. În această ordine, și nu invers. Iar ea a învățat această ordine și o respectă.
Încercăm să avem cât mai des momente în care să stăm doar noi doi, așa că am inventat „Joia tatălui“. Și încercăm, chiar dacă nu reușim întotdeauna, să facem lucruri diferite de fiecare dată. Exemple de astfel de zile sunt multe, pot aminti excursii de o zi, joia, la Vulcanii Noroioși, Therme sau drumeții la Piatra Arsă.
Marțea și joia, în timpul școlii, luăm masa împreună. Avem un loc preferat, unde se gătește pe placul Mariei. Nu reușim în fiecare săptămână, însă este un loc doar al nostru, unde ne simțim bine împreună și, ori de câte ori putem, mergem acolo.
Este dificil să îmbinăm cu success responsabilitățile de la serviciu cu provocările de a fi părinte, însă facem tot posibilul. Atât eu, cât și Irina, mama Mariei, încercăm să-i acordăm cât mai multă atenție și să creăm o relație bazată pe valori adevărate: încredere, prietenie, conectare.
„Te iubesc, tati!“
Și a urmat un pupic spontan. Îți mai aduci aminte, Paveluș? Eram amândoi foarte concentrați și puneam cap la cap piesele lego pentru dubița noastră. A fost unul dintre acele momente în care ceea ce am simțit este acum foarte greu de exprimat în cuvinte. La fel și ceea ce am trăit în urmă cu 4 ani, 8 luni, 15 zile și aproape 7 ore, când eram pe holul maternității și așteptam cu sufletul la gură să te văd și să te țin în brațe pentru prima dată. Bunicii tăi te priveau și ei, dar o făceau de acolo, de Sus. Și a început o nouă viață. Noi trei și bunul Dumnezeu.
Astăzi te-am întrebat în mașină, în drum spre grădiniță, ce îți place cel mai mult atunci când suntem împreună. Și mi-ai spus „Tati, îmi place că facem activități!“. Și mi-am dat seama că activitățile noastre au început încă din clipa aceea în care mami te-a adus pe lume. De fapt, nu. Au început încă din clipa în care am știut că vei veni pe lume și erai în burtica lui mami, dând din mâini și din picioare, iar eu îți făceam, indirect, primul masaj.
Și câte am învățat de atunci!… Și câte m-ai învățat de atunci!
Îmi aduc aminte de prima baie pe care ți-am făcut-o împreună cu mami, când nici eu și nici ea nu știam cum să te ținem și ce să facem mai întâi. Apoi masajul după baie, pe care, în timp, am început să-l stăpânesc din ce în ce mai bine. Îmi aduc aminte de primele jocuri împreună și de mușcăturile tale, de multe ori imprevizibile, dar care o distrau copios pe mami. Și cât de mult te-ai bucurat atunci când am inventat cuvântul „pichipoc“. Îmi aduc aminte când adormeam amândoi pe canapea, tu, un „ghemotoc“ proaspăt hrănit și întins pe burta mea, eu, într-o poziție oarecum nefirească. Dar peste măsură de fericit.
Tiger in the tree, prima regurgitare pe umărul meu… și a doua, și mesele la care epuizam jucăriile înaintea borcănașului și la care disperarea a învățat să se transforme în răbdare. Pentru amândoi. Primul cucui și primul drum la urgențe… și al doilea… am făcut multe împreună și am trecut prin multe împreună, dar un lucru e sigur. Am crescut amândoi.
Acum desenăm și pictăm împreună, bricolăm împreună, „cântăm“ amândoi la pian, citim povești și eu redescopăr „actorul“ din mine (ți-am spus că am jucat în liceu în două piese de teatru?… cred că ți-am spus, când repetam noi „primul fulg de nea“ pentru serbare). De fapt, sunt multe activități, cum ar fi desenul și pictura, pe care eu le făceam cu mare drag în copilărie și pe care nu credeam că le voi mai face vreodată. Sau poate îmi doream să le fac și niciodată nu găseam timp. Dar acum, cu tine, am înțeles ce înseamnă să ai timp și să îți faci timp. Și de-abia aștept să vină seara și să stăm toți trei în pat, iar eu să-ți citesc poveștile tale preferate din Biblia pentru copii.
Anii trec și fiecare clipă petrecută împreună a adus și aduce sentimente și emoții noi. Activități noi. Dar și lecții noi de viață, pe care orice tătic trebuie să le învețe încă din prima zi, ca să poată să crească și el „mare“. Sfat pentru tătici: nu chiuliți de la „școală“!
Iar dacă acum sunt un om mai bun, mai echilibrat, cu mai multă răbdare și, sper eu, mai multă înțelepciune, sunt pentru că în viața mea Dumnezeu a făcut două Minuni. Mami și tu, Paveluș.
„Te iubesc, Guguleț!“
Capitolul 2
Decaderea mamei din drepturi
Procedura de decădere din drepturile părinteşti
Părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sînt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat.
Conflictele dintre părinţi privind educaţia şi instruirea copiilor se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa dejudecată.
Care este procedura de stabilire a domiciliului copilului ?
Domiciliul copilului care nu a atins vîrsta de 14 ani se stabileşte prin acordul părinţilor. Dacă un asemenea acord lipseşte, iar copilul a atins vîrsta de 10 ani, domiciliul acestuia se stabileşte de instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de interesele şi părerea copilului. În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi şi surori, vîrsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile dintre fiecare părinte în parte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.).
La stabilirea domiciliului copilului minor, instanţa judecătorească va cere şi avizul autorităţii tutelare (Direcţia Protecţiei Drepturilor Copilului) în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi. Părintele care locuieşte împreună cu copilul nu are dreptul să împiedice contactul dintre copil şi celălalt părinte care locuieşte separat, doar dacă comportamentul părintelui nu este în interesul copilului sau prezintă pericol pentru starea lui fizică şi psihică.
Părinţii au dreptul să încheie un acord privind exercitarea drepturilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat de copil. Conflictele apărute se soluţionează de autoritatea tutelară (Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului), iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa judecătorească, care va emite hotărîrea respectivă.
Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti ?
Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:
nu-şi exercită obligaţiile lor părinteşti, nu achită plata pensiei de întreţinere;
refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă (de exemplu, de la grădiniţă, de la şcoală), dintr-o instituţie de asistenţă socială;
fac abuz de drepturile părinteşti;
se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;
prin comportare imorală, influenţează negativ asupra copilului;
suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
au săvîrşit infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului;
în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.
Decăderea din drepturile părinteşti are loc numai pe cale judecătorească şi poate fi cerută de celălalt părinte, tutorele copilului, autoritatea tutelară sau procurorul.
E important
copilul ai cărui părinţi (unul dintre ei) sînt decăzuţi din drepturile părinteşti are dreptul să locuiască în locuinţa părinţilor săi şi să-i moştenească pe aceştia;
părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti pot avea întîlniri cu copilul lor numai cu permisiunea autorităţii tutelare. Aceste întîlniri nu se permit dacă ele pot cauza daune dezvoltării lui fizice sau intelectuale, este evident că părinţii nu sînt capabili de aceste întîlniri, contravin intereselor copilului sau dacă copilul, în timpul şedinţelor de judecată, a avut obiecţii serioase privind contactul cu părinţii decăzuţi din drepturi;
Părinţii pot recăpăta drepturile asupra copilului ?
Părinţii pot recăpăta drepturile asupra copilului dacă au dispărut împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi şi dacă acest lucru este în interesul copilului.
Persoana care doreşte restabilirea drepturilor sale părinteşti trebuie să depună o cerere în instanţa judecătorească.
La acest proces participă obligatoriu autoritatea tutelară. Restabilirea în drepturile părinteşti faţă de copilul care a atins vîrsta de 10 ani se acceptă ţinîndu-se cont de părerea copilului.
Capitolul 3
Manual acordare custodie catre tata
„
Copiii au nevoie în egală măsură atât de prezența mamei cât și a tatălui care să-i protejeze, să-i îngrijească, să-i îndrume și să-i învețe cum să descopere lumea. Dacă nu ar avea nevoie de aceste aspecte fundamentale de dezvoltare, nu s-ar mai fi inventat părinții.
”
—Camelia Borlean, psihologul Curții de Apel Oradea)
Situația actuală
Până în acest moment „lupta” taților s-a limitat la a arăta cu degetul spre instanțe, fără a încerca să înțelegem de ce s-a ajuns în această situație și de ce există acest procent colosal de încredințare către mamă a copiilor (peste 95%). Ca și părinți de sex masculin putem dovedi că suntem uniți chiar dacă fiecare dintre noi vede și percepe situația din prisma cazului propriu. În esență, baza discriminării la care suntem supuși este aceeași.
Avocații nu ajută tații pentru ca au văzut zeci și sute de motivări care sunt întotdeauna împotrivă acestora. Ei sunt extrem de conștienți ca în România dacă o mamă cere custodia copiilor și își demonstrează o minimă condiție materială și morală, tatăl nu are nici o șansă să obțină încredințarea minorilor. Nu vă așteptați ca un avocat să vă explice aceste lucruri pentru că ar fi în conflict de interese
Prezumția de încredințare a minorului către mamă față de interesul superior al copilului
Interesul superior al copilului ca și concept a apărut în SUA în momentul în care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prezumția de încredințare către mamă. În perioada imediat următoare declarării ca neconstituționale a prezumției de încredințare către mama, Curtea Suprema de Justiție din SUA a monitorizat toate procesele de încredințare ceea ce a făcut posibila scăderea dramatică și într-un timp relativ scurt a procentului de încredințare către mama, iar de aici pana la introducerea diferitelor forme de custodie comuna sau a conceptului de autoritate părintească nu a fost decât un pas. Acum în marea majoritate a statelor din SUA exista custodia comuna, iar prezumția folosită este cea de custodie comun.
Ce se poate face
Interesul superior al copilului este în acest moment în impas fiind blocat de prezumția de încredințare a minorului către mamă. Conform aceste prezumții, dacă părintele de sex feminin oferă minime garanții morale și materiale, foarte puține instanțe mai cercetează posibilitatea teoretică ca tatăl să ofere condiții mai propice dezvoltării copilului.
Nu vom putea depăși acest blocaj decât dacă toți cei implicați ne așezăm la masa discuțiilor (magistrați , justițiabili, avocați, societate civilă). Acesta este și sensul acestui manual, acela de a începe să oferim profesioniștilor implicați în procesele de divorț modele care să le arate că se poate face justiție moderna în România fără a se mai discrimina părinții de sex masculin.
Suntem conștienți că procesul este un proces de durată, dar nădăjduim să-l accelerăm la maxim prin popularizarea acelor sentințe care considerăm că în parte sau în totalitate, pot deveni un model de bune practici pentru ceilalți judecători.
Sperăm astfel să contribuim la înnoirea jurisprudenței din România, spre beneficiul fiilor și fiicelor noastre care astfel vor avea mai multe șanse de a crește alături de părintele cel mai capabil să le ofere dragoste, afecțiune și îngrijire (indiferent de ce sex ar fi acest părinte) și mai ales, cel mai capabil să respecte dreptul copilului de a interacționa cu celălalt părinte.
Unde sperăm să ajungem
Sperăm ca în următorii ani să ajungem, sa convingem cât mai mulți din judecătorii implicați în actul de justiție, să fie mai atenți cu deciziile pe care le dau. Sperăm să ajungem să putem constata ca din punct de vedere statistic minim 30% din sentințele de încredințare ale copiilor (în cazul custodiei unice) și respectiv 30% din sentințele de stabilire a domiciliului minorului (în cazul intrării în vigoare a custodiei comune) să fie acordate tatălui atunci când cei doi părinți nu se înțeleg cu privire la custodia copiilor (respectiv cu stabilirea domiciliului copilului în cazul custodiei comune).
Codul civil al României prevede doua tipuri de prezumții : legale și simple. Cele legale sunt prevăzute de către leguitor (deci sunt cuprinse într-un text de lege), cele simple sunt stabilite de către magistrat („lăsate la lumina și înțelepciunea magistratului”). Din punct de vedere tehnic la noi nu se poate declara neconstituțională prezumția de încredințare către mamă este vorba de o prezumție simplă neprevazută expres într-un text legislativ.
Noi împrumutăm de la alții pe apucate, dar ne lipsește exact eliminarea piesei de baza și anume „prezumția de încredințare către mama” care funcționează tacit în instantele din România sub forma „un copil are nevoie de afecțiunea mamei” . Magistrații cu mici excepții, în baza acestei prezumții, nu consideră că discriminează în vreun fel părinții de sex masculin, mai ales că așa a fost formați
Blocajul este dat de faptul că puțini dintre judecători sunt tentați să iasă dintr-un tipar impus de jurisprudența anilor 1970-2000. În mentalul corpului judecătoresc „prezumția de încredințare către mama” este foarte bine înrădăcinată. În ciuda unor legi care statuează egalitatea în drepturi și șanse între bărbați și femeie, la nivel uman foarte puțini judecători sunt dispuși să considere cu mâna pe inimă că tatăl poate fi la fel de implicat și bun părinte precum este mama.
Cu toate părintele de sex masculin își dovedește garanțiile morale și încearcă să probeze capacitățile sale de bun părinte, modul în care s-a comportat cu minorul atât în timpul căsătoriei cat și după destrămarea acesteia, atașamentul și afecțiunea reciproca dintre minor și tată ori condițiile materiale și moral care le oferă, toate aceste lucruri nu par să conteze în fața instanțelor, în măsura în care tatăl nu se concentrează activ pe răsturnarea prezumției de încredințare către mamă prin oferirea de probe și mărturii care să descalifice pe mamă.
Până nu eliminăm acest aspect din mentalul judecătorilor putem să schimbăm zeci de legi și Coduri , vom fi și peste 10 ani în același punct în care am fost și acum 2 ani, și în care suntem și în prezent
Ce putem face?
De aceea încercăm prin prezentul manual să demonstrăm magistraților că „se poate trăi” și cu sentințe de încredințare date în favoarea taților, că nu este anormal sau „împotriva firii” ca un minor să fie încredințat tatălui și că o stare de normalitate ar fi ca procentual din numărul total al încredințării custodiei, în cel puțin 40% din cazuri custodia să revină tatălui. Acest procent ar trebui să se mențină nu doar pentru cazurile în care mama nu e interesată de a creste copiii ci și pentru cazurile în contradictoriu în care ambii părinți cer custodia minorilor.
Sperăm ca toți magistrații care vor citi aceste rânduri să își facă o autoanaliză cu privire la „paradigmele” în care operează și să verifice dacă nu cumva, în mileniul trei, nu este momentul să își redefinească modul în care judecă atunci când decid încredințarea copiilor către un părinte sau altul.
De asemenea sperăm ca corpul judecătoresc prin organismele de reglementare să ajungă să își auto-impună, în timp, acest procent de încredințări al minorilor către tată (de 40%) ca pe un criteriu de performanță în evaluarea profesionalismului și a imparțialității judecătorilor implicați în actul de justiție privitor la încredințarea minorilor.
